Toată Italia a fost paralizată de gestul unui român. Carabinierii au reușit în ultima clipă să salveze situația

Publicat: 14/05/2023 | 19:36
Un român a vrut să-și arunce fetița de la etaj/ Foto: Pixabay

Momente de panică în noaptea de sâmbătă spre duminică, 14 mai 2023, în Stradella, provincia Pavia din Lombardia, Italia. Un român și-a agresat fizic soția, apoi a amenințat, în fața autorităților, că-și aruncă fetița de un an de la geam!

Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a fost arestat de polițiștii italieni, după ce și-a snopit în bătaie soția, apoi în fața tuturor, a amenințat că-și aruncă fetița de un an de la fereastră. Românul este acum acuzat de violență în familie și rezistență împotriva militarilor, notează Roitalianul, conform Prima Pavia. Autoritățile au fost sesizate prin apel unic de urgență și informați de incidentul care avea loc într-un imobil din Stradella, provincia Pavia din Lombardia, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

CITEȘTE ȘI: DOAMNA ELENA DIN IAȘI, FOSTĂ MENAJERĂ ÎN ITALIA, A TRĂIT O DRAMĂ: „NUMĂRAM ZILELE ȘI-MI ZICEAM A MAI TRECUT UNA”

Când au ajuns carabinierii la fața locului, au găsit-o pe femeie cu cele două fiice ale ei, de 12, respectiv 14 ani, în stradă. Femeia fusese lovită de soțul agresiv, care se afla și-n stare de ebrietate. Bărbatul se afla în apartament, la etajul 3 al clădirii respective, cu cealaltă fetiță de un an. În momentul când i-a văzut pe polițiști, românul a luat copila și s-a apropiat de fereastră. Apoi, i-a amenințat pe toți că o aruncă pe micuță pe geam.

CITEȘTE ȘI: UN ȘOFER ROMÂN A DEVENIT EROU ÎN ITALIA DUPĂ CE S-A ARUNCAT ÎN FAȚA UNUI CAMION: „AM AUZIT MAMA FETIŢEI URLÂND”

Cum au reușit polițiștii să-l oprească pe agresor

După ce le-a spus tuturor că-și va lăsa copila să cadă de la etaj, carabinierii s-au mobilizat sub fereastră și au încercat să facă tot posibilul să-l convingă pe român, să renunțe la această idee. Pompierii au fost alertați, să intervină în interiorul locuinței. Atunci când salvatorii au început să forțeze ușa, bărbatul de 40 de ani a început să arunce pe fereastră ghivece cu flori și chiar pătura în care era înfășurată fetița. A reușit să facă panică în jurul lui, pentru că s-a crezut că fetița este încă înfășurată în pătura respectivă.

După ce au reușit să spargă ușa, pompierii au încercat să-l calmeze pe bărbat. El a devenit recalcitrant și a amenințat în continuare, că-și va arunca fetița pe geam. Militarii au fost nevoiți să folosească un pistol cu electroșocuri pentru a putea să-l oprească pe agresor. Au reușit să o recupereze pe copilă și să evite o tragedie. Bărbatul a fost încătușat și dus după gratii, până la finalizarea cercetărilor.