CELE MAI NOI ARTICOLE

Ce sa faci cand copilul nu invaţa bine

Cea mai mare apasare a parinţilor este educaţia copilului. Iar atunci cand micuţul nu are rezultate bune la şcoala, viaţa de familie şi starea sufleteasca a membrilor acesteia poate deveni haotica: parinţii se vad neputincioşi, uneori ruşinaţi de abilitatea odraslei de a invaţa, iar copilul devine anxios, stresat sau retras. Iata cateva sfaturi şi metode utile pentru a depaşi acest impas, dar şi care este, de fapt, problema.
Ce sa faci cand copilul nu invaţa bine

Fuge lumea din Dorobanti

Una dintre cele mai scumpe zone ale Capitalei, cartierul Dorobanti, a inceput sa isi piarda din faima de altadata. Multe apartamente si spatii comerciale stau goale cu lunile, pentru ca nimeni nu isi mai permite sa plateasca lunar o chirie de 1.300 de euro pentru doua camere.
Fuge lumea din Dorobanti

Pamela si-a luat jumatate din bani

Noi detalii inedite despre petrecerea la care a fost invitata Pamela Anderson ies la iveala, la doua luni la eveniment. Starleta americana a fost la un pas sa nu mai ajunga la Bucuresti, pentru ca organizatorii nu aveau banii promisi.
Pamela si-a luat jumatate din bani

Au facut circ in club

Iepurasi, maimute, serpi, porumbei si multe manechine imbracate ca la circ au fost ingredientele folosite de un club din Capitala pentru a atrage cat mai multi clienti.
Au facut circ in club

„Acum sunt copilul lui Dumnezeu!”

Intrat intr-o noua etapa a vietii sale, Bogdan Marin, alias Bodo, solistul trupei Proconsul, a avut o revelatie si s-a transformat intr-un tip foarte religios, devenind membru al Bisericii Evanghelice "Raul Vietii".
"Acum sunt copilul lui Dumnezeu!"

Fata-schelet a murit in spital

Nici macar doua saptamani nu a rezistat Gabriela Barna dupa ce a fost internata mai mult moarta decat vie in spitalul din Bacau. Copila a fost adusa de mama ei la urgente dupa ce nu mancase nimic o saptamana.
Fata-schelet a murit in spital

Isi iau adio de la Aquaparc!

Problemele Gabrielei Cristea par sa nu se mai sfarseasca. Vedeta Kanal D, care se pregatea sa debuteze in forta in afaceri, impreuna cu sotul ei, afaceristul Marcel Toader, trebuie sa-si ia gandul de la complexul acvatic de distractii pe care voia sa-l construiasca in Parcul Tineretului din Bucuresti. Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a anuntat ieri ca va rezilia contractul Aquaparc, nemultumit ca lucrarile stagneaza de aproape doi ani.
Isi iau adio de la Aquaparc!

„De ce era Mararu interlop, ca dadea bani cu camata?”

Scandalul inceput la Piatra-Neamt dupa ce interlopul Gheorghe Mararu a fost asasinat a luat amploare. In timp ce secretarul de stat Dan Fatuloiu cere demisiile mai-marilor politiei, seful IPJ Neamt sare in apararea interlopilor.
"De ce era Mararu interlop, ca dadea bani cu camata?"

A plecat cu indicatoarele rutiere!

Spectacol, ieri, pe centura Brasovului! Ladislau Vankay, barbatul care detine o bucata de teren de sub podul de la intrarea in oras, a protestat din nou pentru ca nu si-a primit despagubirea, desi are sentinta definitiva. Omul a demontat indicatoarele si a plecat cu ele.
A plecat cu indicatoarele rutiere!

A vrut sa vanda o manastire

Investitie neobisnuita la Lugoj: un barbat si-a bagat toata agoniseala intr-o manastire cu scopul de a scoate bani frumosi din vanzarea ei. Dumnezeu nu l-a ajutat sa gaseasca vreun client, asa ca a donat-o Mitropoliei Banatului.
A vrut sa vanda o manastire

Amenajeaza-ti biroul de acasa

Profesia te obliga sa-ti dedici o mare parte din timpul liber lucrului acasa? Iata cateva sugestii prin care iti poti transforma dormitorul in biroul de lucru potrivit, pentru a obtine performante chiar daca spatiul este mult prea mic!
Amenajeaza-ti biroul de acasa

E foame de bani la Pro Rapid!

Muncitorii care au grija de baza de la Straulesti nu au mai vazut niciun ban de patru luni, oficialii din Grant preferand sa se achite de datorii doar fata de jucatori.
E foame de bani la Pro Rapid!

Se dedica blondei lui

Ilie Dumitrescu nu mai lucreaza 16 ore pe zi de cand a plecat de la Steaua si astfel o poate rasfata din plin pe partenera sa de viata, Raluca.
Se dedica blondei lui

Culisele blatului de la Bistrita

Jean Padureanu, Anamaria Prodan si Nicolae Manea sunt personajele in jurul carora se invarte rezultatul suspicios Gloria Bistrita - CFR Cluj, 0-3.
Culisele blatului de la Bistrita

Vrea sa-i surprinda pe italieni cu Rapa

Selectionerul este hotarat sa inceapa partida de la Klagenfurt cu toti tinerii care au impresionat in acest start de sezon.
Vrea sa-i surprinda pe italieni cu Rapa

Pokerul l-a transfigurat pe Piturca

Managerul general al Universitatii si-a trimis elevii acasa dupa partida cu Dinamo din campionat, in timp ce el s-a refugiat la o masa de poker unde il astepta "Baronul" si alti tovarasi de jocuri de noroc.
Pokerul l-a transfigurat pe Piturca

Botezatu: „Bianca a fost prima femeie din viata mea care m-a umilit”

Botezatu a vorbit la Antena 2 despre relatia pe care o are in momentul de fata cu Violeta si cum se intelege cu Bianca dupa despartire.
Botezatu: "Bianca a fost prima femeie din viata mea care m-a umilit"

Piturca plateste 5 milioane de euro daca pleaca de la Craiova

Victor Piturca a declarat intr-o conferinta de presa, ca nu pleaca de la gruparea olteana, pentru ca are o clauza de reziliere a contractului de 5 milioane de euro.
Piturca plateste 5 milioane de euro daca pleaca de la Craiova

Un tanar fara permis a omorat si a ranit un om dupa care a fugit

Un tanar de 20 de ani fara permis de conducere a provocat un accident soldat cu moartea unei persoane si ranirea grava a alteia, dupa care a fugit de la fata locului, in Dolj.
Un tanar fara permis a omorat si a ranit un om dupa care a fugit

Cum se vede Romania din Anglia: orfelinatele din Romania, iadul pe pamant

Jurnalistii de la The Telegraph au realizat un reportaj intr-un orfelinat din Romania.
Cum se vede Romania din Anglia: orfelinatele din Romania, iadul pe pamant

Peste o suta de hectare de vegetatie uscata au fost facute scrum in Caras-Severin

Peste o suta de hectare de vegetatie uscata au fost facute scrum in ultimele ore in judetul Caras-Severin.
Peste o suta de hectare de vegetatie uscata au fost facute scrum in Caras-Severin

Pepe: „O mai las pe Oana opt ani dupa care o sa caut o mama surogat daca nu vrea sa facem copii”

Pepe isi doreste un copil, insa nu crede ca acum este momentul cel mai potrivit pentru ca sotia lui este foarte ocupata in aceasta perioada.
Pepe: "O mai las pe Oana opt ani dupa care o sa caut o mama surogat daca nu vrea sa facem copii"

Restaurant cu „aer” de muzeu

Vizavi de Muzeul Literaturii se va inaugura maine un restaurant select, intr-un imobil ce respira istorie si care a apartinut unui dintre celebrii medici din perioada interbelica.

Restaurant cu "aer" de muzeu

Incendiu puternic intr-o padure de langa Cheia, judetul Brasov

Un incendiu puternic a izbucnit intr-o padure de langa satul Cheia, comuna Moeciu, judetul Brasov, iar focul s-a extins pe o suprafata de aproximativ sapte hectare.
Incendiu puternic intr-o padure de langa Cheia, judetul Brasov

Mike Tyson va fi patron de restaurant

Mike Tyson va deschide un lant de restaurante, asta dupa ce a anuntat ca urmeaza o dieta vegetariana.
Mike Tyson va fi patron de restaurant

VIDEO Printul William se insoara la anul cu Kate Middleton

Casa Regala britanica a anuntat marti logodna lui William cu "domnisoara Catherine Middleton".
VIDEO Printul William se insoara la anul cu Kate Middleton

Betty Stroe (ex- Etnic) i-a organizat o petrecere surpriza iubitului

Betty Stroe, fosta solista a trupei Etnic, i-a organizat o petrecere surpriza iubitului ei Zolt care ii este si manager.
Betty Stroe (ex- Etnic) i-a organizat o petrecere surpriza iubitului

Irina Nicolae va lansa inca o carte pentru copii!

Irina Nicolae continua seria de carti pentru copii, "Sa invatam cu dovlecel". Fosta componenta a trupei ASIA a terminat cea de-a sasea carte, "Sa invatam formele si culorile cu Dovlecel".
Irina Nicolae va lansa inca o carte pentru copii!

Ianna si Distinto il inlocuiesc pe Dragos Chircu la Eurovision!

Ianna si trupa Distinto il vor inlocui pe Dragos Chircu la Selectia Nationala Eurovision, care va avea loc in noaptea de Revelion.
Ianna si Distinto il inlocuiesc pe   Dragos Chircu la Eurovision!

Un muncitor a murit dupa ce a cazut de la 4,5 metri

Un muncitor din orasul Galati a murit dupa ce a cazut de pe o schela in timp ce muncea la unul din furnalel platformei siderurgice ArcelorMittal.
Un muncitor a murit dupa ce a cazut de la 4,5 metri

Victor Slav a dus-o pe Anda Adam la Viena!

Victor Slav si Anda Adam au implinit patru ani de cand sunt impreuna si au sarbatorit in Viena. Cei doi au mers intr-o mini-vacanta pusa la cale de prezentatorul rubricii Meteo de la PRO TV.
Victor Slav a dus-o pe Anda Adam la Viena!

Culmea condamnarii la moarte! A asteptat 30 de ani sa fie executat si a murit de batranete

Un american a fost condamnat la moarte in urma cu 30 de ani pentru rapire si omor si de atunci astepta sa fie executat numai ca a fost gasit ieri dimineata mort in celula sa.
Culmea condamnarii la moarte! A asteptat 30 de ani sa fie executat si a murit de batranete

O femeie a fost ranita in urma unui incendiu izbucnit la fabrica Sadu

O femeie a fost ranita dupa ce un incendiu a izbucnit la Uzina Mecanica Sadu din orasul Bumbesti Jiu.
O femeie a fost ranita in urma unui incendiu izbucnit la fabrica Sadu

Un maidanez a salvat un bebelus abandonat intr-o padure

Un caine maidanez din Kenya a salvat de la moarte un bebelus care fusese abandonat intr-o padure de langa Nairobi.
Un maidanez a salvat un bebelus abandonat intr-o padure

Roxana (Heaven) si-a implinit visul la 29 de ani! A devenit mamica de ziua ei

Roxana Postelnicu, membra a trupei Heaven, a aniversat, luni, 29 de ani de viata. Asa cum se obisnuieste, cantareata a organizat o petrecere de zile mari pentru familie sI cei mai apropiati prieteni, printre care compozitorul Gabi Huiban cu echipa Gala Records si Ryan & Radu, intr-un club bucurestean.
Roxana (Heaven) si-a implinit visul la 29 de ani! A devenit mamica de ziua ei

Romanii se gandesc doar la buzunarul lor! Mancam produse ieftine si periculoase pentru sanatate!

Singurul lucru pe care il iau in consideratie majoritatea romanilor atunci cand merg la cumparaturi este pretul pe care il au produsul de care au nevoie. Astfel un nou studiu a descoperit ca populatia Romaniei cumpara produse alimentare ieftine si daunatoare sanatatii.
Romanii se gandesc doar la buzunarul lor! Mancam produse ieftine si periculoase pentru sanatate!

O doctorita din Pitesti, anchetata pentru ca si-a externat fara motiv mama

O doctorita din Pitesti este anchetata de politie deoarece si-a externat in mod inexplicabil mama, care ulterior a murit.
O doctorita din Pitesti, anchetata pentru ca si-a externat fara motiv mama

Obrazul Simonei Sensual cu 1.000 de euro se tine! Si-a facut tratament facial pentru „tinerete vesnica”

Simona Sensual este o femeie care nu se uita la bani cand vine vorba de imaginea sa si de confortul personal.
Obrazul Simonei Sensual cu 1.000 de euro se tine! Si-a facut tratament facial pentru "tinerete vesnica"

Sanzi, Adelina Pestritu si Laurette vor prezenta impreuna o emisiune TV!

Sanziana Buruiana, Adelina Pestritu si Laurette revin in televiziune. Dupa ce au fost asistente la "Rai da buni" sau "La sueta cu Bahmu", cele trei dive vor avea propria emisiune.
Sanzi, Adelina Pestritu si Laurette vor prezenta impreuna o emisiune TV!

Lucian Mandruta: „E frumos in Franta, dar mie mi-e dor de casa din prima ora de cand ajung undeva”

Lui Lucian Mandruta nu ii place sa stea departe de Romania. Desi a petrecut weekendul in Franta, la Grenoble, alaturi de sotia sa, vedeta Antenei 2 nu s-a putut bucura de peisajele superbe din cauza dorului de casa.
Lucian Mandruta: "E frumos in Franta, dar mie mi-e dor de casa din prima ora de cand ajung undeva"