Un șef din Poliția Capitalei susține că subalternii săi vor să îi taie gâtul. Ce s-ar ascunde, de fapt, în spatele acuzațiilor

De: T.S
Publicat: 22/05/2020 | 15:41

Corpul de Control al Poliției Capitalei a audiat mai mulți polițiști de la Serviciul de Poliție Canină după ce șeful  departamentului a declarat că doi subalterni l-au amenințat cu moartea. Astfel, structura de control a instituției au demarat imediat o anchetă.

Concret, șeful Serviciului de Poliție Canină a declanșat un scandal fără precedent după ce a anunțat că doi dintre agenții pe care îi are în subordine i-ar fi spus că îl omoară. Mai exact, că îi vor tăia gâtul. Se pare că incidentul s-a petrecut în prezența unor martori.

Acuzați neagă declarațiile

Polițiștii incriminați susțin, însă, că afirmațiile făcute comisarul Gabriel Paraschiv sunt simple fabulații. În realitate, spus cei acuzați, comisarul șef Paraschiv ar fi încercat să se răzbune pentru un denunț făcut de un lider sindical, care a anunțat conducerea IGPR despre faptul că șeful Serviciului de Poliție Canină folosește mașina de serviciu, o Dacia Duster, în interes personal.

Mai mult, liderul sindical ar fi cerut șefului IGPR să dispună cercetarea disciplinară a comisarului șef Paraschiv pentru „producerea de pagube materiale unității din care face parte sau patrimoniului Ministerului Afacerilor Interne”.

În plus, reclamantul a solicitat și notificarea Parchetului pentru infracțiunea de deturnare de fonduri, în sensu că statul ar fi fost prejudiciat prin consumul de combustibil și uzura mașinii.

La scurt timp după ce, pe numele său, a fost declanșată o cercetare disciplinară, comisarul șef a anunțat Corpul de Control cu privire la faptul că doi dintre oamenii pe care îi are în subordine i-ar fi spus că „îi taie gâtul”.

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Gândul.ro, că cei doi polițiști au respins acuzațiile, iar mărturiile lor au coincis cu declarațiile date de martori.