Unde se ascunde Cristian Cioacă, la două luni după eliberarea din închisoare: ”Din cauza bolii este într-o perioadă de suferință”. Ucigașul Elodiei își caută loc de muncă, dar nimeni nu-l angajează!

Publicat: 13/10/2023 | 15:10

La aproape două de la eliberarea sa condiționată din închisoare, Cristian Cioacă a devenit nevăzut. Fostul polițist care a îngrozit o țară întreagă după ce a fost judecat și condamnat pentru moartea propriei soții, Cioacă a ales „să se dea la fund”, cum se spune în popor, o data revenit la lumea normal după mai bine de nouă petrecuți după gratii.

CANCAN.RO a încercat să afle amănunte despre cum își duce zilele Cristian Cioacă de la una dintre puținele persoane care au ținut constant legătura cu acesta în ultimii ani.

Avocatul Maria Vasii e cea care  i-a apărat cauza fostului polițist în fața instanțelor și continuă și azi să facă același lucru, după cum singură recunoaște.

(NU RATA: Mama Elodiei Ghinescu, noi acuzaţii la adresa lui Cristian Cioacă! Dezvăluirile femeii tulbură apele)

„Mai ținem legătura din perspectiva relației avocat-client, fiindcă eliberarea sa condiționată include încă rezolvarea unor aspecte judiciare, care se vor rezolva in timp. Nu are însă obligația de a se prezenta săptămânal în fața unui ofițer de poliție, asta e cert”, mai spune avocata, precizând că punerea acestuia în libertate s-a făcut „în baza prevederilor vechii legi, nu a celei actuale”.

Maria Vasii și Cristian Cioacă cu aproape zece ani în urmă, în vremea în care ultimul era purtat pe holurile tribunalelor pentru faptele pentru care avea să și fie condamnat / Sursă foto: CANCAN.RO

De ce crede avocata că fostul polițist brașovean a ales să meargă pe „cartea retragerii”!

Ea a explicat, în puține cuvinte, situația actuală a lui Cristian Cioacă.

„S-a retras. Era normal să facă asta! A trecut printr-o perioadă de suferință și încă este. Iar suferința lasă urme. Cred că a luat o decizie înțeleaptă”, a declarat Maria Vasii în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

Ea a evitat să ofere amănunte precise despre locul în care s-ar fi așezat clientul său după ce instanța judecătorească a decis la 22 august punerea sa în libertate. Mai mult, și-a ales de fiecare cu multă atenție cuvintele.

Dar a vorbit puțin și despre situația familială actuală  a fostului poliștist brașovean: „Mama sa are o vârstă și e bolnavă, deci are și grija ei, din câte știu. Mi se pare normal să stea retras, fiindcă a trecut prin ce a trecut!”.

Pe de altă parte, la insistența CANCAN.RO, ea a comentat sec și natura relației dintre ea și Cristian Cioacă, subliniind doar aspectul strict profesional dintre cei doi: „Lumea trebuie să înțeleagă că am depășit de multă vreme speculația că între mine și el ar exista vreo relație!”.

(CITEȘTE ȘI: Mama lui Cristian Cioacă, soțul Elodiei Ghinescu, acuzații la adresa dispărutei. Ce spunea femeia despre nora sa în urmă cu 2 ani)

Aceeași Maria Vasii a adăugat și precizarea că fostul soț al celebrei avocate brașovene Elodia Ghinescu, cea al cărei trup nu a fost niciodată găsit până azi, de mai bine de 16 ani, e în căutarea unui loc de muncă.

Cristian Cioacă ar fi încă în căutarea unui loc de muncă

„Din câte știu își caută un loc de muncă, dar nu mi-a împărtășit niciodată intențiile sale legate de ce și-ar dori să facă în noua viață pe care tocmai a început-o! Și nici ce meseria și-ar dori să aibă pe viitor”, a conchis ea.

Cristian Cioacă a fost eliberat pe 22 august 2023 din închisoare, după aproape zece ani de detenție. El a fost condamnat în 2014 la 15 ani și opt luni de pușcărie, fiind găsit vinovat pentru  dispariția soției sale, avocata Elodia Ghinescu, în noaptea de 29 spre 30 august 2007.

Cei doi aveau împreună un băiat, Patrick, azi în vârstă de 18 ani, care după condamnarea tatălui și-a schimbat numele, fiind crescut de către sora fostului polițist.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.