VIDEO EXCLUSIV. Cum l-am filmat pe logodnicul Elenei Udrea în timp ce aceasta e dată ”dispărută”. Avocatul fostului ministru a mărturisit că Elena se află într-o clinică din Atena

De: Cancan
Publicat: 14/02/2018 | 00:00

Elena Udrea a “dispărut” din România, şi, imediat, s-a speculat că ar fi plecat în Costa Rica, unde se află şi buna ei prietenă Alina Bica, fosta şefă a DIICOT. Informaţie negată ferm de blondină, pe contul personal de Facebook. Potrivit avocatului Veronel Rădulescu, fosta deputată ar fi internată la o clinică din Atena, motivul fiind efectuarea unor proceduri medicale. Unele surse susţin că fosta blondă de la Cotroceni s-ar afla într-un centru de fertilizare. (VEZI AICI: Este unul dintre noii ”jucători” pe piaţa imobiliară. Logodnicul Elenei Udrea, ”întâlnire de afaceri” la… o halbă de bere!)

În tot acest timp, Adrian Alexandrov, logodnicul Elenei Udrea, a rămas singur-cuc în România. Şi încearcă să-şi umple timpul liber cum ştie mai bine. De regulă, merge la cumpărături. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, l-a întâlnit pe partenerul fostului ministru al Turismului în comuna Corbeanca, aflată la doar câţiva kilometri de Bucureşti. După ce şi-a parcat maşina, Adrian Alexandrov s-a dus mai întâi la localul pe care îl deţine împreună cu un prieten, de unde a ieşit cu… mâncare la pachet.

A aşezat cu grijă meniul comandat în maşină, după care a traversat, în grabă, strada. S-a dus apoi, glonţ, la un supermarket din apropiere, unde a petrecut câteva minute. S-a învârtit de zor printre raioane şi, la final, a ieşit afară cu o sacoşă cu cumpărături. A mai făcut un mic popas la brutărie, după care s-a retras acasă. Unde aşteaptă, probabil, cu sufletul la gură ca logodnica lui să revină din străinătate. (CITEŞTE ŞI: La 4 luni de la logodnă, Elena Udrea ne pune pe gânduri… Iubi i-a dat inelul, dar a renunţat să-l mai poarte!)

Imediat după ce apărut informaţia că s-ar afla în Costa Rica, Elena Udrea a anunţat, pe contul personal de Facebook, că totul este fals.

“Unii nu au avut somn şi, după miezul nopţii, s-au apucat să împrăştie «pe surse» că «Elena Udrea a părăsit ţara!». Aşa, şi? Şi ce dacă «am părăsit ţara?» Ce vă agită atât de tare de nu dormiţi noaptea din cauza mea? Sau aţi primit ordin pe unitate să vă ridicaţi din scutece şi să vă lamentaţi pe net? «Am părăsit ţara» de nu ştiu câte ori până acum şi o să o mai «părăsesc» oricând e nevoie. Că plec cu treabă sau plec în vacanţă, mă priveşte fix pe mine. La fel cum şi dacă aş merge să o vizitez pe Alina Bica în Costa Rica sau m-aş plimba cu ea la Paris, ar fi fix problema noastră. Aşa că pe loc repaus până la noile ordine!

P.S. Cine chiar ar fi vrut să ştie unde sunt zilele acestea, putea afla uşor, nu e niciun secret, ba chiar este o informaţie oficială, a scris Elena Udrea. (NU RATA: IMAGINI EXCLUSIVE. Scos ca din cutie, Traian Băsescu a avut o întâlnire ca pe vremuri. Preşedintele a luat un prânz intim cu ”Lady in red”! Cei doi au părăsit restaurantul separat: mai întâi fostul şef al statului, apoi doamna…)

Formează un cuplu de aproximativ un an şi jumătate

În toamna anului 2016, revista CIAO! dezvăluia, în exclusivitate, povestea de dragoste dintre Elena Udrea şi Adrian Alexandrov, publicând şi primele imagini cu cei doi (VEZI AICI). Chiar dacă, la început, au fost reţinuţi în a-şi asuma public relaţia, în cele din urmă au decis să dea frâu liber sentimentelor şi să nu se mai ferească de ochii lumii. Ba mai mult, Elena şi Adrian s-au şi logodit şi ar urma să se căsătorească.

Altfel, relaţia cu Elena Udrea îi prieşte din plin lui Adrian Alexandrov. Anul trecut, acesta a dat lovitura şi şi-a deschis o companie imobiliară pe care a afiliat-o brand-ului Remax. A preluat franciza şi a deschis un birou în cartierul Primăverii din Capitală. În perioada următoare îşi va forma echipa şi are în plan să angajeze cei mai buni brokeri de pe piaţă. De precizat că logodnicul fostului ministru al Turismului vrea să deschidă şi alte sedii, atât în Bucureşti, cât şi în provincie. (CITEŞTE ŞI: O nouă lovitură pentru Elena Udrea! Iubitul blondei a fost condamnat la închisoare)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

 

This browser does not support the video element.