Zeci de delfini din Marea Neagră au murit! Care este, de fapt, adevăratul motiv!

Publicat: 13/05/2022 | 09:00

Poluarea fonică ar fi ucis zeci de delfini din Marea Neagră. Cercetătorii cred că din cauza motoarelor navelor, a sonarelor lor, dar și a exploziilor din nordul Mării Negre, delfinii au fost împinși spre țărmurile turcești și bulgare, unde se prind în plasele de pescuit în număr neobișnuit de mare sau eșuează pe țărm, se arată într-un documentar realizat de Gândul.ro.

Peste 80 de delfini au fost găsiți morți pe țărmul turcesc, iar Fundația Turcă de Cercetare Marină a calificat situația drept „o creștere extraordinară”. Aproximativ jumătate din cei 80 de delfini au murit după ce au fost prinși în plasele de pescuit.

Pe de altă parte, cercetătorii nu au descoperit de ce au murit ceilalți, care nu prezentau răni specifice plaselor pescarilor sau urme de arme de foc. Bayram Ozturk, președintele TUDAV, a declarat că moartea acestor delfini rămâne „o întrebare fără răspuns”.

Nu există protocoale pentru a proteja mamiferele marine în timpul războiului

„Trauma acustică este una dintre posibilitățile la care ne gândim. Nu avem dovezi care să ateste ce ar putea provoca în Marea Neagră sonarul de frecvență joasă, pentru că nu am mai văzut niciodată atât de multe nave și atât de mult zgomot, pentru o perioadă atât de îndelungată.

Știința însă cere întotdeauna dovezi“, a declarat Ozturk.

(CITEŞTE ŞI: CE SUNT, DE FAPT, RACHETELE KINJAL, „PUMNALUL” NUCLEAR AL RUSIEI. POT ATINGE ȚINTE AFLATE LA PESTE 2000 DE KILOMETRI)

Moartea delfinilor din Marea Neagră este o provocare pentru oamenii de știință

Forțele navale se bazează de cele mai multe ori pe sonar pentru a detecta submarinele inamice de la distanțe mari. Este cunoscut că mamiferele marine depind de sunet pentru a comunica și au un auz extrem de dezvoltat, astfel zgomotul subacvatic poate avea efecte grave, chiar fatale, asupra delfinilor.

Zgomotul subacvatic permanent ar putea să nu omoare animalele în mod direct, dar ar putea fi îndeajuns de deranjant și dăunător pentru a împinge mamiferele marine și alte vietăți acvatice să migreze pentru a evita poluarea fonică.

Oamenii de știință spun că investigațiile lor sunt îngreunate de faptul că nu există protocoale pentru a proteja mamiferele marine în timpul războiului: „Există zeci de nave în Marea Neagră, dar nici măcar nu știm cât de des folosesc sonarul”, a spus Ozturk.

Rusia foloseşte delfini în războiul cu Ucraina

Încă de la începutul lunii aprilie, Rusia a început să folosească delfini în războiul pe care îi duce cu Ucraina. Informația a fost prezentată de Institutul Naval al Statelor Unite, iar experții militari sunt de părere că Rusia a început să ia în serios amenințarea ucraineană, în Marea Neagră abia după ce a pierdut nava amiral Moskva.

La intrarea în portul Sevastopol, cea mai importantă bază navală din Marea Neagră, Rusia a amplasat două țarcuri pentru delfinii militari. În portul Sevastopol mai multe nave de valoare ale armatei ruse sunt aranjate în afara razei de acţiune a rachetelor ucrainene, dar sunt vulnerabile la sabotajul subacvatic. Delfinii ar fi capabili să descopere inclusiv minele.

(VEZI AICI: A FOST DESCOPERIT BUNCĂRUL ÎN CARE SE ASCUNDE PUTIN! UNDE SE ADĂPOSTEȘTE, DE FAPT, LIDERUL DE LA KREMLIN!)

Delfinii de luptă sunt o relicvă a Războiului Rece, datând din anii ’60, când Uniunea Sovietică și Statele Unite au reușit să ia o pauză din colectarea de arme nucleare ca să se ia la întrecere și să vadă cine poate antrena mai bine delfinii pentru operațiuni de spionaj.

Delfinii își folosesc sonarul natural pentru a detecta vapoarele inamice, livrează echipament scufundătorilor și pot detecta minele subacvatice.

Delfinii de luptă ucraineni, reprogramați pentru misiuni civile

Statele Unite au folosit delfinii în Vietnam pentru păzirea bărcilor militare și pentru a ucide. Delfinii au fost folosiți și în Irak pentru ghidarea petrolierelor în ape nesigure. Programul de Mamifere al Marinei Statelor Unite, cu sediul în San Diego, include 70 de delfini și e singurul program cu delfini de luptă din lume în afară de cel pe care Rusia l-a obținut odată cu Crimeea.

Însă, după Războiul Rece, mamiferele intraseră în posesia Ucrainei. Doar că, la acel moment, Ucraina a vândut multe dintre ele Iranului. Asta pentru că nu-și permitea să hrănească animalele. În acest context, delfinii de luptă ucraineni au ajuns să fie reprogramați pentru misiuni civile, cum ar fi terapiile cu copii autiști sau care suferă de tulburări emoționale.

(VEZI ȘI: RUȘII DAU BIR CU FUGIȚII?! FORȚELE RUSE S-AR FI RETRAS DUPĂ CONTRAOFENSIVA UCRAINEANĂ LA NORD-EST DE HARKOV)

Miza delfinilor antrenați

După episodul Crimeea, Ucraina a cerut fără succes returnarea mamiferelor, iar RIA Novosti a scris că Moscova plănuia să extindă acest program.

„Specialiștii noștri au dezvoltat noi dispozitive care transformă detectarea sonarului subacvatic de către delfini a țintelor într-un semnal către monitorul operatorului.

Marina ucraineană nu avea fonduri pentru astfel de know-how, iar unele proiecte au trebuit să fie eliminate”, a declarat o sursă pentru agenția de presă rusă, scria The Guardian.

Doi ani mai târziu, Marina rusă și-a anunțat intenția de a cumpăra încă cinci delfini, lansând o licitație pentru un contract de 1,75 milioane de ruble (aproximativ 21.000 de dolari) pentru a livra delfini la baza de la Sevastopol până la sfârșitul verii.

Nu este clar dacă delfinii despre care se crede că se află astăzi în Sevastopol sunt aceiași din acest contract.

Pe de altă parte, Statele Unite au cheltuit cel puțin 28 de milioane de dolari pentru întreținerea propriilor trupe de delfini și lei de mare care pot fi, de asemenea, antrenați pentru a putea ajuta în conflicte.

„Drone care înoată”

Delfinii de luptă, supranumiți „drone care înoată”, nu sunt singurele mamifere pe care armata rusă le-a antrenat. O balenă beluga a fost observată în largul coastelor Norvegiei în 2019. Se crede că a fost antrenată de marina rusă. Balena, observată de pescari, purta hamuri ciudate, care ar fi putut transporta camere subacvatice.

Nu doar Arctica a arătat semne de utilizare sporită a mamiferelor marine rusești. În 2018, delfinii Flotei Mării Negre au fost dislocați timp de câteva luni la baza navală mediterană a Rusiei din Tartus, Siria, potrivit imaginilor din satelit.

(CITEȘTE AICI: A ÎNCEPUT RĂZBOIUL DE GHERILĂ ÎN RUSIA! „BIROURILE MILITARE DE ÎNROLARE SUNT ÎN FLĂCĂRI!”)

Țarcurile mobile folosite pentru acea desfășurare erau foarte asemănătoare cu cele poziționate în prezent în portul Sevastopol. Liliecii au fost și ei folosiți pentru transportarea bombelor incendiare de către Statele Unite pentru a ataca Japonia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

La acea vreme, ideea a fost promovată de Eleanor Roosevelt, medic stomatolog, care și-a dat seama că se pot provoca pagube dacă atașezi de lilieci dispozitive cu napalm. Astfel, ei erau trimiși spre casele de lemn din Japonia, de altfel foarte inflamabile.

Documentarea a fost realizată de Gândul.ro.

This browser does not support the video element.