Zi decisivă în Senat! Se dezbate proiectul privind carantinarea și izolarea

Publicat: 11/07/2020 | 09:33

Zi decisivă pentru români! Sâmbătă, plenul Senatului se întrunește și va dezbate proiectul care privește carantinarea și izolarea. Se întâmplă din cauza creșterii, în ultimele zile, ale infectărilor cu noul coronavirus în România. Ședința este programată pentru ora 12.

Comisia juridică a Senatului a discutat vineri amendamentele depuse la proiect, dar raportul nu a fost finaalizat. Astfel, discuțiile vor fi încheiate astăzi. La ședința de vineri a participat și Raed Arafat, șeful DSU.

Camera Deputaților a adoptat proiectul, cu 266 voturi pentru, 11 contra şi 8 abţineri, care a fost apoi trimis la Senat, care este for decisional, scrie digi24.ro. „Dezbaterea nu s-a încheiat asupra acestei legi. Am avut un proiect de lege venit de la Guvern foarte târziu. Este, practic, a treia oară când Guvernul ne pune în această situaţie – ne trimite o lege slabă în ultimul moment. Este inacceptabil să cerţi Parlamentul că nu face lucruri, când tu trimiţi legi care nu pot fi adoptate, vizând drepturile fundamentale ale cetăţenilor.

CITEȘTE ȘI: ROMÂNII INFECTAȚI CU CORONAVIRUS AU ÎNCEPUT SĂ PLECE DIN SPITALE, DUPĂ CE S-AU SUSPENDAT TEMPORAR IZOLAREA ȘI CARANTINAREA ÎN CAPITALĂ

E nevoie de mai multe reglementări. Colegii de la Camera Deputaţilor au încercat să corecteze cât de mult, dar au fost foarte puţine ore avute la dispoziţie, nu au fost prezenţi toţi cei care aveau un cuvânt de spus, cum ar fi de exemplu CSM. (…) De aceea, am invitat azi CSM, Ministerul Justiţiei, asociaţiile care se ocupă şi preocupă de apărarea drepturilor fundamentale şi asociaţii care se ocupă şi preocupă de drepturile pacienţilor”, a susţinut vineri Robert Cazangiu, preşedintele interimar al Senatului.

Zi decisivă în Senat! Se dezbate proiectul privind carantinarea și izolarea

Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, a cerut ca premierul Ludovic Orban și Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, să fie prezenți la ședința Senatului. „Legea carantinei trimisă de Guvern Parlamentului este dovada supremă a batjocurii la adresa drepturilor şi libertăţilor românilor. Ieri, la Cameră, am corectat o parte importantă a acesteia, eliminând zeci de nenorociri, dar descoperim alte orori juridice şi o luăm acum de la capăt în Senat.

Le solicit prezenţa premierului şi ministrului Justiţiei la dezbateri, faţă în faţă cu CSM, ONG-urile de apărare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, medici şi pacienţi! În niciun caz nu vom permite transformarea ţării în lagăr medical! Guvernarea PNL a produs numai aberaţii! Pe bandă rulantă. Însă, cei care suferă din cauza incompetenţei crase a PNL sunt românii”, a scris Ciolacu pe Facebook.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult