Proiectul de lege privind cerințele CCR în legătură cu izolarea și carantinarea este gata. Ce spune Nelu Tătaru

Proiectul de lege privind cerințele CCR în legătură cu izolarea și carantinarea este gata. Ce spune Nelu Tătaru

Nelu Tătaru a anunțat că proiectul de lege privind cerințele CCR legate de izolare și carantinare este deja gata, iar acesta urmează a fi pus pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. 

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a anunțat duminică faptul că proiectul de lege privind cerințele CCR legate de izolarea și carantinarea persoanelor cu COVID-19 este gata și urmează a fi discutat la Guvern în cursul zilei de astăzi.

NU RATA – NELU TĂTARU, ANUNȚ ÎNGRIJORĂTOR! S-A FĂCUT O GREȘEALĂ ENORMĂ, IAR NUMĂRUL INFECTĂRILOR CU COVID-19 AR PUTEA SĂ SARĂ ÎN AER

„Noi suntem în acest moment, începând de vineri, de când a apărut motivarea Curţii Constituţionale, în elaborarea unui proiect de lege care este gata. Mâine vom avea o şedinţă de Guvern în care îl vom ridica pe ordinea de zi şi vrem să aducem în concordanţă un proiect de lege cu cerinţele Curţii Constituţionale. Odată ce vom avea adaptate, statuate şi votate în Parlament ce înseamnă boală transmisibilă, ce înseamnă carantină, ce înseamnă izolare, ce înseamnă pacient internat, sunt momente pe care le vom pune pe tapet şi ne vom întoarce la ce înseamnă identificarea unui focar, izolarea unei zone, carantinarea unei zone”, a spus Tătaru, la Realitatea Plus.

Personalul medical nu se va mai detașa dintr-un spital în altul la fel de ușor

Dacă pe timpul stării de urgență personalul medical se putea detașa dintr-un spital în altul mult mai ușor, acum, încă în stare de alertă, acest lucru se întâmplă mult mai greu. Printre multe alte aspecte, Nelu Tătaru l-a abordat și pe acesta.

CITEȘTE ȘI – NELU TĂTARU, ANUNȚ IMPORTANT PRIVIND CREȘTEREA INFECTĂRILOR CU CORONAVIRUS: “LUCRĂM LA UN PROIECT DE LEGE”. CE A SPUS DESPRE REVENIREA LA STAREA DE URGENȚĂ

„Pentru noi, ca personal medical, să putem detaşa personal medical dintr-o parte în alta, de la un spital la altul… în starea de urgenţă o puteam face, în starea de alertă ne trebuie acceptul personalului şi angajatorului. S-au diminuat aceste detaşări şi atunci a trebuit (…) să transferăm bolnavi dintr-o parte în alta, din terapiile intensive care erau suprapopulate în terapiile intensive ale spitalelor care aveau locuri. În starea de urgenţă detaşam chiar în acel loc personal. Nu s-a mai putut face în acest moment”, a afimat Tătaru.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Click.ro
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
După scamatoria avertismentului Bloomberg, a venit rândul Reuters să avertizeze România, tot sub semnătura unor români: „Numirea unui guvern PSD-AUR sau convocarea de alegeri anticipate ar putea declanșa o retrogradare a ratingului de credit al României”
Gandul.ro

Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!