CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 
Intern
Postat pe 2 feb 2012
 5292

Procurorul care a trimis vrăjitoarele după gratii, arestat. Înregistrat de denunţător în toaletă

Procurorul Max Bălăşescu a fost arestat aseară pentru 29 de zile sub acuzaţia de luare de mită, în urma unui flagrant. Conform acuzării, magistratul ar fi acceptat să ia 100.000 de euro şpagă pentru a dispune ridicarea unor măsuri asiguratorii. El ar fi fost înregistrat în toaleta Parchetului de un denunţător, Sebastian Dobrescu, zis “Ologu”, învinuit în dosarul vrăjitoarelor Melissa şi Vanessa.

Procurorul care a trimis vrăjitoarele după gratii, arestat.  Înregistrat de denunţător în toaletă
Rețea. În incredibila schemă a convorbirilor telefonice dintre Oana, vrăjitoare și complicii lor, Dobrescu este cel care a stat, potrivit anchetatorilor, în spatele tuturor “tranzacțiilor financiare”
Procurorul de caz este Viorel Cerbu, unul dintre cei mai buni oameni de la DNA, care s-a ocupat şi de dosarul permiselor false de la Argeş, iar partenera sa de viaţă este judecător la Curtea de Apel, Secţia 1 Penală, acolo unde se judecă dosarul vrăjitoarelor. Potrivit unor surse judiciare, Sebastian Dobrescu, învinuit în dosarul vrăjitoarelor, a contactat un cunoscut, pe Marian Simirianu, care a fost condamnat în trecut în dosarul fraţilor Cămătaru, bărbatul fiind un apropiat al acestora. Simirianu se ocupa cu proxenetismul în fosta discotecă Herăstrău. "Ajută-mă să-l fac pe Max (procurorul Bălăşescu - n.r.)", i-a spus "Ologu" lui Simirianu. Potrivit surselor judiciare, scopul lui Dobrescu era să-i dea banii procurorului şi să-i facă un flagrant. Simirianu refuză în primă fază, însă îl sună pe "Ologu" după câteva zile şi îi spune că a găsit un om de legătură. Nimeni altul decât Ene Cristian Marian, finul lui Bălăşescu. Între timp, Dobrescu anunţase procurorii DNA, iar finul lui Bălăşescu îl contactase pe acesta şi îi propusese suma de 100.000 de euro. Simirianu, Dobrescu şi finul procurorului stabilesc o întâlnire la care trebuia să participe şi Max, însă acesta nu a venit. Potrivit referatului de arestare, la dosar există un SMS dat de către procuror finului său prin care-i spune că-l aşteaptă pe Sebastian Dobrescu la el la audieri. "Ologu" se duce în birou la Bălăşescu având tehnică de ascultare asupra lui. Procurorul îl audiază o vreme în birou în dosarul vrăjitoarelor, apoi îl ia şi coboară împreună la subsol, la toaletă. Acolo începe o discuţie pe tema banilor. Bălăşescu rămâne uimit că Dobrescu pomeneşte de 300.000 de euro, pentru că suma pe care o ştia el era de numai 100.000. Explicaţia: Simirianu ceruse 300.000 de euro de la Dobrescu, însă atât el, cât şi finul procurorului voiau "să-şi tragă" câte 100.000. În momentul în care anchetatorii DNA i-au spus procurorului Bălăşescu că a fost înregistrat, acesta a susţinut că ştia că Dobrescu şi alţii voiau "să-l facă" şi că este nevinovat. Numai că nu ştia că există înregistrarea din toaletă. Potrivit surselor judiciare, banii ar fi fost găsiţi în maşina unuia dintre complicii procurorului, fără ca aceştia să ajungă la Bălăşescu. În acest dosar au mai fost arestaţi finul procurorului şi Marian Simirianu.

 

Decizie.
Procurorul a
primit aseară
mandat de
arestare pentru
29 de zile
Decizie. Procurorul a primit aseară mandat de arestare pentru 29 de zile
Corina Bunea, soţia lui Bălăşescu, a venit la tribunal pentru a-l susţine pe acesta
Corina Bunea, soţia lui Bălăşescu, a venit la tribunal pentru a-l susţine pe acesta
Sebastian Dobrescu este omul de la care a plecat practic toată tevatura financiară în cazul Oanei Zăvoranu. Practic, acest "Ologu" este omul care i-a dat banii cămătarului Ion Constantin pentru ca acesta să o împrumute pe Oana Zăvoranu, cerându-i drept garanţie casa din strada Andrei Mureşanu. Numele său apare des vehiculat în stenogramele din dosarul vrăjitoarelor şi este, conform schiţei întocmite chiar de procurorul Max Bălăşescu, omul care leagă toate piesele din acel dosar încâlcit. Într-una din discuţiile purtate între vrăjitoarea Melissa şi Manix (Buzea Craif), cei doi se miră că "Ologu", iniţial reţinut, a fost eliberat şi comentează că "are spate", referindu-se la eventuale legături între acesta şi anchetatori.

Mincă Rada, zisă Melissa: Măi, vere!
Buzea Craiff Sava, zis Manix: Ei!

Mincă Rada, zisă Melissa: Nu pot să-mi închipui cum de i-au dat drumul românului ăsta!
Buzea Craiff Sava, zis Manix: Care, fă?

Mincă Rada, zisă Melissa: Care i-au dat drumul!
Buzea Craiff Sava, zis Manix: Pe cine, fă?

Mincă Rada, zisă Melissa: Pe "Ologu"! (n.n. - Sebastian Dobrescu)
Buzea Craiff Sava, zis Manix: Că are spate!
Mincă Rada, zisă Melissa: Că are spate, nu-i aşa?
Şionot -(către Manix): Ologu?!
Buzea Craiff Sava, zis Manix: Să'nnebunesc!


Autor: (L.M.)
Fotografi inspiraţi au surprins de-a lungul timpului instantanee care acum îi fac pe protagonişti
DIN INTERN
 
 11
prede
06.02.2012
19:59
sal
Da de unde are acest ologu sau sebastian dobrescu atatia bani cand el are o firma de internet GLOBAL CITY NET adica e cam dubiosi si el si fratele lui au tot felul de masini numai masini scumpe care le schimba lunar posibil aceste masini sa fie lasate garantie ???
MARIAN
02.02.2012
12:25
???
DACA PROCUROII SUNT CORUPTI,IN CINE SA MAI AVEM INCREDERE?LA BANI SE GANDESC TOTI.NU SE MAI SATURA .SA SE BUCURE DE NISTE BANI MURDARI DE LA IMPUTITELE ASTEA?SCARBOS!
marian
02.02.2012
11:28
:-|
:))))))))))))) fraier greu... nu-mi vine sa cred ca avem procurori asa prosti...da prea prosti. prosti,prosti, prosti:)))))
I.
02.02.2012
10:15
Multi bani
Voi va dati seama cam cat de "bine" este la puscarie sau in arest de astia sunt capabili sa plateasca 300000 de euro doar pentru suspendarea unor masuri asiguratoarii ? Parca am citit scenariul unui film....
sile
02.02.2012
10:06
mafie +coruptie
Procuror, politist , judecator, parlamentar, stim cu totii ca 90 % din ei sunt niste jigodii corupte care ar trebui sa infunde puscariile ... vai mama ei de tara
un vot
02.02.2012
08:38
veniti la constantaa-procuror teodor nita ,valenti
teodor nita dat afara de 2 ori din magistratura-reprimit fara concurs in 2007 de traian basescu-sa comtroleze la comanda dosarele adversarilor-dat afar ca procuror si judecator medgidia -unde intra comisii eliberare din puscarie-poarta alba-filmat cind ia 10000 euro pe tersa beta in caz s g....ia 159 miii euro-de la criminalul unei familii-tata,mama si fetita de 8 ani amalia ingropata de vie-ce ...
gheo304
02.02.2012
08:10
procuror vrajit
Facem pariu ca scapa cu totii? Va dati seama ce sume de bani se vehiculeaza? Si Presedintele se vaita ca nu gaseste fonduri pentru marirea cu un amarit de 5% a salariilor si a pensiilor.
panu
02.02.2012
07:14
Halal justitie
ce justitie avem in tara asta !!!!!!!
A.
02.02.2012
01:07
Ziarul Lumina
De astăzi, 2 februarie 2012, ziarul Lumina al Patriarhei Române apare redus la jumătate, adică din 16 pagini au rămas doar 8. Explicaţia o găsiţi în editorialul ediţiei din data de 1 februarie, intitulat: "Ne restrângem ca să creştem…". De fapt, cred că Patriarhia face economie de bani pentru Catedrala Mânturiii Neamului şi toate fondurile merg acolo.
alex
02.02.2012
00:35
Fraier rau asta...
Asa se intampla cand te increzi in toti infractorii ciumpalaci, in loc sa-i bagi la zdup!!!!
alex
02.02.2012
00:35
Fraier rau asta...
Asa se intampla cand te increzi in toti infractorii ciumpalaci, in loc sa-i bagi la zdup!!!!
Slab:
Nici un vot inca
Cancan.ro nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi
rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare, discriminatorii,
contrare bunelor moravuri si ordinii publice.
 
Adauga comentariu
Nume: *
Email:
Adresa de email nu va fi facuta publica
Subiect: *
Comentariu: *
Fii primul care afla tot ce este HOT in materie de stiri!
TRIMITE UNUI PRIETEN
Nume prieten: *
Email prieten: *
Numele tau: *
Mesaj:
 
disclaimer.jpg
OFERTE RECOMANDATE
Plevnei , SC: 143 mp, 3 cam.
Aviatorilor , SU: 165 mp, 5 cam.
Voluntari , SC: 73.9 mp, 2 cam.
Inapoi
573795-gabi-firea.jpg
573312-zoli.jpg
573014-paleologu.jpg
572571-trica.jpg
571089-video-edy-stancu.jpg
570628-magda-catone.jpg
570287-mitica-popescu.jpg
567997-costi-ionita-si-kat-de-luna.jpg
567459-video-srdjan-luchin-si-dan-alexa.jpg
Inainte

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe ...

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi ...

horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
2.jpg
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
Meteo cancan
starea vremii
termometru
14°C
min:14°
max:22°
Temperatura: 14°
Presiune: 1015.92 mmhg
Umiditate: 94 %
Vant: 14 kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
LOTO
24 mai 2012
Loto 6/49:
11
2
9
10
38
12
6.863.606,39
Noroc:
1
3
3
0
5
6
0
837.330,72
Loto 5/40:
21
14
34
7
19
18
141.313,60
Joker:
29
6
38
43
34
+
6
7.012.604,11
Noroc Plus:
1
1
5
5
9
9
121.424,35
Super Noroc:
8
5
0
3
7
1
72.037,89
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
mica_publicitate.jpg
25 Mai 2012
Vineri
EUR
4,4646
GBP
5,5585
USD
3,5492