IPOTEZA. Adina Malos sustine ca exista mai multe probe care arata ca fiica ei, Diana (medalion), a fost ucisa!
Vizibil marcata de pierderea suferita, Adina Malos, mama tinerei de 18 ani descoperita la sfarsitul anului trecut atarnand spanzurata intr-un copac la 7 metri inaltime, a venit ieri in Bucuresti pentru a cere o redeschidere a anchetei in cazul mortii fiicei sale. "Vreau sa cer si deshumarea fetei mele, pentru ca adevarul sa iasa la lumina", a spus cu tristete Adina.
Razvan Radu
Cu greu, Adina isi face curaj si incepe povestea fatidicei nopti: "Aveam treaba prin casa. A trebuit sa scot niste rufe din masina de spalat si am fost nevoita sa lipesc o teava sparta care-mi tot dadea batai de cap. Apoi am vrut sa ma duc la manastirea din apropiere sa ma spovedesc si sa ma impartasesc! Dumnezeu ma chema, iar eu nu m-am dus. Daca plecam la manastire, sigur ma intalneam cu Diana, ca martorii au zis ca au vazut-o pe acolo, si poate ea inca traia acum! A doua zi au gasit-o spanzurata cu fata spre manastire, spre Sfant". Dupa inmormantare, Adina a incercat sa dea la manastire un pomelnic pentru fiica sa decedata: "La inceput, preotii nu au vrut sa-mi primeasca pomelnicul. Recent, unul dintre preoti mi-a zis sa scriu "
Pentru Diana, sa se gaseasca faptasii cat mai repede" si a luat pomelnicul! De ce si cum s-au razgandit?.
Desi ancheta autoritatilor din Suceava da ca sinucidere moartea Dianei, mama fostei "
Miss Vacanta" 2008 nu crede deloc aceasta varianta: "Imposibil. Daca a fost sinucidere, atunci ce e cu rana din spatele urechii? De ce nu spune nimeni nimic de asta? De ce nimeni nu a venit sa vorbeasca cu mine? Nu a venit niciun politist sa stea de vorba cu mine sau sa ma intrebe ceva. Au inchis cazul imediat, rapid". Adina recunoaste ca fiica sa stia foarte bine padurea din zona in care a fost descoperita: "Obisnuiam sa mergem des, mai ales primavara, prin acea zona. Dar ei ii era frica noaptea prin padure, plus ca mai avea o problema: nu vedea deloc cu ochiul drept. O fata pe jumatate oarba noaptea in padure si sa mearga tocmai pana acolo? Nu se poate!".
Trista, femeia ne spune ca-si doreste doar ca ancheta sa fie redeschisa si sa primeasca niste raspunsuri: "Vreau sa fie o ancheta serioasa, iar daca se va considera necesar, eu imi voi da acordul pentru o deshumare!".

57
EVACUATORUL ...
11.01.2009
02:06
CATALINA TARNAUCEANU - BARBIERU ION CRISTIAN - tep
Numitii ALAZAROEI CATALINA (fosta TARNAUCEANU) CNP 2730426221182 si BARBlERU ION CRISTIAN CNP 1691117272631 administratori la BIKONS INVEST, AMPRA GROUP, BIKONS CONSTRUCT, ANKAT WORK, PINOMIT SRL (toate din Iasi), prin eliberarea a peste 300 de Bilete la Ordin si CEC-uri fara acoperire bancara, au inselat urmatoarele societati : I. S.C. INTERPRIMA SRL lasi 2. S.C. COMAT SA Iasi ...
Numitii ALAZAROEI CATALINA (fosta TARNAUCEANU) CNP 2730426221182 si BARBlERU ION CRISTIAN CNP 1691117272631 administratori la BIKONS INVEST, AMPRA GROUP, BIKONS CONSTRUCT, ANKAT WORK, PINOMIT SRL (toate din Iasi), prin eliberarea a peste 300 de Bilete la Ordin si CEC-uri fara acoperire bancara, au inselat urmatoarele societati :
I. S.C. INTERPRIMA SRL lasi
2. S.C. COMAT SA Iasi
3. S.C. ARABESQUE S.R.L filiala Iasi
4. S.C AUSTROCASA SRL lasi
5. S.C. VILSCOM SRL lasi
6. S.C. P@P COMP LTD lasi
7. S.C. ALTUS COM Bacau
8. S.C. LAMICOM SRL Bacau
9. S.C BILANCIA SRL
10. S.C. STEDACO SRL lasi
11. S.C. CWS HYGIENE SRL Bacau
12. S.C. AGRO WEST SRL lasi
13. S.C. CREATIVE PAVING SRL Bucuresti
14. S.C. INTERAMAL GROUP DISTRIBUTION SRL
15. S.C. PROFFICE SA Bucuresti
restrange
EVACUATORUL ...
11.01.2009
02:06
CATALINA TARNAUCEANU - BARBIERU ION CRISTIAN - tep
Numitii ALAZAROEI CATALINA (fosta TARNAUCEANU) CNP 2730426221182 si BARBlERU ION CRISTIAN CNP 1691117272631 administratori la BIKONS INVEST, AMPRA GROUP, BIKONS CONSTRUCT, ANKAT WORK, PINOMIT SRL (toate din Iasi), prin eliberarea a peste 300 de Bilete la Ordin si CEC-uri fara acoperire bancara, au inselat urmatoarele societati : I. S.C. INTERPRIMA SRL lasi 2. S.C. COMAT SA Iasi ...
Numitii ALAZAROEI CATALINA (fosta TARNAUCEANU) CNP 2730426221182 si BARBlERU ION CRISTIAN CNP 1691117272631 administratori la BIKONS INVEST, AMPRA GROUP, BIKONS CONSTRUCT, ANKAT WORK, PINOMIT SRL (toate din Iasi), prin eliberarea a peste 300 de Bilete la Ordin si CEC-uri fara acoperire bancara, au inselat urmatoarele societati :
I. S.C. INTERPRIMA SRL lasi
2. S.C. COMAT SA Iasi
3. S.C. ARABESQUE S.R.L filiala Iasi
4. S.C AUSTROCASA SRL lasi
5. S.C. VILSCOM SRL lasi
6. S.C. P@P COMP LTD lasi
7. S.C. ALTUS COM Bacau
8. S.C. LAMICOM SRL Bacau
9. S.C BILANCIA SRL
10. S.C. STEDACO SRL lasi
11. S.C. CWS HYGIENE SRL Bacau
12. S.C. AGRO WEST SRL lasi
13. S.C. CREATIVE PAVING SRL Bucuresti
14. S.C. INTERAMAL GROUP DISTRIBUTION SRL
15. S.C. PROFFICE SA Bucuresti
restrange
EVACUATORUL ...
11.01.2009
02:06
CATALINA TARNAUCEANU - BARBIERU ION CRISTIAN - tep
Numitii ALAZAROEI CATALINA (fosta TARNAUCEANU) CNP 2730426221182 si BARBlERU ION CRISTIAN CNP 1691117272631 administratori la BIKONS INVEST, AMPRA GROUP, BIKONS CONSTRUCT, ANKAT WORK, PINOMIT SRL (toate din Iasi), prin eliberarea a peste 300 de Bilete la Ordin si CEC-uri fara acoperire bancara, au inselat urmatoarele societati : I. S.C. INTERPRIMA SRL lasi 2. S.C. COMAT SA Iasi ...
Numitii ALAZAROEI CATALINA (fosta TARNAUCEANU) CNP 2730426221182 si BARBlERU ION CRISTIAN CNP 1691117272631 administratori la BIKONS INVEST, AMPRA GROUP, BIKONS CONSTRUCT, ANKAT WORK, PINOMIT SRL (toate din Iasi), prin eliberarea a peste 300 de Bilete la Ordin si CEC-uri fara acoperire bancara, au inselat urmatoarele societati :
I. S.C. INTERPRIMA SRL lasi
2. S.C. COMAT SA Iasi
3. S.C. ARABESQUE S.R.L filiala Iasi
4. S.C AUSTROCASA SRL lasi
5. S.C. VILSCOM SRL lasi
6. S.C. P@P COMP LTD lasi
7. S.C. ALTUS COM Bacau
8. S.C. LAMICOM SRL Bacau
9. S.C BILANCIA SRL
10. S.C. STEDACO SRL lasi
11. S.C. CWS HYGIENE SRL Bacau
12. S.C. AGRO WEST SRL lasi
13. S.C. CREATIVE PAVING SRL Bucuresti
14. S.C. INTERAMAL GROUP DISTRIBUTION SRL
15. S.C. PROFFICE SA Bucuresti
restrange
dumnezeu nu doarme ...
05.01.2009
23:51
asa vor muri si cei care au uciso in puscarie vor
otv
filmulete cu ...
05.01.2009
23:49
felicitari can can ptr filmuletul cu ion Clamparu
medalion
crima pe tata dar ...
05.01.2009
23:45
Razvan Madalin
05.01.2009
22:55
CRIMA mascata in sinucidere !!!
Sunt prea multe indicii care ne duc spre crima,spre acest verdict.Organele abilitate din Suceava au preferat sa inchida destul de repede cazul,oare ce se ascunde sub aceasta decizie?Diana Andreea Malos avea 18 ani si castigase in vara anului 2008 titlul MISS VACANTA 2008 in urma unui concurs de gen desfasurat in statiunea Mamaia.
steluta
05.01.2009
22:36
diana malos
Aceasta mama poarta toata vina pentru moartea acestei fetite.Acuma cauta sa profite dupa moartea fetei. .
ony
05.01.2009
21:54
pff....unii dintre voi habar nu avetzi ce e cu voi
de ce unii dintre voi considera ca mama Dianei e parasuta...ca nu e mama de copii....sa inteleg ca voi cei care v`ati dat cu parerea avetzi copii si sunte`ti cei mai drepti parintzi din Romania....eu cred ca nu e cazul sa caracterizati pe cei din familia Dianei...sunt convinsa ca e vb de crima ;sinucidere in nici`un caz...era o fata caruia ii placea viatza din toate pct de vedere oricat de grele ...
de ce unii dintre voi considera ca mama Dianei e parasuta...ca nu e mama de copii....sa inteleg ca voi cei care v`ati dat cu parerea avetzi copii si sunte`ti cei mai drepti parintzi din Romania....eu cred ca nu e cazul sa caracterizati pe cei din familia Dianei...sunt convinsa ca e vb de crima ;sinucidere in nici`un caz...era o fata caruia ii placea viatza din toate pct de vedere oricat de grele ar fi fost unele momente pt ea nu ar fi recurs la asa ceva....
covaciu floare
05.01.2009
21:47
DEMISIA MIN JUSTITIEI SI INTERNELOR
INACCEPTABIL CATA INCOMPETENTA TOTI SANT COMPLICI NU TI TREBUIE NICI O CALIFICARE CEL MAI PROST ISI DA SEAMA CA A UCIS O ALEXANDRA CU BOGDAN DACA NU S CAPABILI SA I ARESTEZE SA FIE ARESTATI TOTI ANCHETATORII NU SI AU FACUT DAT SI IAU SAL DEGEABA BASTA D ZEU S O IERTE PE DIANA SI TOTI CEI CARE SE INDOIESC SA SI CEARA SCUZE NU IERTAM SI NU UITAM CA DOAR CEI CU AITHAIMER UITA VREM SA TRAIM IN ...
INACCEPTABIL CATA INCOMPETENTA TOTI SANT COMPLICI NU TI TREBUIE NICI O CALIFICARE CEL MAI PROST ISI DA SEAMA CA A UCIS O ALEXANDRA CU BOGDAN DACA NU S CAPABILI SA I ARESTEZE SA FIE ARESTATI TOTI ANCHETATORII NU SI AU FACUT DAT SI IAU SAL DEGEABA BASTA D ZEU S O IERTE PE DIANA SI TOTI CEI CARE SE INDOIESC SA SI CEARA SCUZE NU IERTAM SI NU UITAM CA DOAR CEI CU AITHAIMER UITA VREM SA TRAIM IN CREDINTA SI PURITATE ASA SA NE AJUTE D ZEU
ioana
05.01.2009
21:00
Diana
Sinucidere pe dracu . Cum dracu sa se urce fata aia noapte in acel pom ? pacat ca cei de la OTV nu sunt profesionisti pentru ca Alexandra putea sa spuna mai mult. De unde ii stia Alaicu numarul de telef al mamei lu Alexandra ? parerea mea este ca pe Diana o racolase SRI , iar baieti "consumatori de prafuri '' sau prins. De ce preotul de la manastirea din apropiere s-a comportat asa urat cu doamna ...
Sinucidere pe dracu . Cum dracu sa se urce fata aia noapte in acel pom ? pacat ca cei de la OTV nu sunt profesionisti pentru ca Alexandra putea sa spuna mai mult. De unde ii stia Alaicu numarul de telef al mamei lu Alexandra ? parerea mea este ca pe Diana o racolase SRI , iar baieti "consumatori de prafuri '' sau prins. De ce preotul de la manastirea din apropiere s-a comportat asa urat cu doamna Adina ? daca ne amintim si de micutzul gasit cu ceva vreme langa acea manastire........ "RUSINE POLITIEI DIN SUCEAVA PENTRU FELUL IN CARE SI-AU FACUT DATORIA'' asta e POLITIA pe care o platim din bani nostri. Cand ma gandesc ce a povestit acea fata de felul cum a fost rapita si .....ALOOOOOOOOOOOOOOO domnule ministru M.A.I domnule Basescu ne-ati urat "SA TRAIM BINE '' , ACESTA ESTE BINELE ? SUNTE-TI LA PUTERE ..... iar ptr Bogdan, ESTI NEAM DE TRAISTA ........SAU AI TRAS CEVA PE NAS ? ti-ai gasit cu cine sa o inseli pe DIANA,cu Alexandra ? ce drac ai gasit la ea ?O PRIZA POATE ? VA TRECEA CU
regele
05.01.2009
20:18
crima
cred ca maicasa a omorato sau daca nu ea oricum stie cine ca a fost omorata an apartamentul lor.
ANONIM
05.01.2009
18:40
DIANA
NU CRED CA E SINUCIDERE,SA VA SPUN DE CE:FETELE,MAI ALES UNA FRUMOASA SI TINARA CA EA,CU UN TITLU DE MISS OBTINUT,NU APELEAZA LA SPINZURARE,INGHIT PASTILE ETC,CAUTA O MOARTE CARE SA LE LASE FRUMOASE IN CONTINUARE....IN PLUS,NU AU FOST GASITE URME DE MICTIUNE,LUCRU CERT LA SPINZURATI!!!
miluca
05.01.2009
18:40
sinucidere sau ...
sunt sucevean. nu e un caz singular cand fete tinere . coplesite de diferenta de a lucra undeva la un patron infect sau a poza in supermodele-au intrat in contact cu fel de fel de personaje care mai de care mai doritor de carnita proaspata ! vorba aceia ; te fac vedeta dar....!nu stiu daca asa sta treaba si in cazul Dianei!! D-zeu sa o odihneasca!!ramane doar un exemplu pt celelalte fete ...
sunt sucevean. nu e un caz singular cand fete tinere . coplesite de diferenta de a lucra undeva la un patron infect sau a poza in supermodele-au intrat in contact cu fel de fel de personaje care mai de care mai doritor de carnita proaspata ! vorba aceia ; te fac vedeta dar....!nu stiu daca asa sta treaba si in cazul Dianei!! D-zeu sa o odihneasca!!ramane doar un exemplu pt celelalte fete tinere si nelinistite!!
Ion
05.01.2009
18:11
Ptr.Razvan R.
Cazul nu este inchis. Se asteapta rezultatul taxicologic dupa care va fi solutionat. Articolul de azi ca si cel precedent este presarat cu multe fantezii izvorate din minti bolnave care vad numai criminali. Diana M. nu a avut nici o rana la cap (spate urechii). Dar in putin timp dosarul va fi solutionat si multele aberatii legate de moartea prematura a tinerei Diana se vor clarifica.
TATIANA
05.01.2009
18:06
SINUCIDERE
S-A SPANZURAT LA INALTIME CA SA VADA LA LUMINA LUNII. ATMOSFERA DE ACASA(LIBERTINAJ,VIATA FARA REGULI ELEMENTARE ETC.),DE LA SCOALA(NEIMPLICAREA MACAR A DIRIGINTEI ETC.),ANTURAJUL NESANATOS ETC DEBUSOLEAZA O TANARA FATA FARA SPRIJIN MORAL,MATERIAL.
anonim
05.01.2009
17:51
crima
normal ca este crima a intrat intr-un anturaj in kre nu trebuia sa intre si acum este moarta.au omorat-o.politistii nu vor sa spuna nimic deoarece sunt mana in mana cu infractorii
cris
05.01.2009
15:55
Bogdane,spune adevarul despre drama fetei..!!!
TIGANII ..PE DRACU...ACUM TOTI INTERLOPII SUCEVEI FI-VOR VINOVATI IN VIZIUNEA ADINEI..NUMAI EA ...BASMA CURATA... RUSINE SA-TI FIE CA TI-AI DISTRUS PROPRIUL COPIL DESPRE CARE ZILNIC MAI AFLAM CA ERA PLIN DE RANI ALE TRECUTULUI...DOAMNE...NICI NU VEDEA CU UN OCHI...CE FEL DE MAMA ESTI TU, ADINA???????????? EU CRED CA DOAR MONSTRU TE POTI NUMI DACA FACI PARADA ADESEORI LA OTV...SUFERI DE ...
TIGANII ..PE DRACU...ACUM TOTI INTERLOPII SUCEVEI FI-VOR VINOVATI IN VIZIUNEA ADINEI..NUMAI EA ...BASMA CURATA...
RUSINE SA-TI FIE CA TI-AI DISTRUS PROPRIUL COPIL DESPRE CARE ZILNIC MAI AFLAM CA ERA PLIN DE RANI ALE TRECUTULUI...DOAMNE...NICI NU VEDEA CU UN OCHI...CE FEL DE MAMA ESTI TU, ADINA???????????? EU CRED CA DOAR MONSTRU TE POTI NUMI DACA FACI PARADA ADESEORI LA OTV...SUFERI DE VEDETISM, FATO...BLESTEMATA SA FII SI SA NU-TI GASESTI LINISTEA PANA NU MARTURISESTI MARSAVIILE TALE LEGATE DE ACEST INGERAS.!!!
DUMNEZEU SA TE ODIHNEASCA, DIANA!!!
D33@
05.01.2009
15:50
:(
ce atata o mediatizeaza astia,au mai murit si altele si nu le da la TV...
anonim
05.01.2009
15:44
pacat de fetita
eu cred ca sii mama ei a contribuit la aceasta tragedie ,nu sa ocupat de fiice le-a dat prea multa liberate cu alte cuvinte au facut ce au vrut ,pai cum sa stai linistita cand fica ta nu vine acasa doua zile ,sa fi vazuto cand a coborat din tren parca era ambasador ,macheata ,rujata nu parea o femeie cu intretinerea neplatita sii curentul electric ,rusine din partea ei parca mergea la filmare .
cristina pentru ...
05.01.2009
15:22
pentru estera
cum adica ?si eu sant mama.dar mama cu adevarat .pentru mine copiii sant lumina ochilor miei.daca ar fi sa ma pun in locul ei mi-as fi plans fica cu lacrimi si durere ori ea ce face vrea sa fie vedeta in locul fiicasii
estera
05.01.2009
14:27
diana
nimeni nu stie ce inseamna sa fii mama"""
suceava
05.01.2009
14:05
are dreptate viviana
a duruto in cur de copii ainteresat o doar barbatii bautura si banii .la despartit pe unul apavaloae ilie de nevasta si copii l-a pus sa-i faca rate de 150 de milioane de lei vechi plus o descoperire de card dupa care ia dat cu sutul ca omul nu mai avea bani salarul il dadea pe rate nici pensiea alimentara nu mai avea cu ce plati la copiii lui .deaceia omul si-a luat lumea in cap si aplecat in ...
a duruto in cur de copii ainteresat o doar barbatii bautura si banii .la despartit pe unul apavaloae ilie de nevasta si copii l-a pus sa-i faca rate de 150 de milioane de lei vechi plus o descoperire de card dupa care ia dat cu sutul ca omul nu mai avea bani salarul il dadea pe rate nici pensiea alimentara nu mai avea cu ce plati la copiii lui .deaceia omul si-a luat lumea in cap si aplecat in spania iar ratele le plateste mama lui o batrana de 70 de ani
suceava
05.01.2009
13:43
mis vacanta
treziti va oameni buni eu stiu ca,crima suna mai tentant dar ganditi si voi un pic pamantul era destul de moale si nu s a gasit decat urma ei pe unde au calcat ucigasii sau le a pus dracul aripi de ingeried
ogica
05.01.2009
13:41
0tv
dan diaconescu a omorato pt.reiting
facuta "diva" de ...
05.01.2009
13:32
parasuta ce trebuie decazuta din din drepturi
de ambele parti este penal si ar trebui actionat ca atare
cristina suceava
05.01.2009
13:11
diana
cat o interesa pe femeia asta decopilul ei ,cand ea stia ca are hepatita b si ea o lasa noaptea prin cluburi sa se innece in bautura in loc sa otina numai in regim sau poate nici macar nu stie cat de grava este aceasta boala
jutka
05.01.2009
13:10
doliu
nu va este rusine sa vorbiti asa despre o mama care isi jeleste copila nu uitati ca si voi puteti pati asa
mama far` de` copii
05.01.2009
13:06
ptr viviana
ai un id de mess? mi-ar place sa tinem legatura :)
viviana
05.01.2009
13:03
ce parashuta ma-sa Dianei
putoarea asta betiva si imorala e singura vinovata de moartea Dianei,,, a abuzat-o pe biata fetita toata viata ei, a durut-o fix in c.u.r de Diana, a maltratat-o fizic si afectiv si acum acuza fara probe si fara logica , pe unul- altul , ca ar fi omorat-o! ce zdreanta de om e!!! ea de fapt invoca crima , pentru a distrage atentia comunitatii din Suceava, de la sinuciderea Dianei , sinucidere ...
putoarea asta betiva si imorala e singura vinovata de moartea Dianei,,, a abuzat-o pe biata fetita toata viata ei, a durut-o fix in c.u.r de Diana, a maltratat-o fizic si afectiv si acum acuza fara probe si fara logica , pe unul- altul , ca ar fi omorat-o!
ce zdreanta de om e!!! ea de fapt invoca crima , pentru a distrage atentia comunitatii din Suceava, de la sinuciderea Dianei , sinucidere pe care aceasta scursura de mama a determinat-o!!
si procurorii nu sunt cretini sa admita delirul ei , ca fiind o ipoteza plauzibila.
fata s-a sinucis, si ma-sa poate face cate tumbe vrea, nimic nu v-a schimba realitatea ca Diana s-a SINUCIS din cauza ma-sii!
mama far` de` copii
05.01.2009
13:01
execrabila
Mama Dianei a fst execrabila aseara in emisiunea DDD.! Dupa ce s-a vazut cu bodyguarzi, frumoasa moldoveanca a inceput sa scoata fum pe nari . Nu mai suporta intrebarile d-lor ziaristi, are ore de somn si de siesta si mai nou a inceput sa critice evolutia Dianei in concursul Miss Plaja si cea de la OTV! Mi-ar fii rusine sa mai vb. acum cand biata fata e la 2 m sub pamant, putrezeste, iar ...
Mama Dianei a fst execrabila aseara in emisiunea DDD.!
Dupa ce s-a vazut cu bodyguarzi, frumoasa moldoveanca a inceput sa scoata fum pe nari .
Nu mai suporta intrebarile d-lor ziaristi, are ore de somn si de siesta si mai nou a inceput sa critice evolutia Dianei in concursul Miss Plaja si cea de la OTV!
Mi-ar fii rusine sa mai vb. acum cand biata fata e la 2 m sub pamant, putrezeste, iar ea in timpul vietii nu stia nici macar ca fetitza a renuntzat la scoala, care ii e iubitul, daca se drogheaza sau nu...sau stia?!
Mie de ce nu mi-o fii data DZEU fata aia? :((=((
NAE LAZARESCU
05.01.2009
12:43
Codrin si mata ce plm e ???
FMM de retardat mintal. E crima 100%
Alin din Sv
05.01.2009
12:28
las-o femeie sa-si gaseasca linistea
e clar ca s-a sinucis...totul arata asta(tentativele anterioare, urmele de pe haine, declaratiile facute de ea iubitului ei) Acum, ca toata lumea a aflat ce mama are si ce viata a dus biata copila, chiar nu mai mira pe nimeni ca si-a pus capat zilelor. Lasati-o sa-si afle linistea!
ALICE
05.01.2009
12:24
este inadmisibil ce face aceasta mama
si daca a fost sinucidere, si daca a fost crima, mama este responsabila. Este inadmisibil sa nu stii ce se intampla cu copilul tau, sa nu comunici cu el, sa nu afli in ce-i bagat ori care-i starea lui psihica. Tot inadmisibil este sa stai acum la tv la telef si sa imaginezi scenarii . Sigur ca pt ea este mai usor sa creada c-a fost crima, pentru ca s-ar vedea mai putin vinovata...in ...
si daca a fost sinucidere, si daca a fost crima, mama este responsabila. Este inadmisibil sa nu stii ce se intampla cu copilul tau, sa nu comunici cu el, sa nu afli in ce-i bagat ori
care-i starea lui psihica. Tot inadmisibil este sa stai acum la tv la telef si sa imaginezi scenarii . Sigur ca pt ea este mai usor sa creada c-a fost crima, pentru ca s-ar vedea mai putin vinovata...in realitate, oricum ai privi, tot vinovata e.
PROFA
05.01.2009
12:19
Mama este vinovata
Cu toata compasiunea pentru aceasta drama, vinovatul principal ramane mama Dianei care n-a avut grija de ea.
norica
05.01.2009
12:15
Aceasta fata nu avea putere sa se urce in acel cop
De vina este mama ei care ascunde multe lucruri si inca cel putin 3 persoane,,,ia a fost omorata dupa care a fost agatata in pom,,,e lesne de inteles ...pacat ?
o mama
05.01.2009
12:12
ce mama e asta?
care habar n-avea unde dormea cu saptamanile fiica ei minora? care l-a cunoscut pe baiat abia la imormantare? care habar n-avea ca fiica ei renuntase total la scoala?care stia ca fiica ei frecventa cluburile, consuma alcool si n-a facut nimic s-o aduca pe drumul cel bun? care o lasa pe fata fara niciun leu, fara niciun sprijin? Ce mama e asta care acum, dupa ce fata ei a disparut in mod ...
care habar n-avea unde dormea cu saptamanile fiica ei minora? care l-a cunoscut pe baiat abia la imormantare? care habar
n-avea ca fiica ei renuntase total la scoala?care stia ca fiica ei frecventa cluburile, consuma alcool si n-a facut nimic s-o aduca pe drumul cel bun? care o lasa pe fata fara niciun leu, fara niciun sprijin?
Ce mama e asta care acum, dupa ce fata ei a disparut in mod tragic, sta cu oerele la telefon la OTV, preocupata mai mult sa-si faca imagine?
interesanta ...
05.01.2009
09:34
doar lat de atarnare
Se pare plauzibil. Mai trebuie analizat mobilul
Petrica
05.01.2009
09:31
s-au reciclat la "reporterii"si "analistii"
otvisti..si aia vorbesc la fel de "doct" ca si pe vremuri ,la CAP...mari 'telectuali..la boi.
Cele doua
05.01.2009
09:27
prea miroase a interes toata tevatura asta
asa mama, asa fiice, fac pe vitezele dar ele urmaresc banii..cineva este interesat sa exploateze situatia..unii pentru rating, alt.ele pentru lansare, lucru inceput deja...cat priveste comentariile lor , se vede cum acuza(din prostie) ca poate iese ceva!!
Azeroth
05.01.2009
09:22
se spune EXHUMARE, ziaristilor...
...profesionistilor...
Codrin
05.01.2009
09:18
Mama Dianei e o tarfa
Mare penala de femeie este. Se vede ca este numai pe interes si profita pe urma mortii Dianei. Si cand era in viata o teroriza din cauza ca-si dorea ca ea sa umble cu barbati cu bani. Ea este vinovata pentru moartea fetei.
mama
05.01.2009
09:17
Nu am incredere in aceasta femeie
Acusi o vom vedea si pe ea ca si pe magda, cantand si facand pe artista..cu tot regretul dar ii cam place postura de mama trista...trebuia sa-si educe fata spre o viata normala nu in spre produs(bani).
alina
05.01.2009
09:17
diana malos
as sustine ipoteza adinei ea este cea mai in masura sa spuna ce fel de fata era diana
catalin
05.01.2009
09:13
treziti-va romani
treziti-va oameni buni tara geme de prosti ca anchetatorii de la suceava care probabil .....probabil e putin zis ...in mod sigur le este frica de lumea interlopa din sv shi nu vor sa zica nimica .ALLLLOOOOOO domnule ministru proaspat investit al justitiei romane trezitiva si faceti o ancheta in toate sectiile de politie (pardon de militie) din tara asta scumpa shi draga care s-ar zice ca se ...
treziti-va oameni buni tara geme de prosti ca anchetatorii de la suceava care probabil .....probabil e putin zis ...in mod sigur le este frica de lumea interlopa din sv shi nu vor sa zica nimica .ALLLLOOOOOO domnule ministru proaspat investit al justitiei romane trezitiva si faceti o ancheta in toate sectiile de politie (pardon de militie) din tara asta scumpa shi draga care s-ar zice ca se cheama romania ca toti dorm pe ei ca shi insasi colegii dumneavoastra din parlament care daca vad o camera de vederi prin senat sau cam. dep. spun in felul urmator ,,CE DOMNULE ZIARIST NU MAI ARE VOIE OMUL SA-SI FRECE UN NESS;;
Lucky
05.01.2009
08:39
Au omorat-o tiganii
Nu a vrut sa plece in Grecia "la treaba" asa ca i-au facut felul. Antonescu de mai traia.... Da-ne dreptul de-a spera, C-o-nvia inima ta. Si-om gasi in viata-un tel. Maresale de otel!
alexandru
05.01.2009
08:35
crima!
rana din spatele urechii nu este de la autopsie_au declarat destul de clar doctorii din acest caz.
anonimus
05.01.2009
08:17
aberezi...
ia incearca sa urci intr-un copac la asa inaltime,cred ca nici sa ficel mai experimentat catarator si nu ai reusi...ce sa mai vorbim de frica de intuneric,oricat de dezamagita ar fi fost de viata nu ar fi avut curajul sa mearga noaptea in padure...politia a facut ancheta asa cum a facut-o...pacat de tineretea ei...dar sa stie cei care vor sa musamalizeze cazul ca"tot ce gandesti,ce faci si ce ...
ia incearca sa urci intr-un copac la asa inaltime,cred ca nici sa ficel mai experimentat catarator si nu ai reusi...ce sa mai vorbim de frica de intuneric,oricat de dezamagita ar fi fost de viata nu ar fi avut curajul sa mearga noaptea in padure...politia a facut ancheta asa cum a facut-o...pacat de tineretea ei...dar sa stie cei care vor sa musamalizeze cazul ca"tot ce gandesti,ce faci si ce spui,prin legi necunoscute se intorc asupra ta".
talida
05.01.2009
07:20
sinucidere
degeaba incearca Adina asta sa o scoata pe diana ca victima caci e clar ca s-a sinucis.Vinovata este si maica sa ca nu a sustinut o moral si chiar anturajul ei.Suferea din dragoste si asta a impins o la sinucidere.