Acasă » Știri » Sport » Cum arăta Laurenţiu Reghecampf acum 20 de ani, la victoria Stelei cu Aston Villa

Cum arăta Laurenţiu Reghecampf acum 20 de ani, la victoria Stelei cu Aston Villa

De: Cancan 09/02/2017 | 20:07

Laurenţiu Reghecampf, antrenorul Stelei, era într-o formă fizică deosebită în urmă cu 20 de ani, atunci când era jucător la Steaua şi obţinea cu aceasta o mare victorie în Cupa UEFA contra echipei engleze Aston Villa.

În sezonul 1997-1998, Steaua ajungea până în optimile de finală ale Cupei UEFA, acolo unde dădea piept cu Aston Villa.

„Roş-albaştrii”, cu Laurenţiu Reghecampf integralist şi evoluând tot meciul, învingeau cu 2-1 Aston Villa, echipă ce avea în componenţă mari nume precum Dwight Yorke (ce avea să scrie istorie, mai apoi, cu Manchester United), Stan Collymore sau Savo Milosevic.

Aşa arăta Laurenţiu Reghecampf (primul din stânga) la victoria din 1997 a Stelei cu 2-1 în faţa lui Aston Villa
Aşa arăta Laurenţiu Reghecampf (primul din stânga) la victoria din 1997 a Stelei cu 2-1 în faţa lui Aston Villa

Ambele goluri ale Stelei aveau să fie marcate de Cristi Ciocoiu, cu toate că primul a fost creditat ca autogol al portarului englez Michael Oakes, de care s-a lovit mingea înainte de a intra în plasă.

Din păcate, Steaua avea să fie eliminată de Aston Villa, în retur englezii câştigând cu 2-0 şi calificându-se în sferturile de finală ale competiţiei. 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×