ADAPTARE. Daniel Pancu s-a integrat foarte bine la Terek, mai ales ca are alaturi inca doi romani, pe Florentin Petre si Andrei Margaritescu Mijlocasul lui Terek Groznii a inceput in forta campionatul in Rusia. Dupa primele patru etape a contribuit la doua goluri, dar „caimacul” l-au luat colegii sai. Razvan Scarlat „Cecenii” de la Terek au ganduri mari pentru noul sezon al campionatului rusesc. Florentin Petre, Daniel Pancu si Andrei Margaritescu trag tare pentru a duce echipa aflata dupa 6 etape pe locul 9, dar la 5 puncte de liderul Krylya Sovetov in cupele europene. „In primele etape am contribuit la doua goluri dintre cele patru marcate pana acum. Patronul Ramzan Kadirov vine inaintea fiecarui meci si anunta primele. Marcatorul are promisa o suma frumusica. In plus cel mai bun om al meciului, daca este autohton, primeste o masina, iar strainii contravaloarea in bani a unui autoturism destul de bine cotat. Pana acum, eu am dat pase, am jucat bine, dar am fost sarit de la premiere. O sa ma pun pe dat goluri”, a glumit Pancone, care se simte foarte bine la Terek. „Sper sa facem un sezon foarte bun, pentru ca avem toate conditiile necesare sa stam cat mai sus in clasament”, a conchis fostul idol al giulestenilor, care ar vrea sa-si incheie cariera in Rusia.