Acasă » Știri » 27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România. Peste 2,5 milioane de seniori vor primi banii mult mai devreme decât era preconizat

27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România. Peste 2,5 milioane de seniori vor primi banii mult mai devreme decât era preconizat

De: Cristina Cruceru 26/04/2024 | 21:41
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România. Peste 2,5 milioane de seniori vor primi banii mult mai devreme decât era preconizat
Când intră pensiile pe card

Veste bună pentru pensionarii din România! Pentru că urmează câteva zile libere săptămâna următoare, vârstnicii și-au pus semne de întrebare cu privire la plata pensiilor. Autoritățile au venit în sprijinul seniorilor înainte de sărbătorile pascale și au anunțat că aceștia își vor primi banii pe card zilele următoare, înainte de data obișnuită. 

Peste 2,5 milioane de seniori își vor primi pensiile zilele următoare, înainte de sărbătorile pascale. Vârstnicii care și-au făcut griji că nu-și primesc banii până la Paște, iată că autoritățile le-au sărit în ajutor și au făcut tot posibilul să-și primească banii. În acest caz, pensiile vor începe să fie livrate începând cu data de 27 aprilie și vor intra în conturile vârstnicilor până pe data de 3 mai. De obicei, pensia le intră pe card seniorilor între 12 și 15 ale fiecărei luni.

Angajații de la Poșta Română, cei de la Ministerul Muncii ori Casa de Pensii sunt bugetari, așa că au parte de o minivacanță săptămâna următoare, între 1 mai și 6 mai. Acesta este și unul dintre motivele pentru care pensiile vor fi livrate înainte de data obișnuită.

CITEȘTE ȘI: ANUNŢ OFICIAL DE LA GUVERN! CE SE ÎNTÂMPLĂ CU PENSIILE ROMÂNILOR, DE FAPT

”La solicitarea premierului Marcel Ciolacu, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a iniţiat un proiect de Hotărâre de Guvern şi un Memorandum pentru ca plata pensiilor să poată fi făcută înaintea sărbătorilor pascale. Executivul a aprobat, în şedinţa de joi, cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024”, a anunțat Ministerul Muncii, într-un comunicat de presă.

CITEȘTE ȘI: MILIOANE DE ROMÂNI RĂMÂN FĂRĂ PENSII, ÎN PRAG DE PAŞTE! VESTE TERIBILĂ PENTRU PENSIONARI

Anunțul făcut de ministrul Muncii

Simona Bucura-Oprescu a anunțat că pensiile vor ajunge mai devreme în conturile bancare ale seniorilor români, iar acest lucru a fost posibil datorită efortului depus de angajații din Minister, de la Casa de Pensii, de la Poșta Română. Ministrul Muncii le-a oferit asigurări pensionarilor că își vor primi banii înainte de masa de Paște.

”Devansarea plăţii pensiilor înainte de sărbătorile de Paşte presupune un efort susţinut pentru care vreau să le mulţumesc tuturor celor implicaţi, colegilor din minister, Casei Naţionale de Pensii Publice şi caselor teritoriale de pensii, băncilor comerciale cu care CNPP are încheiate convenţii şi, nu în ultimul rând, reprezentanţilor Poştei Române, care vor face eforturi pentru ca aceste drepturi să ajungă cât mai repede la pensionari”, a transmis ministrul Muncii, Simona Bucura – Oprescu.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Cristina Cruceru este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A absolvit Facultatea de Litere din Craiova, specializarea Jurnalism, apoi masterul „Jurnalism Tematic” din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele citeste mai mult
Parteneri
Prognoza METEO în România, miercuri 8 mai. Cer noros, temperaturi în scădere și ploi în majoritatea regiunilor. Cum va fi vremea în Capitală?
Prognoza METEO în România, miercuri 8 mai. Cer noros, temperaturi în scădere și ploi în...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după Revoluție l-a marcat pe fiul lui Nicolae Ceaușescu
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
ISPITA a renunțat la haine și s-a pozat AȘA lângă milionarul ROMÂN pe care l-a despărțit de soție
ISPITA a renunțat la haine și s-a pozat AȘA lângă milionarul ROMÂN pe care l-a...
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Motivul șocant pentru care un bărbat și-a omorât soția. „Am făcut-o. Am ucis-o. Am sufocat-o”
Motivul șocant pentru care un bărbat și-a omorât soția. „Am făcut-o. Am ucis-o. Am sufocat-o”
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
GALERIE FOTO Cele mai extravagante ținute de la Met Gala 2024. Un bilet la dineu a costat 75.000 de dolari
GALERIE FOTO Cele mai extravagante ținute de la Met Gala 2024. Un bilet la dineu...
A plecat în vacanță în Spania și a dispărut fără urmă. Ana Maria i-a trimis unei prietene un mesaj bizar, însă poliția are altă pistă
A plecat în vacanță în Spania și a dispărut fără urmă. Ana Maria i-a trimis...
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Ce noi dezvăluiri a facut Stormy Daniels, actrița de filme pentru adulți căreia Donald Trump a încercat să- i cumpere tăcerea: „Ea a mers la hotelul lui”
Ce noi dezvăluiri a facut Stormy Daniels, actrița de filme pentru adulți căreia Donald Trump...
Se spală în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Se spală în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Suferința prin care a trecut Mihai Onilă când a auzit că fiica lui se va stinge din viață „Nu a fost nici măcar un semn, absolut nimic.”
Suferința prin care a trecut Mihai Onilă când a auzit că fiica lui se va...
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Soluţia disperată a patronului unui restaurant din Italia în criză de personal.
Soluţia disperată a patronului unui restaurant din Italia în criză de personal. "Ofer 300 de euro...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e...
Cum va arăta viitorul iPhone? O noua dezvăluire legată de viitoarele telefoane
Cum va arăta viitorul iPhone? O noua dezvăluire legată de viitoarele telefoane
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
La 12 ani de la divorț, Mihai Neșu rupe tăcerea! Adevărul a ieșit la iveală: „Vreau să știe lumea...”
La 12 ani de la divorț, Mihai Neșu rupe tăcerea! Adevărul a ieșit la iveală:...
Supermarketul din România care oferă 1 leu pentru fiecare sticlă reciclată, în loc de 50 de bani. Oferta e limitată și unică în țară
Supermarketul din România care oferă 1 leu pentru fiecare sticlă reciclată, în loc de 50...
Comuna din România care va renaște. Se fac investiții de peste 100 de milioane de euro aici
Comuna din România care va renaște. Se fac investiții de peste 100 de milioane de...
Românii sunt obligați. UE a dat ordin pentru cei cu telefoane mobile
Românii sunt obligați. UE a dat ordin pentru cei cu telefoane mobile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a făcut liderul rus în timpul ceremoniei
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a...
A venit vestea teribilă despre Florin Piersic: O nenorocire foarte mare
A venit vestea teribilă despre Florin Piersic: O nenorocire foarte mare
Fraudă pe internet. Noua înșelătorie cu Marele Premiu
Fraudă pe internet. Noua înșelătorie cu Marele Premiu
CUTREMUR în această dimineață într-o zonă istorică a României. Este al doilea seism în ultimele 24 de ore în această regiune. Ce magnitudine a avut?
CUTREMUR în această dimineață într-o zonă istorică a României. Este al doilea seism în ultimele...
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din...
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația:...
Cristina Spătar a suferit  într-un grav accident în timp ce mergea spre casă: ”Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar a suferit într-un grav accident în timp ce mergea spre casă: ”Au venit...
Carmen Tănase, reacție șocantă atunci când a fost întrebată dacă îi este frică de moarte:...
Cele 4 zodii care vor avea ghinion în dragoste până la finalul lunii. Pot apărea certuri și despărțiri
Cele 4 zodii care vor avea ghinion în dragoste până la finalul lunii. Pot apărea...
Ce să pui în ciorba de pui a la grec ca să îți iasă mai bună ca la restaurant. Cele 2 ingrediente care îi dau cea mai bună aromă
Ce să pui în ciorba de pui a la grec ca să îți iasă mai...