Tudor Chirilă, scandal monstru în direct. Artistul a plecat din emisiune! “Umorul vostru e slab! Vă interesează doar…” Ce l-a deranjat

• Poze

„Ai câştigat de atât de multe ori «Vocea României» încât Marius Moga a cedat nervos şi s-a mutat la «Vocea României Junior», măcar acum e printre ai lui“, „Eşti un actor atât de bun încât rolul de artist de succes îţi iese foarte bine“, „Eşti atât de frumos încât perna ta îţi cântă: «Nu te vreau azi, nu te vreau azi»“, „Au trecut ani şi viaţa te-a schimbat, au trecut ani şi la «Vocea» eşti jurat, pe Brenciu l-ai zburat, de trei ori trofeul l-ai câştigat, dar freza ta e tot de… cenzurat“, „Ce-i spune lumea lui Tudor când se întâlneşte cu el la mare? Să ştii că nici Vama nu mai e ce a fost“, „De câţi Tudor Chirilă ai nevoie să schimbi un bec? De unul singur, Tudor Chirilă ţine becul, iar restul lumii se învârte în jurul lui“, au fost glumele de tip “roast” prezentate de Beatrice, producătoarea emisiunii, la care Bogdan Miu şi Cătălin Striblea s-au amuzat copios. Nu, însă, şi Tudor Chirilă.

Artistul s-a enervat, însă, la maximum în momentul în care una dintre glume făcea referire la viaţa lui personală: „Ştiţi care este cel mai bun album cu Tudor Chirilă? E albumul ăla cu poze în care apare şi Andreea Raicu.“

Tudor Chirilă nu a mai putut suporta şi i-a cerut prezentatoarei foaia de pe care citea glumele spunând: „Dar nu vrei să îmi dai să le citesc eu că parcă tu mă adormi”. N-a mai durat mult şi lucrurile au luat o întorsătură nefavorabilă pentru matinalii de la Digi FM, care au fost umiliţi de către Tudor Chirilă.

„Am râs“, a spus cântăreţul ironic. „Mai ales la aia cu Andreea Raicu. Sincer, mi se pare de c***t faza asta cu fostele iubite şi amestecul loc în nişte glume care şi aşa sunt slăbuţe. Noi am venit aici să vorbim despre muzică, nu să facem glume de c***t”, a fost reacţia lui Tudor Chirilă.

Bogdan Miu a încercat să se scuze, spunând că a încercat să o convingă pe Beatrice, înainte de emisiune, să nu zică gluma cu Andreea Raicu. „Las-o aşa de c***t cum a fost şi mergem mai departe“, a zis nervos Chirilă, conform stiripesurse.ro.

„M-am supărat pentru că eu, în general, lucrurile astea intime nu le transform în circ. Noi am venit aici să vorbim despre muzică, nu să facem glume de c***t”, a continuat artistul. Matinalul a fost întrerupt din dorinţa lui Tudor Chirilă de a ieşi din emisie.

„Nu cred că asta vă interesează, sincer, cred că pe voi singurul lucru care vă interesează este să iasă puţin circ după emisiunea asta şi aţi reuşit. Eu a trebuit să stau 10 minute să ascult cum o leşinată citea glume şi trebuia să ne facem că râdem, dincolo de faptul ăsta, umorul vostru e slab. Tu ai vrea să fii Times New Roman, dar ăia chiar le au bune“, a mai spus artistul.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!