Răfuială sângeroasă în lumea interlopă din Iaşi. Vandam şi ai lui au atacat cu săbiile duşmanii, în plină stradă

• Știri

Totul a pornit acum câteva săptămâni, când Vandam a avut un conflict cu Ciprian Adrian Berescu, din cauza unui joc de cărţi. Între membrii celor două familii, în ultima perioadă, au avut loc mai multe conflicte, Ciprian Berescu plecând în cele din urmă din ţară. Fratele acestuia şi-a sărbătorit ziua de naştere în data de 28 octombrie, alături de Loredana V. şi Eduard F. Cei trei au mers cu un Mercedes într-un club din zona Palas Mall. Au plecat din local la ora 4.30, spre zona Canta. Pe traseu, au observat că sunt urmăriţi de două maşini marca BMW. Când au ajuns în Canta, Mercedes-ul lui Berescu a fost blocat de cele două maşini conduse de membrii familiei Constantin.

„Din primul autoturism BMW au coborât patru persoane, dintre care trei înarmate cu bâte, săbii şi spray lacrimogen, şi au început să lovească parbrizul, geamurile laterale ale autoturismului Mercedes, până când geamurile s-au spart. Au fost loviţi ocupanţii din faţă, respectiv şoferul V. Loredana – cu un obiect contondent-tăios, în partea dreaptă a capului şi a corpului.Au pulverizat apoi spray lacrimogen în interior determinând ocupanţii maşinii să iasă în exterior. Incidentul a fost de o intensitate deosebită“, se arată în propunerea de arestare a procurorilor.

Agresorii au fugit ulterior şi au lăsat la faţa locului mai multe arme folosite în timpul agresiunii. Victimele au fost salvate de medici şi au făcut plângere a doua zi. Când agenţii au descins însă la casa lui Vandam Constantin nu au mai găsit decât BMW-ul său X6, însă nicio urmă de interlop.

„Ceea ce era înainte de 01.02.2017 o simplă scoatere de sub urmărire penală pentru celebrul articol 18 indice 1, acum este propunere pentru arestare preventivă. De asemenea, două declaraţii ale unor prieteni din copilărie pesemne că sunt îndeajuns pentru a trimite trei persoane în arest. Dosarul de cercetare este într-o etapă incipientă, măsura preventivă fiind profund inoportună“, a declarat avocatul Cristian Curcă, care îl reprezintă pe Vandam.

În 2015, vandam Constantin a reuşit să evacueze din vilă un senator a cărui casă a câştigat-o la licitaţie. Atunci, interlopul i-a săpat groapa parlamentarului, spunându-i că îl va îngropa în ea.

Cristi Sandu

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Click.ro
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un director de bancă din București a furat 100.000 de euro de la un client în vârstă. Cum a operat bancherul și ce trucuri a folosit pentru a intra pe sub pielea victimei. Poliția a intrat pe fir
Gandul.ro
Un director de bancă din București a furat 100.000 de euro de la un client în vârstă. Cum a operat bancherul și ce trucuri a folosit pentru a intra pe sub pielea victimei. Poliția a intrat pe fir
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare