Oana Roman nu s-a abţinut, după ce Alexandru Arşinel i-a luat apărarea medicului Mihai Lucan: “A făcut o greşeală extrem de mare”

• Poze

Alexandru Arşinel a suferit operaţia de transplant de rinichi în 2013, iar unul dintre colegii doctorului Mihai Lucan spun că intervenţia s-a făcut preferenţial. De asemenea, dosarul deschis la vremea respectivă a fost clasat. Şi, totuşi, acuzaţiile la adresa medicului care l-a operat pe celebrul actor s-au înmulţit.

Azi, Oana Roman a avut o mărturisire tranşantă la adresa lui Alexandru Arşinel. În cadrul interviului, vedeta a spus că înţelege decizia actorului, pentru că, până la urmă viaţa i-o datorează fostului şef al Institutului de Urologie din Cluj. Alexandru Arşinel va împlini 79 de ani pe 4 iunie anul acesta, dar în ultimele luni a ajuns foarte des la spital.

Citeşte şi:  Alexandru Arşinel a răbufnit şi îl apară pe Mihai Lucan. “Aprind o lumânare pentru…”

„(…) un scandal de corupţie, în primul rând, dar şi legat de malpraxis. Este acuzat de un domn care a lucrat cu el încă din 2003 şi care l-a denunţat încă de atunci cu privire la nişte practici total neortodoxe. (…). Dar şi în faptul că decidea cine merită şi cine nu merită un transplant de rinichi – în funcţie de banii pe care îi primea de la persoana respectivă. Şi, legat de acest subiect a fost o controversă în legătură cu Alexandru Arşinel. (…). Maestrul Arşinel iese în faţă cu o declaraţie prin care îi ia apărarea doctorului Lucan, spunând că el nu crede că acest doctor poate fi acuzat de malpraxis, pentru că e o somitate. Acum, eu îl respect foarte mult pe maestrul Arşinel – este un zeu, un titan al teatrului de comedie din România, fără îndoială. Şi, tocmai pentru că îl cunosc şi îl respect de atâţia ani, chiar dacă are dreptate, a făcut o greşeală de PR, dacă vreţi, de comunicare extrem de mare. Pentru că, având în vedere că a existat o controversă legată de transplantul dânsului, nu era cazul să se implice în niciun fel. Eu cred că justiţia îşi va spune cuvântul până la urmă şi va exista o decizie în ceea ce priveşte cazul doctorului Lucan. Dar decizia lui Arşinel de a-i lua apărarea, pentru că, evident, îi datorează viaţa, a creat şi mai mare controversă. A permis celui care l-a denunţat să iasă cu o declaraţie extraordinar de virulentă la adresa maestrului Arşinel, acuzându-l că ia apărarea unui criminal, cum spune el. Sau a unui om care a făcut lucruri foarte rele. Şi eu cred că dacă domnul Arşinel tăcea, era mult mai bine. (…). Cu tot respectul pe care i-l port, dar şi ca PR, că asta e meseria mea, nu i-aş fi recomandat să iasă în faţă, nu i-aş fi recomandat să ia vreo poziţie în acest subiect. E un subiect care rămâne deschis, o anchetă e în desfăşurare.”, a declarat vedeta în cadrul emisiunii „Oana punct Roman”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Click.ro
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Gandul.ro
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!