O cântăreaţă cunoscută de la noi, la un pas de moarte: „Am o malformaţie la rinichi…”

• Poze

Emilia Ghinescu are trei copii. În luna martie, fiul ei cel mare împlineşte 20 de ani, iar artista face 40 de ani în septembrie. Faţă în faţă cu Anda Adam, vedeta s-a destăuinuit atât despre viaţa privată, cât şi despre cea publică.

„În momentul în care ajung la scenă, îmi pun faţa aceea cu zâmbet, iar când urc, uit de probleme. Atunci când ajung acasă, sunt un om obişnuit, mama pentru copiii mei, soţie pentru soţul meu, fac treabă, găteasc. (…). Andrei are 20 de ani. L-am făcut devreme – am ştiut să avem o relaţie mai apropiată. (…). Între Erika şi Andrei este o diferenţă de opt ani, iar între Anastasia şi Andrei 18 ani”, a povestit artista de muzică populară în cadrul emisiunii „Acces Direct”.

În vârstă de 39 de ani, cântăreaţa nu şi-a cunoscut niciodată tatăl, dar, de-a lungul timpului, ei au fost în aceeaşi încăpere. Bărbatul ştia cine e fiica sa, dar Emilia Ghinescu nu ştia că lângă ea se află tatăl bioologic.

„Noi am fost generaţia bătută. Tata ne bătea cu ce nimerea şi nu aveam voie să facem anumite lucruri. Eu sunt din a doua căsătorie a mamei mele, însă mereu am întrebat-o pe mama de tata.  (…). Sora mea e mai mica decât mine cu un an. Eu sunt cea din stânga, iar ea e în dreapta. (…). Asta e singura poză pe care o am cu tata. Eu nu l-am cunoscut niciodată pe tata – el nu a vrut să aibă o relaţie cu mine, iar eu nu am insistat. În viaţă, am stat unul lângă celălalt – el ştia cine sunt, dar eu, nu. (…). El şi-a asumat calitatea şi obligaţiile de părinte până când, tatăl Ghinescu Cred că aveam vreo 12-13 ani când am aflat că nu eram fata lui tata. (…). Târziu am aflat că mai am doi fraţi şi o soră. Detest prostia – de foarte multe ori te loveşti de ea, e ca un zid, nu ai cum să treci de ea şi minciuna – mi se pare că mă consideri proastă dacă mă minţi”, a declarat Emilia Ghinescu în cadrul aceleiaşi emisiuni.

Vedeta şi cel de-al doilea partener nu sunt căsătoriţi. Cei doi au o fetiţă împreună: pe Anastasia.

„Îi spun soţul meu, desi, nu e soţul meu în acte. (…). Nu actele ţin doi oameni. (…). Am o malformaţie la rinichi (aveam vreo 17 ani). Doctoriţa mi-a zis la vremea respectivă că nu o să am copii, maximum unul. (…). Mi s-a părut o . Eram însărcinată cu Erika – a fost un dar de la Dumnezeu. (…). Toţi copiii mei sunt programaţi, ei s-au născut în martie. (…). I-am zis soţului meu: «eu în luna aprilie îmi scot steriletul, aşa că ai la dispoziţie aprilie, mai, iunie şi iulie la dispoziţie ca să rămân însărcinată». Şi, exact în iulie, aşa cum s-a întâmplat cu Erika şi Andrei”, a mai spus Emilia Gunescu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
Click.ro
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Gandul.ro
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!