VIDEO / Veste teribilă pentru fanii Shakirei! Artista riscă să ajungă la închisoare. Ce acuzaţii i se aduc şi cât ar trebui să stea după gratii

• Poze

În prezent, Numele Shakirei este din nou asociat cu frauda fiscală, după ce în urmă cu câteva luni, ea a fost acuzată că a ascuns câteva zeci de milioane de euro în paradisuri fiscale, depunând bani provenind din drepturi de autor în conturi bancare ascunse în Malta. Cotidianul spaniol La Vanguardia scrie că artista ar fi încercat să evite plata impozitelor în Spania, în perioada 2011 – 2014.

Deşi locuieşte în această ţară cu partenerul său de viaţă, jucătorul de fotbal Gerard Piqué, Shakira a explicat că, în toată această perioadă, a avut foarte multe deplasări în străinătate şi că veniturile sale au provenit din concerte pe care le-a susţinut în afara Spaniei. Fiscul spaniol a informat-o că, dacă locuieşte mai mult de 183 de zile în această ţară, este obligată să o declare ca reşedinţă fiscală şi să plătească impozite ca toată lumea.

Avocatul cântăreţei spune că este vorba de o „diferenţă de criterii şi nu de o fraudă fiscală”, însă celebra artistă riscă o pedeapsă de până la doi ani de închisoare. Apropiaţii artistei spun că multe dintre veniturile obţinute de ea între 2011 şi 2014, pe când era rezident spaniol, provin din turneele în străinătate.

În urmă cu câteva luni, Shakira a lansat melodia „Perro Fiel” la care a colaborat cu Nicky Jam.

De-a lungul carierei, Shakira a primit numeroase distincţii, printre care două premii Grammy şi 13 Latin Grammy, şi a fost nominalizată la premiile Globul de Aur în 2007, pentru melodia „Despedida”, inclusă pe coloana sonoră a filmului „Dragoste în vremea holerei”, de Mike Newell. Printre cele mai reuşite colaborări ale cântăreţei au fost cele cu Beyonce şi Wyclef Jean, pentru piesele „Beautiful Liar” şi „Hips Don’t Lie”.

Cel mai recent album de studio al său, al 11-lea, intitulat „El Dorado”, a fost lansat în mai 2017. Albumele Shakirei s-au vândut în peste 70 de milioane de copii pe plan mondial.

În ultimul timp s-a tot zvonit că mariajul cu celebrul fotbalist Gerard Pique scârţie.

Citeşte şi: VIDEO / Săruturi fierbinţi care nu mai au nevoie de explicaţii! S-a întâmplat după ce Shakira a plâns în public din cauza unei dispute cu Piqué

Gerard Pique şi cântăreaţa columbiană formează un cuplu de şapte ani. Ei au doi băieţi: Sasha şi Milan. Shakira e celebră nu doar pentru vocea ei, ci şi prin mişcările senzuale prezente în toate clipurile sale.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Maurice Munteanu, declarație de dragoste pentru Răzvan Dej: „Bărbatul pe care îl voi iubi în continuare”
Click.ro
Maurice Munteanu, declarație de dragoste pentru Răzvan Dej: „Bărbatul pe care îl voi iubi în continuare”
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Digi24
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Cum vrea Luca Niculescu să schimbe sistemul de pensii din România. Ce este pachetul de solidaritate și ce se va întâmpla cu indexarea pensiilor
Gandul.ro
Cum vrea Luca Niculescu să schimbe sistemul de pensii din România. Ce este pachetul de solidaritate și ce se va întâmpla cu indexarea pensiilor
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta