Accident la “Ferma vedetelor”! Cristi Mitrea și-a tăiat mâna și a fost transportat la spital: “S-a umplut coasa de sânge…“

În cel mai recent episod de la “Ferma vedetelor” a avut loc un accident, care i-a speriat groaznic atât pe cei prezenți, cât și pe telespectatori. Cel care a avut ghinionul să fie implicat, a fost chiar Cristi Mitrea, care și-a tăiat mâna, în momentul când încerca să ascute o coasă.

Imediat ce a văzut că sângele a început să curgă, nea Rață l-a ținut strâns de mână, ca să i se oprească sângele, însă rana a fost destul de adâncă și a fost nevoie să îl transporte la spital. “M-am tăiat de nu mai pot… E foarte adâncă și mi-era frică să nu fie tendon, dar se pare că nu a ajuns”, a spus Cristi Mitrea.

Rona Hartner și Dinu Maxer au fost prezenți la momentul tragediei și au rămas înmărmuriți de întregul moment. “Cristi, cum e el mai impulsiv, nu are grijă foarte tare, se duce cu capul în față. Când am văzut că s-a umplut coasa de sânge și nea Rață a zis > Sinceră să fiu, îmi pare tare rău pentru ce i s-a întâmplat lui Cristi”, a declarat Rona Hartner.

“Cristi a avut o atitudine de luptător, îl felicit, nu a scos nici un sunet”, a precizat Dinu Maxer.

https://www.youtube.com/watch?v=qu00MP8HJCY

Video: Cristi Mitrea și-a tăiat mâna- minutul ’49

Augustin Viziru și-a tăiat tendoanele, la “Ferma vedetelor”

30 mai 2015 este o zi pe care Augustin Viziru nu o va uita, cu siguranţă. În cadrul concursului “Ferma vedetelor”, de la PRO TV, a trăit o experiență, care i-a lăsat sechele pe viață.

În timp ce tăia buşteni, în cadrul primului duel din finală, Augustin şi-a secţionat tendoanele de la mâna stângă, după ce toporul s-a dezechilibrat şi l-a lovit. Când şi-a dat mănuşa jos, Augustin a constatat că tăietura era destul de serioasă: se putea vedea osul.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!