Adevărul despre operația suferită de Carmen Brumă: ”A început să se întindă și am hotărât să iau măsuri!”

• Vedete
Adevărul despre operația suferită de Carmen Brumă

În urmă cu câteva zile, Carmen Brumă a ajuns la spital, acolo unde a suferit o intervenție la un picior, din cauza varicelor. Ulterior, într-o înregistrare video, Carmen Brumă a explicat, cu amănunte, ce a pățit și de ce a decis să apeleze la o intervenție chirurgicală.

Carmen Brumă mărturisește în înregistrarea video că nu a fost o urgență, ci că această operație fusese programată cu mai mult timp în urmă. S-a decis, la un moment dat, să ia măsuri și să apeleze la o intervenție chirurgicală, ceea ce s-a și întâmplat. Încă nu știe cum va fi refacerea și cât va dura, însă Carmen Brumă este optimistă.

„Ce am pățit la picior, pe scurt. Pare mult mai grav decât e. Am făcut o operație de varice. Operația a fost programată din timp, nu a fost nimic de urgență. Imediat după sarcină mi-a apărut o venă varicoasă de dimensiuni foarte mici, de 2-3 centimetri. Ea a rămas la aceeași dimensiune până acum un an, când a început să se întindă și atunci am decis să iau măsuri. Aveam risc de trombofeblită și era necesară o operație. Mi-am făcut această operație de varice. Am făcut această operație cu laser și e nevoie să stau o perioadă în varianta asta. Am acordul medicului să fac o plimbare ușoară de maximum o oră. În curând sper să scap și de acest pansament. Mi-a scris Vlăduț pe el, mi l-a personalizat”.

CITEȘTE ȘI: CARMEN BRUMĂ A FOST OPERATĂ DE URGENȚĂ! CE A AFLAT VEDETA DE LA MEDICI ȘI CUM S-A POZAT PE PATUL DE SPITAL

Adevărul despre operația suferită de Carmen Brumă. Va purta, o perioadă, ciorapi de compresie

O astfel de intervenție chirurgicală presupune și o refacere specifică. Astfel, frumoasa Carmen Brumă va purta, pentru o perioadă, ciorapi de compresie. Vara este foarte incomodă o astfel de procedură, de unde și momentul temporal ales de vedetă:

”O perioadă va trebuie să stau cu ciorap din acela de compresie, după ce scap de pansament. Și pentru că este foarte incomod să faci asta pe perioada verii, am decis că aceasta este perioada ideală pentru o astfel de intervenție. Nu e nimic atât de grav pe cât pare, dar o să fiu mai puțin mobilă în următoarea perioadă. Am optat pentru varianta laser și vom vedea cum va fi. Nimeni nu-ți poate garanta că aceste vene nu se vor reface”, a mărturisit Carmen Brumă.

CITEȘTE ȘI: CARMEN BRUMĂ, SURPRINSĂ ÎN TIMP CE FĂCEA TOPLESS LA PISCINĂ. POZA HOT I-A ÎNNEBUNIT PE BĂRBAȚI

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Are privirea și zâmbetul soției mele!” Aurel Padureanu își va vedea în sfârșit nepoțica din America. Când revine fiul lui în țară cu familia
Click.ro
„Are privirea și zâmbetul soției mele!” Aurel Padureanu își va vedea în sfârșit nepoțica din America. Când revine fiul lui în țară cu familia
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
Promotor.ro
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
Gandul.ro
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!