Tradiții de Sfântul Nicolae. Ce nu ai voie să faci azi

Știri
Tradiții de Sfântul Nicolae. Ce nu ai voie să faci azi
Tradiții de Sfântul Nicolae. Ce nu ai voie să faci azi

Ziua de 6 decembrie este ziua Sfântului Nicolae, supranumit „Făcătorul de minuni”, unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii. Această zi este un prilej de bucurie, mai ales pentru copii. Moș Nicolae, așa cum i se mai spune, aduce în ghetuțele micuților, pe furiș, cadouri sau nuielușe.

Numele de Moş Nicolae este legat de dărnicie şi compasiune, dar şi de cadourile pe care copii le primesc în această zi. În fiecare an, în seara de 5 decembrie, copiii ştiu că trebuie să-şi lustruiască ghetuţele sau cizmuliţele, pentru că Moş Nicolae va trece pe la ei să le aducă daruri. Celor cuminţi. Celor neascultători, Moş Nicolae le aduce o nuieluşă, pentru a-i atenţiona să îşi asculte părinţii şi bunicii.

Tradiţia îşi are originea în povestea personajului legendar şi mitic, care a existat cu adevărat în persoana arhiepiscopului-Sfântul Ierarh Nicolae-din Myra-Lichia (pe meleagurile Turciei de astăzi), persoană cu credinţă neţărmurită în Dumnezeu, care a trăit în secolul al IV-lea. Lui Nicolae de Myra îi sunt atribuite numeroase fapte bune faţă de cei săraci şi năpăstuiţi, dar şi miracole, numele său traducându-se prin “biruitor de popor”. Provenind dintr-o familie înstărită şi crescut în spiritul poveţei creştine “să împarţi averea săracilor”, la moartea părinţilor săi, şi-a dăruit întreaga avuţie celor nevoiaşi.

Dar Sfântul Nicolae nu este numai protectorul celor săraci, ci şi al copiilor, al marinarilor şi al victimelor judecăţilor nedrepte, fiind venerat în întreaga lume. (CITEȘTE ȘI: MESAJE ȘI URĂRI DE SFÂNTUL NICOLAE)

Obiceiuri de Sfântul Nicolae

Copiii de la noi au fost învăţaţi ca, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, Sfântul Nicolae vine şi le încarcă ghetele, cizmele sau bradul cu dulciuri, jucării şi daruri, dar unii găsesc şi câte o nuieluşă. În unele zone, copii îi lasă moşului apă şi morcovi pentru calul acestuia.

În tradiţiile româneşti Moş Nicolae apare pe un cal alb, trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzeşte Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii, apără soldaţii pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor.

Există obiceiul la sate ca în ziua de Sfântul Nicolae feciorii să se organizeze în cete şi să-şi aleagă gazda unde vor merge pentru repetiţiile colindelor de Crăciun şi de Anul Nou. (VEZI ȘI: SFANTUL NICOLAE ESTE, DE FAPT, “INAINTASUL” LUI MOS CRACIUN. ESTE SINGURUL SFANT CU TREI MORMINTE!)

În colindele româneşti, cântate iarna, se vorbeşte despre florile dalbe, flori de măr. Asta pentru că bătrânii cunoşteau şi ei că acea joardă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguţa.

Dacă la Sfântul Andrei se punea la încolţit grâul pentru a vedea cum va fi anul care vine, de Sfântul Nicolae se pun în apă crenguţe de pomi fructiferi, pentru ca acestea sa înflorească, dovada iertării greşelilor, după cum spune tradiţia.

Tradiții în zonele țării

În Ardeal, fetele se pregătesc de cu seara din Ajun, când coc plăcinte. În case se pun crenguțe de pomi fructiferi la icoane care se păstrează până de Anul Nou. Se spune că va urma un an rodnic și bun, dacă crenguțele înfloresc până la Revelion. Din ele se fac sorcove, cu care se colindă în prima zi Noul An. În trecut, se mergea la coldinat încă din ziua de 6 decembrie.

În Moldova și în Oltenias-a păstrat obiceiul ca tinerele familii să aleagă pe Sfântul Nicolae ca protector al casei lor și să-i mulțumească pe 6 decembrie prin pregătirea unei mese cu mâncăruri de post, la care se adunau toate rudele, după ce era binecuvântată de un preot. (CITEȘTE ȘI: TRADITII SI OBICEIURI DE SFANTUL NICOLAE! CE SA NU DARUIESTI NICIODATA CELOR DRAGI IN ACEASTA ZI!)

În Bucovina, se obișnuiește ca în ziua de Sfântul Nicolae să se facă parastas pentru cei care au murit înecați. Pentru că Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul celor care călătoresc pe ape, cunoscute fiind minunile Sfântului de pe mare. Se spune că, odată, în drum spre Palestina, la Locurile Sfinte, prin rugăciune şi post a oprit o furtună dezlănţuită pe mare şi a salvat un corăbier de la înec.

Ce ai și nu ai voie să faci de Sfântul Nicolae

1. NU FI ZGARCIT

În ziua Sfântului Nicolae este bine să fii darnic și iubitor cu cei din jurul tău. Zgârcenia nu doar că este considerată un păcat, dar îl mânie pe Sfântul săracilor, iar singurul cadou pe care l-ai putea primi la anul ar fi o nuielușă.

2. NU AI VOIE SA TE CERTI SAU CONTRAZICI CU NIMENI

În ziua Sfântului Nicolae, nu este bine să te cerți cu nimeni. Se spune că persoanele care au chef de scandal în această zi sfântă, vor avea un Crăciun nefericit în familie.

3. NU UITA DE CEI SARACI

Primul lucru pe care trebuie să îl faci în dimineața zilei de 6 Decembrie este să oferi un cadou unui sărman. Orice cadou simbolic, chiar și un covrig, îi va însenina ziua celui sărman.

4. NU AI VOIE SA SPELI HAINE

Nici de mână și nici folosind mașina de spălat. Munca în zi de sărbătoare este considerată o ofensă la adresa sfinților și a lui Dumnezeu.

5. LINISTESTE-I PE CEI INTRISTATI

Nu ai voie să treci nepăsător pe lângă necazurile celor din jurul tău. Trebuie să îi liniștești pe cei care nu o duc tocmai bine în această perioadă.

6. SPALA-TI FATA CU ZAPADA, DACA A NINS AFARA

Se spune că Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, iar acest cal este simbolizat de prima ninsoare care apare în jurul datei sfântului. Este bine să te speli pe față cu zăpadă, dacă a nins, pentru că asta aduce prosperitate și sănătate.

7. SPUNE O RUGACIUNE INAINTE DE A-TI PREGATI CIZMELE SAU GHETUTELE PENTRU MOS

Se spune că rugăciunea ajută la înfăptuirea dorințelor noastre, mai ales dacă este rostită din toată inima.

8. SE FAC REPETITII PENTRU MERSUL LA COLINDAT

În zonele rurale, feciorii satului se organizează în cete și își aleg gazda în casa căreia repetă colindele de Crăciun și Anul Nou. Aceștia fac repetiții pentru o serie de alte obiceiuri precum mersul cu Ursul sau cu Capra.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
Click.ro
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Victor Ponta amenință USR și declară război deschis partidului condus de Dominic Fritz: „Acești viruși băgați din străinătate care ne rod țara / ne luptăm cu ei și până la urmă o să-i gonim din țară”
Gandul.ro
Victor Ponta amenință USR și declară război deschis partidului condus de Dominic Fritz: „Acești viruși băgați din străinătate care ne rod țara / ne luptăm cu ei și până la urmă o să-i gonim din țară”
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!