Ce salarii lunare au Adela Popescu la Pro TV și Radu Vâlcan la Antena 1! Surpriză: Cine câștigă mai mult

Vedete
Ce salarii lunare au Adela Popescu la Pro TV și Radu Vâlcan la Antena 1! Surpriză: Cine câștigă mai mult

Celebrul cuplu Adela Popescu – Radu Vâlcan se poate considera un privilegiat al sorții! Au împreună o familie superbă, ei doi se iubesc ca la început, iar profesional nu se pot plânge, pentru că amândoi încasează lunar, din televiziune, salarii foarte mari. 

Unul dintre cele mai sudate cupluri din showbiz, Adela Popescu și Radu Vâlcan pot spune că le merge foarte bine și din punct de vedere profesional. Chiar dacă acum Adela este în concediu de creștere al celui de-al doilea copil, cu siguranță ea va reveni curând pe televizor. Nu de alta, dar prestația ei este destul de bine plătită. Așadar, conform click.ro, frumoasa prezentatoare ar primi de la Pro Tv nu mai puțin de 2.000 de euro pe lună pentru două ore și jumătate de emisiune.

Citește și CUM ÎȘI RECUPEREAZĂ ADELA POPESCU SILUETA DE DUPĂ NAȘTERE? AVEM IMAGINILE: “MĂNÂNC ȘI ÎMI PARE RĂU“ 

Radu Vâlcan este mult mai câștigat la postul concurent, la Antena 1, acolo unde prezintă ”Insula iubirii”.  Potrivit liberatea.ro, acesta ar câștiga nu mai puțin de 10.000 de euro, iar negocierea contractului s-a făcut pe termen lung!

”Ne căutăm cele mai ieftine vacanțe”

Chiar dacă putem spune că nu au griji financiare, ținând cont de salariile pe care le încasează, iată că Adela și Radu sunt foarte chibzuiți și nu fac risipă de bani nici măcar atunci când vine vorba de vacanțe.

”Noi suntem pe bune, nu aratam perfectiunea. Si noi ne cautam cele mai ieftine vacante, ne uitam pe meniu cat costa mancarea, nu-ti imagina ca… Avem rate, suntem oameni care muncim pentru banii nostri foarte mult, avem grije de ei (rade) Suntem foarte chibzuiti. De exemplu, eu imi cumpar haine scumpe foarte rar. In rest, imi command pe net, am descoperit si eu recent cumparaturile online. Inainte, daca gaseam un link, si pur si simplu ii trimiteam lui Radu linkul si el facea comanda. El isi comanda mult online, apropo, ii vin colete incontinuu”, a declarat Adela Popescu într-un interviu acordat viva.ro.

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Click.ro
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
Gandul.ro
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli