Părinții vor putea beneficia de zile libere pentru a-și supraveghea copiii până la finalizarea anului școlar

Părinții vor putea beneficia de zile libere pentru a-și supraveghea copiii până la finalizarea anului școlar

Părinții vor putea beneficia de zile libere pentru a-și supraveghea copiii până la finalizarea anului școlar. Deputații au votat miercuri proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 30/2020.

Deputații au prelungit perioada în care părinții își pot lua zile libere pentru a supraveghea copii, astfel că ei vor beneficia de această măsură adoptat în plină pandemie de coronavirus și după încetarea stării de urgență.

Teoretic, în structura anului şcolar intră şi vacanţa de vară, însă deputatul UDMR Éva-Andrea Csép, unul dintre iniţiatorii amendamentului, a explicat că măsura va fi valabilă până la încheierea cursurilor şcolare din semestrul doi.

Potrivit Legii nr. 19/2020, în vigoare în acest moment, părinţii beneficiază de zilele libere pentru supravegherea copiilor pe perioada suspendării cursurilor şcolare, nu doar pe perioada stării de urgenţă. (CITEȘTE ȘI: FIUL MILIONARULUI “FRUTTI FRESH”, ÎN CLINCIURI CU POLIȚIA, NOAPTEA PE MARGINEA DRUMULUI: ”INTRĂ ÎN MAȘINĂ!” / “MASCA PE GURĂ!” / ”DĂ LA DISPECERAT!”. AM AFLAT CE AMENDĂ A PRIMIT VICTORAȘ MICULA ȘI CU CINE ERA ÎN MAȘINĂ)

De zilele libere plătite beneficiază părinţii cu copii de până la 12 ani şi părinţii cu copii cu dizabilităţi de până la 18 de ani. Noile prevederi vor extinde măsura şi pentru părinţii ce au copii cu dizabilităţi de până la 26 de ani. Zilele libere plătite se acordă doar dacă munca de acasă sau telemunca nu sunt posibile.

Legea, însă, trebuie să fie promulgată de Klaus Iohannis.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...