Temutul interlop Ioan Clămparu susține că i-au fost încălcate drepturile în spatele gratiilor! A fost condamnat la 30 de ani de închisoare

Temutul interlop Ioan Clămparu susține că i-au fost încălcate drepturile în spatele gratiilor! A fost condamnat la 30 de ani de închisoare
Ion Clămparu este unul din cei mai temuţi interlopi pe plan internaţional

Temutul interlop Ioan Clămparu susține faptul că i-au fost încălcate drepturile în spatele gratiilor. Acesta a fost condamnat la o sentință de 30 de ani de închisoare, la care s-ar fi adăugat o amendă în valoare de 50.000 de lei, în urmă cu câțiva ani. În anul 2017, se cerea contopirea pedepselor primite în România, Spania și Italia.

Ioan Clămparu, care este considerat cel mai periculos interlop din țară, susține faptul că i-ar fi fost încălcate drepturile în spatele gratiilor, în Penitenciarul Aiud. Decizia pe care bărbatul a contestat-o a fost dată de judecătorul delegat la începutul anului. Însă, după acest episod, Ioan Clămparu, zis și ”Cap de porc”, a dechis proces după câteva luni. Apoi, Penitenciarul Aiud a deschis un proces, contestând decizia judecătorului. Instanția a luat decizia să respingă ambele cereri.

„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul Clămparu Ioan, deţinut în Penitenciarul Aiud, împotriva Încheierii nr. 23/18.01.2021, emisă în ds. nr. 487/2020 de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Aiud. Menţine ca legală şi temeinică încheierea atacată. Obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 200 de lei. Definitivă”, este verdictul dat în dosarul deschis de Ioan Clămparu, arată Spynews.

„Respinge contestaţia Penitenciarului Aiud formulată împotriva încheierii nr. 114/2021 a judecătorului delegat cu supravegherea privării de libertate de la Penitenciarul Aiud privind pe deţinutul Clămparu Ioan, aflat în Penitenciarul Aiud. Definitivă”, au decis judecătorii, în dosarul deschis de angajații Penitenciarului Aiud.

Bărbatul a fost condamnat la o sentință de zeci de ani

Temutul interlop Ioan Clămparu a fost condamnat la sentința de 30 de ani de închisoare în Spania pentru proxenetism, fiind pedeapsa maximă solicitată de procurori. Atunci, decizia a fost atacată și obținuse o pedeapsă cu zece ani mai mică. De asemenea, avea și o condamnare în România, de 13 ani, pentru fapte similare. Bărbatul a fost condamnat pentru constituire de grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi întreruperea cursului sarcinii. De asemenea, în anul 2008, bărbatul mai primise o condamnare de la o instanță din Milano de 18 ani de închisoare.

Cunoscut și drept ”Ioan de la Madrid„, interlopul a avut parte de o ”răfuială” în spatele gratiilor. În urmă cu câțiva ani, bărbatul a dat în judecată doi foști colegi de celulă, după ce acesta a fost jefuit de ei. Acestuia i-au fost furate hainele. Incidentul ar fi avut loc la Penitenciarul Rahova, unde fusese adus la momentul respectiv pentru a fi mai aproape de Capitală, deoarece trebuia să fie audiat de autorități.

sursă foto: arhivă CANCAN

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Click.ro
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
go4it.ro
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Moment bizar în Parlament la audierea lui Radu Miruță. Militarii care au venit cu el nu au răspuns cine i-a invitat. Cine a vorbit în locul lor
Gandul.ro
Moment bizar în Parlament la audierea lui Radu Miruță. Militarii care au venit cu el nu au răspuns cine i-a invitat. Cine a vorbit în locul lor
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!