Acasă » Vedete » Ce spune Anca Sigartău despre emisiunea „Asia Express”. S-ar mai înscrie în competiţie?

Ce spune Anca Sigartău despre emisiunea „Asia Express”. S-ar mai înscrie în competiţie?

De: Cancan 25/10/2021 | 21:54

Anca Sigartău a participat la cel de-al doilea sezon al emisiunii ”Asia Express”. După această aventură, celebra actriţă a declarat în repetate rânduri că a fost foarte mândră pentru că a avut ocazia să facă parte din acest show. În cadrul unui interviu recent a dezvăluit dacă ar mai participa la concurs.

Actrița Anca Sigartău a participat, alături de fiul său, Teodor, la emisiunea ”Asia Express” în sezonul 2. Vedeta a declarat, pentru click.ro, că ar repeta această experiența cu inima deschisă.

„A fost una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea”

„Daaaaaaaaaaaaaa. Mi-aş dori să ne reîntoarcem în Sri Lanka și să ne bucurăm, în tihnă, de toate locurile prin care am trecut şi nu vedeam decât bucăţele, pentru că important era să vedem acel steag roşu. A fost una dintre cele mai frumoase experienţe din viaţa mea. Ani de zile aveam un vis recurent. Lângă pat era o pereche de adidaşi albi. Mă sculam, îmi puneam acei adidaşi şi plecam în lume…”, a declarat Anca Sigartău.

„Mi-aş dori să plecăm în Peru, în Argentina, în Cuba, Mexic… Dacă o vom face, vom lua o cameră cu noi şi chiar dacă nu vom avea probe de trecut, vă garantez că veţi vedea una dintre cele mai frumoase experienţe, cu un rucsac în spate şi o tonă de poveşti…”, a completat actrița.

Anca Sigartău, drama cauzată de cancer

Interpreta personajului negativ din serialul Adela a povestit, în urmă cu puțin timp, cum s-a schimbat viața ei atunci când a aflat că suferă de cancer.

„E importantă experiența personală. Până la urmă, eu am povestit despre această întâmplare. În momentul în care am primit un diagnostic care… Nici nu am știut prima oară despre acest diagnostic. Prietena mea știa că eu nu fac tratamentul și ea a zis că trebuie să îl fac, pentru că lucrurile sunt foarte grave. Și așa am aflat eu, nu am aflat direct de la medic, nu mi s-a spus direct. După aceea am ajuns în spital și am făcut acel tratament”, a povestit celebra actriţă.

CITEŞTE ŞI: CE A SIMŢIT VIVIANA SPOSUB ATUNCI CÂND L-A VĂZUT PE GEORGE BURCEA PENTRU PRIMA DATĂ: „UN STROP DE MAGIE…”

„Și în momentul în care am cerut să plec din spital medicul mi-a spus că nu mă lasă să plec. Că este o tumoră care se dezvoltă și a crescut opt centimetri pe citostatice și nu este normal. Am spus, cu toate astea, că vreau să mă duc acasă. În momentul respectiv, nu mi-a spus nimeni. Am știut despre acest post că începe pe 15 noiembrie, Postul Crăciunului. Știam de la bunica mea că așa începe postul. Așa am știut eu că vreau să mă duc să țin post, nu am spus la nimeni. Nu a fost un regim alimentar. Am ținut și eu cum am putut. Eu știam că mor, nu mai am de trăit.

L-am ținut să mă pregătesc mai mult. Știam că nu mai am foarte mult. Știam că sunt lucruri, răul ăla pe care nu îl vrei și îl faci. Pe 20 decembrie când am fost la control doctorul a spus “Unde este tumora? Ce ai făcut?”. Nu mai există o tumoră. A fost într-adevăr o minune”, a relatat, la Antena 3, Anca Sigartău.

 

Sursă foto: Instagram

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Două zodii vor avea noroc la BANI în luna mai. Planeta Jupiter le va aduce abundență
Două zodii vor avea noroc la BANI în luna mai. Planeta Jupiter le va aduce...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un manechin spectaculos
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Imagini INCENDIARE! Ea l-a despărțit pe Dorian Popa de IUBITĂ: „Vă place mai rău decât ciocolata”! Bianca e instructor de fitness și arată perfect
Imagini INCENDIARE! Ea l-a despărțit pe Dorian Popa de IUBITĂ: „Vă place mai rău decât...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Gopo 2024. Vedetele care au strălucit pe covorul roșu
Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Gopo 2024. Vedetele care au strălucit pe...
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce...
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu 20.000 de dolari bucata
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au luat-o în seamă. Ce au descoperit după i-a șocat: „Un coșmar”
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Bianca Comănici, la un pas de operație: „Mă îngrozește gândul. O să arăt diferit”. Prin ce intervenție urmează să treacă fosta concurentă de la „Puterea dragostei”
Bianca Comănici, la un pas de operație: „Mă îngrozește gândul. O să arăt diferit”. Prin...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și Sebastian: „Fiecare are ceva al lui. Sebastian e un băiat frumos, vorbește frumos.”
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Kaufland: mașină de înșurubat și ciocan rotopercutor, disponibile din 1 mai
Kaufland: mașină de înșurubat și ciocan rotopercutor, disponibile din 1 mai
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai vorbesc:
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai...
Ce document trebuie să ai ca să-ți deconteze statul cei 20.000 de lei pentru montarea panourilor fotovoltaice. E obligatoriu în Programul Casa Verde Fotovoltaice
Ce document trebuie să ai ca să-ți deconteze statul cei 20.000 de lei pentru montarea...
Florin Piersic, operat de urgență. În ce stare se află celebrul actor
Florin Piersic, operat de urgență. În ce stare se află celebrul actor
NU ai voie, sub nicio formă, să faci așa ceva în România. S-a stabilit că e INTERZIS prin lege
NU ai voie, sub nicio formă, să faci așa ceva în România. S-a stabilit că...
Alina Sorescu aruncă bomba. Răsturnare de situație: Asta nu s-a întâmplat din senin!
Alina Sorescu aruncă bomba. Răsturnare de situație: Asta nu s-a întâmplat din senin!
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Actorul Gerard Depardieu, eliberat după ce a fost interogat pentru presupuse agresiuni sexuale
Actorul Gerard Depardieu, eliberat după ce a fost interogat pentru presupuse agresiuni sexuale
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără...
Codul Rutier, modificat pentru șoferii de categoria B. Klaus Iohannis a promulgat legea
Codul Rutier, modificat pentru șoferii de categoria B. Klaus Iohannis a promulgat legea
Păcăleala de care au parte ardelenii: ROȘII din Italia, vândute ca „roșii oltenești”, la un preț uriaș!
Păcăleala de care au parte ardelenii: ROȘII din Italia, vândute ca „roșii oltenești”, la un...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de...
"M-am săturat". David Pușcaș a ajuns la capătul puterilor. Ce piedici întâmpină fiul adoptiv al...
Care este secretul relației de 8 ani a lui Mario Fresh cu Alexia. Ce spune artistul despre iubita lui
Care este secretul relației de 8 ani a lui Mario Fresh cu Alexia. Ce spune...
Locul din România care e unic în Europa. Un fenomen i-a înnebunit pe turiști înainte de Paște
Locul din România care e unic în Europa. Un fenomen i-a înnebunit pe turiști înainte...
Plantele pe care să le ții în bucătărie. Purifică aerul și te scapă de mirosurile neplăcute
Plantele pe care să le ții în bucătărie. Purifică aerul și te scapă de mirosurile...