Acasă » Știri » Sport » Titularii părăsesc Gaz Metan Mediaș!

Titularii părăsesc Gaz Metan Mediaș!

De: Cristian P 15/02/2022 | 15:48
Titularii părăsesc Gaz Metan Mediaș!

Șansele ca Gaz Metan să evite în acest an retrogradarea sunt din ce în ce mai mici. Depunctată de FRF din cauza datoriilor către Ronaldo Deaconu, plecat între timp de la ardeleni, medieșenii au fost părăsiți de opt jucători, urmând  aborda restul sezonului regular dar și play-out-ul cu juniorii.

„Opt jucători şi-au reziliat contractele cu formaţia noastră, sub condiţia ca în termen de 5 zile să facă dovada că au semnat o altă echipă. În cazul în care nu îşi găsesc echipă, au posibilitatea să revină la Mediaş”, precizează clubul din Mediaș pe pagina oficială de Facebook.

Cei 8 jucători sunt Vlad Morar, Răzvan Horj, Răzvan Trif, Răzvan Grădinaru, Gabriel de Moura, Octavian Vâlceanu, Mihai Lixandru şi Ioan Filip. Potrivit clubului, pentru a-și câștiga „libertatea” cei opt fotbaliști „au renunţat la toate drepturile financiare pe care le mai aveau de primit din partea clubului la data de 14 februarie”.

Poenaru și-a anunțat plecarea! 

În contextul actual, șansele ca Ilie Poenaru, să mai rămână la cârma formației sunt aproape de zero, tehnicianul afirmând că nu-și dorește să-și treacă în dreptului CV-ului său o retrogradare care nu ar fi a sa ci a autorităților locale din Mediaș și a Romgazului.

„Am venit la Mediaș cu inima deschisă și gânduri mari. Am preluat o echipă în derivă, cu patru puncte, și care nu dă speranțe de revenire, dar am reușit împreună cu staff-ul să echilibrăm situația, să schimbăm din mers și să implementăm metodele și principiile noastre. Lucrurile pe plan sportiv mergeau destul de bine doar că din punct de vedere administrativ nu se rezolva nimic. Aveam doar promisiuni mari din partea autorităților, care de la săptămână la săptămână ne faceau să credem că se va rezolva, dar de fapt ei pregăteau altceva! Au plecat opt – nouă jucători, ceea ce pentru mine înseamnă sfârșitul acestui club pentru că oricum ne bazam doar pe 14 – 15 cu experiență, restul sunt copii. În aceste condiții este greu ca eu să-mi duc munca la bun sfârșit pentru că nu mai am cu cine și nu vreau să mă compromit, nu vreau să adaug la CV-ul meu o retrogradare pentru că nu este a mea, este a Romgazului și a Primăriei”, a declarat Ilie Poenaru pentru ProSport.

Așa cum v-am informat și anterior, Gaz Metan, a fost penalizată cu două puncte din cauza datoriilor neachitate către jucătorul Ronaldo Deaconu, decizie care în această săptămmână ar fi urmată și de alte depunctări tot din cauza datoriilor.

În acest moment Gaz Metan ocupă locul 14 în Liga I după 26 de etape, cu 22 de puncte iar în runda următoare va evolua în Ștefan cel Mare cu Dinamo, partida fiind programată vineri, 18 februarie de la ora 19:55.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Cel mai FRUMOS drum din România. Se deschide în vară, pentru toți românii
Cel mai FRUMOS drum din România. Se deschide în vară, pentru toți românii
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și își caută iubit la 12 ani de când a divorțat
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Adriana Bahmuțeanu, adevărul despre presupusa amantă a lui Silviu Prigoană: „Îi găsisem mesaje cu ea în telefon”
Adriana Bahmuțeanu, adevărul despre presupusa amantă a lui Silviu Prigoană: „Îi găsisem mesaje cu ea...
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să...
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe care o iau în calcul anchetatorii
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Cupola de căldură amenință Europa. Continentul e în alertă înainte de ceea ce se anunță a fi cea mai fierbinte vară din istorie
Cupola de căldură amenință Europa. Continentul e în alertă înainte de ceea ce se anunță...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
De ce niciun trecător nu a intervenit pentru a-l salva pe bărbatul ucis în Crângași! Explicația unui psiholog criminalist: „Oamenii sunt din ce în ce mai egoiști”
De ce niciun trecător nu a intervenit pentru a-l salva pe bărbatul ucis în Crângași!...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg, de fapt, cei doi: „Sunt problemele exterioare, care vin din partea altor oameni.”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
Kassandra, fiica adoptivă a Danei Rotariu, gest sfâșietor după moartea mamei sale
Kassandra, fiica adoptivă a Danei Rotariu, gest sfâșietor după moartea mamei sale
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de urgenţă în plasament. Părinţii copilei erau datori la cămătari
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Ofertă Kaufland: Două TELEVIZOARE la prețuri interesante pe finalul lunii mai
Ofertă Kaufland: Două TELEVIZOARE la prețuri interesante pe finalul lunii mai
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
"Este o femeie de o frumusețe rară". Cătălin Botezatu vorbește așa despre o singură femeie...
Gigi Becali dezvăluie telefonul secret pe care l-a avut cu Radu Paraschivescu. Scriitorul îl acuză pe patronul FCSB că „minte fără strop de rușine”! Exclusiv
Gigi Becali dezvăluie telefonul secret pe care l-a avut cu Radu Paraschivescu. Scriitorul îl acuză...
Unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România se va deschide din această vară. Ce localități va străbate
Unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România se va deschide din această vară. Ce...
Delia Matache suferă de 4 afecțiuni. Ce boli are artista. Îi afectează viața zilnic
Delia Matache suferă de 4 afecțiuni. Ce boli are artista. Îi afectează viața zilnic
Radu Mazăre, tată la 55 de ani din închisoare. Imagini din camera intimă de la Jilava, unde el și soția lui l-au conceput pe Aris.
Radu Mazăre, tată la 55 de ani din închisoare. Imagini din camera intimă de la...
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Toyota merge contra curentului şi poate da lovitura. Cel mai mare producător de maşini investeşte într-o nouă generaţie de motoare cu combustie internă
Toyota merge contra curentului şi poate da lovitura. Cel mai mare producător de maşini investeşte...
A murit marele MAESTRU al filmului. Tristețe mare în România: Jocul s-a terminat
A murit marele MAESTRU al filmului. Tristețe mare în România: Jocul s-a terminat
Rețetă de prăjitură cu cireșe și iaurt. Cel mai căutat desert în zilele de vară
Rețetă de prăjitură cu cireșe și iaurt. Cel mai căutat desert în zilele de vară
Locul de BASM din România care te duce cu gândul la Italia. Motivul pentru care zeci de mii de turiști îl vizitează anual
Locul de BASM din România care te duce cu gândul la Italia. Motivul pentru care...
Ce a putut declara Valentina Pelinel despre Mihaela Borcea, după ce s-a spus că a scos-o din afacerile familiei!
Ce a putut declara Valentina Pelinel despre Mihaela Borcea, după ce s-a spus că a...
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Richard Sherman, compozitorul celebrei piesei din „Cartea Junglei” și ”Pisicile aristocrate” a murit
Richard Sherman, compozitorul celebrei piesei din „Cartea Junglei” și ”Pisicile aristocrate” a murit
Cum arată și cu ce se mai ocupă Nicoleta Luciu, după ce a dispărut din spațiul public
Cum arată și cu ce se mai ocupă Nicoleta Luciu, după ce a dispărut din...
Câți ani de muncă trebuie să ai ca să primești o pensie mai mare cu 1.440 de lei la recalculare. Vezi dacă te încadrezi și tu
Câți ani de muncă trebuie să ai ca să primești o pensie mai mare cu...
Anunț important pentru românii care vor să-și monteze panouri fotovoltaice cu bani de la stat. Când se va lansa o nouă sesiune și de ce acte e nevoie
Anunț important pentru românii care vor să-și monteze panouri fotovoltaice cu bani de la stat....
×