Se dau case gratis, de la primărie! Localitatea unde nu e nevoie să scoţi niciun ban din buzunar

Se dau case gratis, de la primărie! Localitatea unde nu e nevoie să scoţi niciun ban din buzunar

Cei care sunt în căutarea unei locuințe trebuie să știe că există o localitate în România unde pot primi o casă gratis de la primărie. Nu trebuie să scoată din buzunar niciun leu, asta dacă îndeplinesc o sigură condiție. Iată despre ce localitate este vorba și termenii în care se pot muta într-o casă gratis?

În ultimii ani, România se confruntă cu o realitate cruntă, depopularea. Există localități întregi care au rămas aproape fără locuitori, iar cei care mai trăiesc acolo sunt majoritatea bătrâni. Astfel, natalitatea negativă, alături de migrația masivă aduc probleme grave sistemului de pensii, dar și obținerii de fonduri de către primării, acestea fiind corelate cu populația.

Astfel, pentru a încerca să combată această problemă, primarul din comuna Drăgușeni, ce se află la aproximativ 50 de kilometri de Botoșani, a decis să ofere case gratuit celor care își doresc să se mute în comuna sa. În prezent, comuna are o populație de numai 2.300 de locuitori, dintre care cei mai mulți sunt pensionari.

Primarul din Drăgușeni a implementat un program de case sociale, oferind astfel locuințe gratuite pentru familiile cu mai mulți copii, care vor să se mute în zonă.

„Prea multe case de izbeliște, prea mulți tineri fără casă. Sunt familii de tineri care stau cu părinții, cu mulți copii. Am decis să rezolvăm această problemă socială, cumpărând aceste case, le transformăm în case sociale și le oferim acestor familii”, a declarat primarul Eugen Nechita, potrivit adevărul.ro.

(CITEȘTE ȘI: SATUL ÎN CARE TOȚI CEI 6.000 DE LOCUITORI STAU PE ACEEAȘI STRADĂ. IMAGINEA A DEVENIT VIRALĂ ÎN ÎNTREAGA LUME)

„Acum avem și noi un loc”

Prin programul de case sociale, primăria identifică locuințele abandonate, caută proprietarii de drept și se oferă să cumpere casele cu bani de la bugetul local. Apoi casele sunt transformate în locuințe sociale și sunt reparate și igienizate de către muncitori ai primăriei. Când totul este gata, noile locuințe își așteaptă „musafirii”.

Programul primarului din Drăgușeni a prins deja contur, iar o primă familie s-a mutat deja în una dintre locuințele oferite de către primărie. Aceștia se bucură acum de un acoperiș sigur deasupra capului și sunt încântați că au scăpat de chirie.

„Ne era greu așa, fără casă. Acum avem și noi un loc fără să stăm cu teama că trebuie să ne mutăm, dacă ies discuții”, spune femeia care s-a mutat alături de familie într-o casă oferită de primărie.

(VEZI ȘI: ORAŞUL DIN ROMÂNIA UNDE PÂINEA A AJUNS UN LUX! SĂRĂCIE LUCIE)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cine este tânăra de 22 de ani suspectată că și-a ucis bunicul la Cluj. Aida locuia peste ocean și venise în vacanță
Click.ro
Cine este tânăra de 22 de ani suspectată că și-a ucis bunicul la Cluj. Aida locuia peste ocean și venise în vacanță
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Noua purtătoare de cuvânt a lui Trump face o afirmație controversată despre „toaletele” din China. Ce îi răspunde Beijingul
Digi24
Noua purtătoare de cuvânt a lui Trump face o afirmație controversată despre „toaletele” din China. Ce îi răspunde Beijingul
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Adio, Wi-Fi lent! Aparatul care mărește viteza e la reducere la Altex
go4it.ro
Adio, Wi-Fi lent! Aparatul care mărește viteza e la reducere la Altex
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Iarna a lovit în forță România. Ninsori abundente pe Transfăgărășan și în alte zone montane din țară. Prognoză de ultimă oră de la ANM
Gandul.ro
Iarna a lovit în forță România. Ninsori abundente pe Transfăgărășan și în alte zone montane din țară. Prognoză de ultimă oră de la ANM
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!