Pasiunea bolnăvicioasă pe care Theo Rose a făcut-o pentru acest bărbat, recunoscută de viitoarea mămică: „Era o relație toxică, iar eu eram capabilă să fac multe”

Theo Rose însărcinată

Theo Rose nu are nevoie de prea multe prezentări! Pe șatenă o cunosc oamenii de la TV, prin cântecele sale, din postura de jurat de la Vocea României, și, de aproximativ un an, din serialul Clanul, difuzat la ProTV. Chiar și despre viața privată a artistei se știu multe detalii și asta pentru că vedeta a fost mereu sinceră și nu s-a ferit să abordeze subiecte mai intime. În cadrul unui interviu, cântăreața a vorbit despre prima ei dragoste, un tânăr pentru care a fost dispusă să facă multe lucruri.

Viața lui Theo Rose s-a schimbat radical în ultimii ani. A intrat în forță pe piața muzicală, a reușit să scoată hit după hit, a participat la multe emisiuni TV dar, oricât de greu i-a fost, nu s-a dat niciodată bătută.

De asemenea, cântăreața a trecut prin câteva schimbări și în ceea ce privește viața sentimentală. Tânăra a încheiat relația pe care a avut-o cu Alex Leonte mai bine de 6 ani, și, la scurt timp, și-a găsit liniștea în brațele lui Anghel Damian. Cei doi vor deveni, în curând, părinții unui băiețel.

Theo Rose, dezvăluiri sincere despre prima poveste de dragoste

Theo Rose a fost invitată în cadrul unui interviu cu Damian Drăghici, acolo unde și-a deschis sufletul și a vorbit despre primul băiat care a reușit să îi fure inima. În stilul cu care și-a obișnuit deja fanii, artista a dezvăluit că primii fiori ai dragostei i-a simțit pe vremea când avea 18 ani.

CITEȘTE ȘI: CE A SPUS THEO ROSE DESPRE CONFLICTUL CU ANGHEL DAMIAN, SURPRINS DE CANCAN.RO. ARTISTA A NEGAT TENSIUNEA DIN CUPLU CU O EXPLICAȚIE „SUBȚIRE”: „EL A VRUT SĂ MĂ PROTEJEZE CĂ SUNT GRAVIDĂ”

Este vorba despre un tânăr din Timișoara, cu care cântăreața nu s-ar fi gândit niciodată că ar urma să aibă o relație.

„Prima dragoste adevărată a cam fost pe la 18 ani. Am cunoscut un băiat, un țigan din Timișoara și mi s-a pus pata pe el rău de tot. Bine, nu am luat în considerare chestia asta prima dată. Nu m-am gândit că o să fie asta iubirea tinereții mele.

Chiar nu m-am gândit la asta! Am zis: cine e mă ăsta? Nu are cum să îmi placă mie de ăsta, cum o să fiu eu cu el? Uite că a fost.

Am fost un an de zile împreună, a fost o pasiune toxică, bolnăvicioasă. Nu avea cum să reziste peste timp. Eram în stare să fac multe chestii” , a mărturisit Theo Rose în podcastul lui Damian Drăghici.

Boala de care a suferit Theo Rose: „N-am știut încotro să o apuc”

Artista a ascuns o durere care a făcut-o să-și piardă orice speranță și orice gram de încredere în ea. Theo Rose s-a confruntat în adolescență cu anxietatea, o boală care i-a marcat existența. Theo Rose a mărturisit că a trecut printr-un proces lung de acceptare și vindecare, care au făcut-o să înțeleagă că nu este singură și că cei dragi îi sunt aproape.

„A început în momentul în care un buton a fost apăsat. Acel buton a apărut în copilărie, când se construia această fată, Theodora, cu bune și cu rele. Butonul e unul de panică și fix asta generează atunci când retrăiesc acea frică. Într-un moment al vieții, acum trei ani, m-am simțit lăsată deoparte, neînțeleasă și părăsită. N-am știut încotro s-o apuc și nici nu nimerisem chiar bine, într-un proiect care apasă constant butonul, așa că mintea mea a creat niște situații
mult mai grave decât erau, de fapt. Anxietatea este o problemă cu care nu ai cum să te joci!

Nu sunt complet vindecată. Mai am episoade, dar mult mai blânde, pe care știu cum să le tratez acum. Le las să existe și urmăresc cu atenție tot, ca să înțeleg ce vor ele să îmi transmită”, a spus cântăreața, într-un interviu pentru Viva!.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
Click.ro
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!