Nicoleta Voicu a ajuns la sapă de lemn! Artista abia mai face față cheltuielilor: „Ies în stradă, mă alătur cadrelor didactice”

Nicoleta Voicu a ajuns la sapă de lemn! Artista abia mai face față cheltuielilor: „Ies în stradă, mă alătur cadrelor didactice”

Nicoleta Voicu a ajuns la limita puterilor. Interpreta de muzică populară nu mai face față scumpirilor din ultima perioadă și abia reușește să se descurce de la o lună la alta. După ce plătește ratele la bancă, care s-au dublat în ultimul an, artista abia mai rămâne cu ceva bani. Cântăreața susține că este la marginea prăpastiei și se va alătura grevei profesorilor, pentru a trage un semnal de alarmă.

Scumpirile din ultima perioadă i-au adus la sapă de lemn pe români. Puțin sunt cei care își mai permit un trai decent, fără a face sacrificii mari. În rândul acestora, se înscrie și cântăreața Nicoleta Voicu. Acesta spune că, în ciudat credințelor unora, domeniul artistic nu este unul prea bănos și cu greu mai face față.

Nicoleta Voicu câștigă lunar 2500 RON, iar banii nu îi ajung pentru mai nimic, mai ales că are de plătit și un credit pentru un apartament pe care l-a achiziționat în urmă cu câțiva ani. Dacă până nu de mult vedeta avea de achitat lunar o rată de 570 de lei, acum aceasta a ajuns la 970 de lei.

„Da, sunt revoltată pentru că din tot ce pot eu să fac profesional… Să nu se înțeleagă că eu cerșesc sau stau degeaba și așa mai departe, dar ce să zici… Așa, din folclorul ăsta autentic și din poezie nu prea pot să depășesc suma, adică venitul meu lunar este cam de 2500 RON pe lună.

Și rata mea a început cu opt ani în urmă, cu 570 RON, iar ultima dată când mi s-a transmis telefonic, a ajuns la 970 de lei, adică aproape într-un an de zile s-a dublat. Stau și mă întreb în cei 22 de ani, care mi-au mai rămas mie până la 30 de ani, cam la cât o să ajungă. Inițial am cumpărat apartamentul cu 35.000 de lei. La bază suma este, evident, alta, dacă acum s-a dublat, cât o să plătesc eu acest apartament?”, a declarat Nicoleta Voicu, la Antena Stars.

(CITEȘTE ȘI: DRAMA NICOLETEI VOICU! MOTIVUL PENTRU CARE ARTISTA A DECIS SĂ PUNĂ PUNCT LEGĂTURII CU PROPRIUL FIU)

Nicoleta Voicu: „Ies în stradă”

Artista este nemulțumită de ce se întâmplă în România și de veniturile mici pe care oamenii le încasează. Nicoleta Voicu este revoltată pe conducătorii țării și spune că o să iasă în stradă alături de profesori, având în vedere că și ea a făcut parte din sistemului de învățământ. Vedeta declară că muncește cât poate de mult, însă sub nicio formă veniturile pe care le are nu acoperă cheltuielile necesare.

„Eu am făcut tot ce am făcut omenește, până în iarnă pregătesc un interviu despre condiția artistului, despre această modernizare care a tras kitsch-ul după el. Până atunci mă descurc cu acei 2.500 de lei. Nu știu, ies în stradă, mă alătur cadrelor didactice.

Stau și mă întreb dacă conducătorii acestei țări trăiesc în România. Mi se pare că e punctul cel mai sensibil, să iasă profesorii în stradă, eu am fost în învățământ. Eu am încercat să intru, dar e program de la 8:00-14:30 sau de la 8:00-21:00 seara, mai faci și pe drum… dar eu mai am și un câine, ce fac cu el?”, a mai spus Nicoleta Voicu.

(VEZI ȘI: NICOLETA VOICU, DECLARAȚII DURE DESPRE FOSTUL PARTENER: ”ULTIMIII 10 ANI DIN CĂSNICIE AU FOST CU MULTE ATACURI DE PANICĂ”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Irina Rimes rupe tăcerea înainte de plecarea de la Vocea României. Ce relație are, de fapt, cu Tudor Chirilă, Smiley, Theo Rose și Horia Brenciu. „O să-mi lipsească și nu o să-mi lipsească”
Click.ro
Irina Rimes rupe tăcerea înainte de plecarea de la Vocea României. Ce relație are, de fapt, cu Tudor Chirilă, Smiley, Theo Rose și Horia Brenciu. „O să-mi lipsească și nu o să-mi lipsească”
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Trump numește atacurile ucrainene asupra rafinăriilor lui Putin „o rușine”
Digi24
Trump numește atacurile ucrainene asupra rafinăriilor lui Putin „o rușine”
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Anchetă a Poliției după ce nepotul lui Sorinel Puștiu ar fi fost atacat într-un club de manele. Culisele scandalului care a aprins lumea interlopă
Gandul.ro
Anchetă a Poliției după ce nepotul lui Sorinel Puștiu ar fi fost atacat într-un club de manele. Culisele scandalului care a aprins lumea interlopă
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!