Ce pățești, de fapt, dacă bei în fiecare zi Coca-Cola sau Pepsi

Ce pățești, de fapt, dacă bei în fiecare zi Coca-Cola sau Pepsi

Toată lumea știe că specialiștii spun că sucurile acidulate nu sunt chiar cele mai sănătoase și că nu ar trebui incluse prea mult în dieta unui om. Studiile au arătat până acum că efectele acestor băuturi nu sunt prea bune pentru corpul uman și că nu aduc niciun beneficiu, însă o cercetare realizată de o universitate din China răstoarnă toate aceste ipoteze. Cercetătorii au descoperit că, în cazul bărbaților, consumul de Coca-Cola sau Pepsi poate aduce unele beneficii. Despre ce este vorba?

Mulți sunt cei care consumă zilnic câte o sticlă de Coca-Cola sau Pepsi și habar nu au care sunt efectele acestor băuturi. Pe lângă cele nocive, deja cunoscute, se pare că acestea ar putea aduce și câteva lucruri bune, potrivit cercetătorilor din China. Se pare că bărbații care obișnuiesc să bea cele două tipuri de sucuri sunt ajutați de acestea în ceea ce privește „masculinitatea” lor.

(CITEȘTE ȘI: MAGAZINELE RĂMÂN FĂRĂ COCA-COLA ȘI PEPSI! ANUNȚUL APOCALIPTIC AL SPECIALIȘTILOR ÎN PRIVINȚA UNEI CRIZE IMINENTE)

Efectele Coca-Cola sau Pepsi

Mai exact, un studiu realiza de către Universitatea Northwest Minzu din China, cea a avut ca scop determinarea impactul băuturilor carbogazoase asupra fertilității și organelor sexuale la bărbați, a dezvăluit cum consumul de Coca-Cola și Pepsi poate duce la testicule mai mari și la niveluri mai mari de testosteron.

Concret, studiul a analizat trei grupuri de șoareci. Unul care a băut doar apă, altul care a băut diferite cantități de Coca-Cola (dar și apă) și altul care a băut diferite cantități de Pepsi (dar și apă). Grupurile de șoareci au fost analizate timp de 15 zile. Testele pe rozătoare au inclus cântărirea testiculelor și testarea de sânge. Animalele au fost testate în prima zi, precum și în ziua cinci, șapte, 10 și 15.

În urma cercetării s-a descoperit că șoarecii care au băut Coca-Cola și Pepsi, în comparație cu cei care au băut apă, au avut parte de o schimbare semnificativă. De exemplu, șoarecii cărora li s-a administrat Coca-Cola au avut niveluri mai mari de hormon masculin comparativ cu grupul care a băut apă. La fel s-a întâmplat și în cazul celor care au băut Pepsi.

„Băutul de Coca-Cola și Pepsi-Cola ar putea genera dezvoltarea testiculelor și ar putea îmbunătăți secreția de testosteron […] descoperirile noastre oferă baza științifică pentru înțelegerea pe deplin a efectelor băuturilor carbogazoase și a mecanismului acestora asupra funcțiilor de dezvoltare și reproducere ale oamenilor și a modului în care acestea beneficiază de prevenirea disfuncției prostatei și a cancerului”, a concluzionat studiul.

Studii anterioare

Chiar dacă studiul din China aduce o nouă perspectivă asupra băuturilor carbogazoase și dulci, cercetările anterioare arătau contrariul, indicând faptul că aceste tipuri de băuturi i-ar face pe bărbați mai puțin fertili. Lucru ce vine în contradicție cu ipoteza lansată de cercetătorii chinezi.

Chiar un sondaj realizat anterior, ce a fost efectuat pe 2500 de bărbați, a arătat că cei care au băut un litru de Cola pe zi au avut cu 30% mai puțină spermă decât cei care nu au băut deloc. Însă, au existat și cercetări care au arătat cum cofeina poate crește nivelul de testosteron.

(VEZI ȘI: MISTERUL CARE DATEAZĂ DE 128 DE ANI. UNDE SE AFLĂ REȚETA COCA-COLA, CARE A PRODUS MII DE MILIARDE DE EURO)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
Promotor.ro
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
Gandul.ro
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!