Fotbalistul de 19 ani care a murit în accidentul de la Ploiești, condus pe ultimul drum. Mulțime strânsă pentru Darius, ce a apărut la cimitir

Imaginile durerii! Darius a fost condus pe ultimul drum/ Sursă foto: CANCAN

În noaptea de duminică spre luni, 20-21 august 2023,  Darius Sârbu a murit într-un teribil accident rutier. Tânărul de 19 ani era fotbalist junior legitimat la ACS Petrosport Ploiești. 

Sfârșit tragic pentru tânărul de 19 ani din Ploiești, în noaptea de duminică spre luni, 20-21 august 2023, pe strada Mihai Bravu. Darius se afla pasager într-o mașină condusă de un șofer de 18 ani. În autovehicul se mai afla încă un băiat de 18 ani, toți trei fiind prieteni din copilărie. Se pare că șoferul ar fi pierdut controlul volanului și a intrat într-un stâlp de pe marginea drumului. Din cauza impactului foarte puternic mașina a luat foc pe loc.

Atât Darius, cât și șoferul de 18 ani au rămas blocați în mașină și au murit carbonizați. Al treilea pasager a reușit să scape cu viață deoarece a fost proiectat în afara autoturismului. Echipajele medicale ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru viața celor doi tineri din mașină, cea de-a treia victimă fiind transportată de urgență la spital. La locul tragediei s-au deplasat 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță de terapie intensivă mobilă.

”Echipajele medicale au constatat decesul conducătorului auto în vârstă de 18 ani și a unui pasager în vârstă de 19 ani. Al treilea pasager, tot cu vârsta de 18 ani, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, potrivit IPJ Prahova.

Imaginile durerii! Darius a fost condus pe ultimul drum

Citește și: ADEVĂRUL DESPRE CE SE ÎNTÂMPLA LA POLIȚIA DIN CONSTANȚA? „FĂRĂ ACȚIUNI PE ALCOOL ȘI DROGURI, DOAR TRAFICUL PENTRU DEMNITARII ÎN VACANȚĂ!”

Conducerea Clubului Petrosport Ploiești și colegii săi de echipă au transmis un mesaj către familia greu încercată a tânărului.

„Clubul Petrosport Ploiești anunță pierderea prematură a unui copil deosebit. La doar 19 ani, Darius Sîrbu s-a stins din viață în cumplitul accident care a avut loc în Ploiești, duminică noapte. Conducerea clubului și colegii din echipă sunt alături de familia îndoliată, în aceste momente grele, și le transmit sincere condoleanțe! Dumnezeu să-l ierte și să îl odihnească în pace!”, a comunicat echipa la care era legitimat Sârbu.

Astăzi, 24 august 2023, Darius a fost condus pe ultimul drum. La înmormântarea tânărului au participat zeci de oameni, prieteni, colegi și membrii familiei. A fost o zi grea și cu o încărcătură emoțională uriașă atât pentru părinții sportivului, cât și pentru cei care l-au cunoscut.

Prietenii tânărului au fost îmbrăcați în tricouri albe imprimate cu fotografia lui Darius. O mare de oameni l-au condus pe ultimul drum. Membrii comunității sportive din Ploiești i-au adus un ultim omagiu aprinzând zeci de torțe și fumigene în fața cimitirului unde urma să fie îngropat Darius. Totodată, suporterii au lăsat și un banner pe care scria următorul mesaj: ”Republica Ploiești. Darius – unul dintre noi”.

Citește și: IMAGINI ȘOCANTE CU VLAD PASCU, ȘOFERUL DROGAT CARE A UCIS 2 TINERI. CUM S-A FILMAT TÂNĂRUL DE 19 ANI, ÎNAINTE DE TRAGEDIE: „BANII ĂȘTIA ÎI FAC DOAR ÎNTR-O LUNĂ”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!