Revoltă la un concert al Antoniei, la Galați. „Băteau în dubă, urlau”. Ce a făcut cântăreața

Revoltă la un concert al Antoniei, la Galați. „Băteau în dubă, urlau”. Ce a făcut cântăreața

Antonia este una dintre artistele de succes din România. Vedeta se află de ani de zile în lumina reflectoarelor și are numeroși fani. Cântăreața iubește să fie pe scenă, iar la fiecare concert dă tot ce are mai bun. Însă, uneori artiștii sunt nevoiți să urce pe scenă chiar dacă problemele personale îi macină. Într-o situație de acest gen s-a aflat și Antonia în urmă cu ceva timp, iar vedeta a fost criticată aspru. Ce s-a întâmplat în timpul concertului? 

Recent, Antonia a rememorat un episod destul de negru din viața ei. Aceasta se afla în drum spre un concert pe care trebuia să îl susțină la Galați, când a primit o veste îngrozitoare. Cu doar o oră înainte de a urca pe scenă, vedeta a fost anunțată că bunicul ei s-a stins din viață. Acest lucru a distrus-o, însă fiind o profesionistă Antonia a urcat pe scenă, dar publicul nu s-a arătat prea înțelegător.

(CITEȘTE ȘI: ANTONIA, LA MOMENTUL SPOVEDANIEI. GÂNDURILE CARE AU MĂCINAT-O ZI DE ZI, DUPĂ NAȘTERE. „ȘI DOAR CA SĂ VĂ DAU O IDEE DE CÂT DE OBSEDATĂ SUNT…”)

Revoltă la concertul Antoniei

Așa cum spuneam, cu inima distrusă de durere și cu ochii în lacrimi, Antonia a urcat pe scenă. Artista a susținut concertul în ciuda celor întâmplate. A dat tot ce a avut mai bun pe scenă, publicul nu i-a simțit durerea, însă finalul spectacolului i-a revoltat pe mulți.

După fiecare concert, Antonia obișnuiește să rămână alături de fanii săi și să facă fotografii cu aceștia. Însă, în cazul concertului de la Galați, acest lucru nu s-a întâmplat și asta pentru că artista s-a grăbit să ajungă acasă la familia ei, care trece prin momente grele. Ei bine, fanii neștiind motivul pentru care Antonia a plecat imediat după concert nu au reacționat prea bine.

Atunci când au văzut că Antonia se urcă direct în mașină după concert, oamenii s-au revoltat și chiar au încercat să o oprească. S-au pus în fața mașinii, au bătut cu pumnii în caroserie și urlau la vedetă. Mai apoi, mulți și-au exprimat nemulțumirea și în mediul online, acolo unde i-au scris mesaje răutăcioase cântăreței.

„Nu o să uit atunci când eram în drum spre Galați. Am aflat efectiv cu o oră înainte să ajung acolo și eram praf. Am cântat, mi-au făcut jobul. După am plecat, nu am mai stat la poze într-adevăr, pentru că nu am mai avut stare și mă înjura lumea pe net. „Nu îți e rușine că am stat acolo cu copilul în frig o oră?”.

Îmi băteau în dubă, urlau… Să stau să le explic de fiecare dată. Și ei mai spun ”îți asumi”, dar e o diferență, trebuie să mă aștept, dar nu trebuie să-mi asum. Asta mi se pare cel mai greu în industria asta, că n-ai voie să reacționezi, ești cea mai taxată dacă reacționezi”, a declarat Antonia, în cadrul unui podcast.

(VEZI ȘI: MOMENTUL ADEVĂRULUI! AU SAU NU, ANTONIA ȘI ALEX VELEA CONTRACT PRENUPȚIAL?! ARTISTUL A DEZVĂLUIT TOT: „SUNTEM SĂRACI…”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mădălina Apostol s-a filmat înainte de moarte. Care a fost ultima ei dorință
Click.ro
Mădălina Apostol s-a filmat înainte de moarte. Care a fost ultima ei dorință
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Digi24
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Anchetă a Poliției după ce nepotul lui Sorinel Puștiu ar fi fost atacat într-un club de manele. Culisele scandalului care a aprins lumea interlopă
Gandul.ro
Anchetă a Poliției după ce nepotul lui Sorinel Puștiu ar fi fost atacat într-un club de manele. Culisele scandalului care a aprins lumea interlopă
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta