Calvarul trăit de Narcisa-Florea Pop, campioana României, la Paris: „Îmi tăiau haina cu foarfeca”

Narcisa-Florea Pop este una din campioanele României și nu numai. Tânără a reușit să cucerească numeroase medalii, însă viața ei nu a fost una prea ușoară. Aceasta a trăit în Franța, iar acolo zilele i-au fost un calvar. Tânără are o poveste de viață impresionantă, iar acum a renunțat la sportul ce a făcut-o cunoscută și se concentrează pe studii. 

Narcisa-Florea Pop provine dintr-o familie din Maramureș, însă o lungă perioadă din viața ei a locuit în Franța. Aceasta și-a dedicat copilăria sportului și a ajuns să fie campioană a României de cinci ori la rând la lupte, la nivel de juniori. Însă, trăind peste hotare, româncă a fost legitimată și în Franța, astfel că a ajuns să concureze pentru ambele țări. Narcisa a devenit sportivă de performanță dintr-o întâmplare.

(CITEȘTE ȘI: SCANDAL URIAȘ DUPĂ FINALIZAREA CAZULUI HALEP. SIMONA A SCINDAT ÎNTREAGA LUME, DAR SCENELE DIN STUDIOUL BBC AU DEVENIT VIRALE)

„Îmi tăiau haina cu foarfeca”

Pe vreme când era numai o copilă, părinții Narcisei au decis să părăsească România și să se mute în Franța. Sportiva i-a urmat, însă viața ei acolo nu a fost una prea ușoară. Tânăra era marginalizată și a trebuit să suporte umilințe grele. Deși a învățat repede limba franceză și s-a integrat perfect la școală, colegii nu o priveau cu ochi prea buni și îi făceau viața un iad.

Narcisa-Florea Pop a trecut prin multe momente grele, iar recent a vorbit despre umilințele la care a fost supusă de colegii ei. Însă, deși a îndurat multe, sportiva nu a ripostat niciodată și chiar a încercat să îi înțeleagă pe cei care o denigrau.

„A fost foarte greu. La început am fost foarte rău văzuți. Nu făceau diferența între rromi și români. Am învățat să vorbesc, să scriu și să citesc foarte bine (n.r. – limba franceză) în doar trei luni. Am schimbat însă trei școli. Toate erau de sector și am fost singura româncă de acolo. Nu știu cum se întâmpla, dar așa a fost.

Am trăit multe umilințe. Dacă mergeam cu o geacă nouă la școală, fie mi-o tăiau cu foarfeca, fie mi-o ardeau. Plus multe alte insulte. Veneau la mine și-mi spuneau: «nu vrei un euro?»”, a povestit Narcisa Pop, în cadrul unei emisiuni de televiziune.

Sportivă de performanță dintr-o întâmplare

Așa cum spuneam, Naricisa Pop este campioană a României de cinci ori la rând la lupte, la nivel de juniori. Însă, acest sport a apărut întâmplător în viața ei. Atunci când a ajuns la vârsta de 10 ani, sportiva a revenit în România și a rămas în grija bunicii, iar una dintre activitățile ei preferate era să își însoțească verișorul la antrenamente.

După o bună perioadă în care a fost spectator, antrenorul i-a spus că nu o să o mai primească la antrenamente, însă dacă vrea să mai vină trebuie să încerce și ea să lupte. Ei bine, după acest îndemn, Narcisa s-a pus pe treabă și nu a mai durat mult până când a devenit sportivă de performanță.

Tânără a început să meargă la competiții, a luat numeroase premii și pentru o bună perioadă a concurat la lupte atât pentru România, cât și pentru Franța, pentru că i-a permis regulamentul. Însă în momentul în care a fost pus să aleagă între cele două țări, sportiva nu a putut să o facă, așa că a decis să se retragă și a preferat să se concentreze pe studii.

„Am crescut în Banat, în Tormac. Verișorul meu mergea la lupte, iar eu mergeam cu el, mă uitam la antrenamente. Și, într-o zi, antrenorul mi-a spus să nu mai vin dacă nu mă apuc și eu de sport. «Nu te mai primesc să vii să te uiți», mi-a zis. Așa că în 2013 m-am apucat de lupte. Am ajuns și la competiții și am câștigat titlul de campioană a României la copii. Apoi am luat cinci titluri consecutive. Între timp, am devenit și campioana Oceanului Indian, precum și campioana Franței

Dar am renunțat la acest sport pentru că a trebuit să fac o alegere. Ori să lupt pentru România, ori pentru Franța și nu am ales nimic. Am ales studiile. Până la 18 ani am concurat pentru ambele țări. Sunt studentă la o facultate privată, top 3 în lume, la management, și la o altă facultate, de stat. Marketing și comerț. Sunt imaginea facultății în lume”, a mai spus Narcisa Pop.

(VEZI ȘI: FOTBALISTUL DIN SUPERLIGA, DAT ÎN JUDECATĂ DE IUBITA CARE A NĂSCUT, ÎȘI ASUMĂ PATERNITATEA!)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Maurice Munteanu, declarație de dragoste pentru Răzvan Dej: „Bărbatul pe care îl voi iubi în continuare”
Click.ro
Maurice Munteanu, declarație de dragoste pentru Răzvan Dej: „Bărbatul pe care îl voi iubi în continuare”
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Digi24
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Cum vrea Luca Niculescu să schimbe sistemul de pensii din România. Ce este pachetul de solidaritate și ce se va întâmpla cu indexarea pensiilor
Gandul.ro
Cum vrea Luca Niculescu să schimbe sistemul de pensii din România. Ce este pachetul de solidaritate și ce se va întâmpla cu indexarea pensiilor
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta