Doliu în cinematografie! A murit o vedetă cu o carieră întinsă pe șapte decenii

Foto: Profimedia

Nora Aunor, care a devenit una dintre cele mai mari vedete ale cinematografiei din Filipine în timpul unei cariere care s-a întins pe șapte decenii, a încetat din viață.

În vârstă de 71 de ani, Aunor a murit miercuri, potrivit postărilor copiilor ei pe rețelele de socializare. Nu au fost date imediat alte detalii despre cauza sau locul morții ei, conform CNN.

Fiica sa, actrița filipineză Lotlot de Leon, a declarat pe Instagram că mama ei „a atins generații cu talentul, grația și pasiunea ei de neegalat pentru meserie. Vocea, prezența și măiestria ei au modelat o moștenire care nu se va stinge niciodată.”

De Leon a spus că planurile privind înmormântarea și alte detalii vor fi împărtășite mai târziu.

Cum a devenit Aunor celebră

Aunor s-a născut ca Nora Cabaltera Villamayor, într-o familie săracă din estul provinciei Camarines Sur. În tinerețe, ea a fost nevoită să traiască vânzând apă într-o gară din orașul ei natal.

Ea a devenit pentru prima dată faimoasă în adolescență, în anii 1960, ca cântăreață, înainte de a trece la filme.

Nora Aunor a jucat în peste 200 de producții de film și televiziune, inclusiv multe filme clasice ale cinematografiei filipineze și a câștigat zeci de premii pentru actorie.

Printre rolurile memorabile s-au numărat „Trei ani fără Dumnezeu” din 1976, „Florile închisorii orașului” din 1984 și „Povestea lui Flor Contemplación” din 1995.

Ea a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță din țară pentru interpretarea sa din „Andrea, cum este să fii mamă?” și a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță la Asian Film Awards pentru interpretarea unei moașe în „Thy Womb” din 2012.

Aunor încă activa în industria de film anul trecut, jucând în filmul „Mananambal” („Vindecătorul”) și apărând în serialul TV „Lilet Matias, avocat „.

(Citește și: A fost dezvăluită cauza morții actriței Michelle Trachtenberg. Ce spun legiștii)

De ce nu a vrut președintele Filipinelor să i se acorde lui Aunor cea mai mare distincție

Aunor a fost numită Artist Național pentru Film și Arte ale Audiovizualului – cea mai mare onoare a țării pentru actori – în 2022.

În 2014, președintele de atunci, Benigno Aquino III, refuzase să i se acorde această onoare din cauza unei arestări anterioare pentru droguri în SUA, ceea ce provocat proteste largi.

Avocatul lui Auror a declarat că arestarea sa de pe aeroportul din Los Angeles din 2005 a avut loc din cauza unei pipe găsite într-o geantă. Totuși, geanta nu fusese împachetată de Aunor, care călătorea cu patru asistenți la acea vreme.

Acuzațiile au fost retrase în 2007, după ce a finalizat un program de muncă în folosul comunității, a declarat avocatul ei în 2014.

Aunor a fost căsătorită cu actorul Christopher de Leon din 1975 până în 1996. În urma ei rămân copiii lor Lotlet, Ian, Matet, Kiko și Kenneth de Leon.

(Citește și: Motivul bizar pentru care un bărbat s-a mutat din California la sat, în Italia. Ce vrea să evite)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...