Apar noi informații despre moartea lui Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu. Tânărul de 20 de ani consuma droguri din anul 2019, iar în anul 2020 ar fi avut prima tentativă de sinucidere. Anchetatorii au refăcut filmul tragediei.
Rareș Ion, prieten și martor în dosarul lui Vlad Pascu, autorul nenorocirii de la 2 Mai, a murit în urma unei supradoze cu droguri. A fost internat de mai multe ori la dezintoxicare, însă fără succes. Moartea lui Rareș Ion este învăluită în mister.
Tânărul de 20 de ani a murit în noapte de luni spre marți (14-15 aprilie), însă au ieșit la iveală noi detalii cutremurătoare despre ultimele ore din viața acestuia. Înregistrările din telefonul victimei precum și cele de pe camerele de supraveghere din zona în care s-a produs nenorocirea au surprins filmul morții acestuia.
Te-ar putea interesa: Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Potrivit datelor din anchetă, pe data de 14 aprilie, Rareș Ion a cumpărat 10 pastile de metadonă de la o tânără și și-a informat iubita că va merge acasă la Tudor Duma, zis Maru, pentru a-și injecta drogurile. De altfel, cei doi au și postat imagini pe o rețea de socializare, din momentul în care Maru prepară un amestec de substanțe într-un recipient metalic de mici dimensiuni.
„Atât din clipurile apărute în mediul online, cât și din accesul informatic realizat asupra telefonului mobil aparținând victimei, rezultă că însăși victima realiza un filmuleț în care se observă că inculpatul X prepara un amestec de substanțe într-un recipient metalic de mici dimensiuni, purtând o discuție cu privire la modalitatea de injectare a drogurilor, respectiv în venă sau în cap”, potrivit referatului întocmit de procurori.
După ce imaginile au apărut în spațiul public, fratele geamăn al lui Rareș a încercat să-l oprească și i-a cerut să vină acasă. În convorbirile celor doi a intervenit Maru care i-a spus că ”Rareș nu e bine și că îl face el bine și îl trimite acasă”.
„Martorul a afirmat că a văzut story-urile postate de fratele său pe Snapchat, în care a observat că inculaptul amesteca metadonă care se dizolva în apă. Acesta a precizat că știa că substanța este metadonă din discuțiile anterioare cu fratele său, care afirmase că o achiziționase de la o fată. După administrarea drogurilor, persoanei vătămate i s-a făcut rău și a căzut pe pardoseala garajului. Inculpatul a făcut un live pe TikTok, în care arăta că pe jos se afla întinsă o persoană în stare foarte gravă, care avea 263 urmăritori”, se arată în referatul procurorilor.
Te-ar putea interesa: Tudor Duma, zis ”Maru”, s-ar fi rugat o oră de Rareș Ion să consume substanțe interzise. IREAL ce a făcut imediat după ce prietenul său și-a dat ultima suflare
În referatul anchetatorilor se arată că ambulanța a fost chemată în noapte de 15 aprilie la ora 00:37. Tânăra care sunat le-a descris dispecerilor că este vorba despre ”un om care și-a băgat ceva în venă, are buzele mov, se scarpină, are vena spartă – posibil supradoză”. În noapte de marți spre miercuri, Rareș Ion a fost dus la spitalul Floreasca din București. A fost externat la ora 06:00 dimineața și dus acasă de către fratele lui geamăn, acolo unde rămas în grija sa. Trei ore mai târziu, acesta a murit.
„Din imaginile preluate de camerele de supraveghere amplasat pe str…., a rezultat că, la data de 14.04.2025, ora 19.46, persoana vătămată IR a venit împreună cu inculpatul X la locuința celui din urmă. Din înregistrările efectuate de victimă pe Snapchat (puse la story), a rezultat că, la data de 14.04.2025, persoana vătămată IR se afla în garajul imobilului din mun.București, împreună cu inculpatul X.
Atât din clipurile apărute în mediul on-line, cât și din accesul informatic realizat asupra telefonului mobil aparținând victimei rezultă că însăși victima realiza un filmuleț cu povestea, în care se observă că inculpatul X prepara un amestec de substanțe într-un recipient metalic de mici dimensiuni, purtând o discuție cu privire la modalitatea de injectare a drogurilor, respectiv în venă sau în cap”, se arată în referatul procurorillor.
După nenorocire, anchetatorii au efectuat percheziții la locuința dealerului de droguri Tudor Duma, zis Maru, acolo unde au fost descoperite multiple substanțe, un comprimat alb, rotund, prevăzut cu o linie mediană, ascuns în buzunarul unei perechi de pantaloni și cartea de identitatea a lui Rareș Ion, învelită în două bancnote de 50 și alta de 100 de lei, notează observatornews.ro
Rezzultatele toxicologice emise de INML au confirmat prezența în organismul lui Rareș Ion a 6 substanțe interzise, a metadonei, tramadol, benzodiazepine, canabinoizilor, heroina și alfa – PVP.