Moldovenii au ales direcția europeană. După alegerile decisive de ieri, văzute ca o confruntare între Est și Vest, cetățenii din Republica Moldova au optat pentru continuarea parcursului democratic. Ziua de ieri a fost urmărită cu emoție de toată lumea și a adus la Chișinău jurnaliști din toate colțurile țării.
După numărarea a peste 99,78% dintre secțiile de votare, direcția politică a Republicii Moldova este mai clară ca niciodată. Partidul condus de Maia Sandu a obținut o victorie categorică, cu peste 50% din voturi, spre deosebire de Blocul Patriotic, care are cu jumătate mai puțin.
Reprezentanții Blocului Patriotic au lansat un apel către susținători și le-au cerut să se adune astăzi la ora 12:00 în fața Parlamentului din Chișinău.
„La orele 12 ne întâlnim toţi în faţa Parlamentului, fără drapele de partid, fără simboluri de partid. Venim să ne apărăm votul nostru şi victoria poporului împotriva PAS-ului. Dacă vor fi falsificări, nu vom recunoaşte alegerile parlamentare şi vom cere alegeri repetate”, a declarat Igor Dodon, preşedintele PSRM.
Rezultate
Imediat după ce secțiile de votare s-au închis, președintele Partidului de Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu le-a transmis un mesaj moldovenilor în care le-a mulțumit pentru votul lor. Mai mult decât atât, președintele PAS le-a transmis un mesaj și celor care îndeamnă la proteste, să se gândească la viitorul republicii.
„Am urmărit şi am văzut şi tentative de interferenţă în procesul electoral din partea grupărilor criminale susţinute de Federaţia Rusă”, a declarat Igor Grosu, preşedinte PAS.
De asemenea, fostul președinte al Republicii Moldova, a spus că actuala guvernare a pierdut majoritatea în Parlamentul de la Chișinău. Liderul pro-rus Igor Dodan, era convins că a câștigat alegerile și le-a erut simpatizanților să iasă în stradă la un protest pașnic împotriva actualei puteri. Acesta acuză guvernarea că ar pregăti falsificarea alegerilor și că cei din Transnistria nu fost lăsați să-ți exercite dreptul la vot.
„Stimaţi demnitari din instituţii de stat, stimaţi poliţişti, nu mergeţi la încălcarea ligislaţiei. Dvs sunteţi în slujba Constituţiei şi poporului Republicii Moldova. Noi nu vom admite destabilizări”, a declarat Igor Dodon, preşedintele PSRM.
Volodimir Zelenski a anunțat în ce condiții va demisiona! Planul președintelui Ucrainei