De ce se dă, de fapt, cu pocnitori de Anul Nou. De unde se trage tradiția zgomotului care alungă răul

În fiecare an, în noaptea dintre ani, România se transformă într-un adevărat câmp sonor de luptă. Pocnitori, petarde, rachete și artificii izbucnesc din toate direcțiile, iar liniștea dispare sub o ploaie de explozii care țin până spre dimineață. Pentru unii e distracție, pentru alții coșmar, dar pentru toți e deja o tradiție aproape imposibil de oprit. Puțini știu însă că această „pasiune” pentru zgomot are rădăcini vechi, mult mai vechi decât am crede, și nu ține doar de pofta de spectacol. Originea ei se află în credințe străvechi, asemănătoare cu cele din cultura chineză, unde focul și bubuitul aveau un rol bine definit: alungarea spiritelor rele și întâmpinarea unui an nou curat.

De ce se dă cu pocnitori de Anul Nou? Lecția veche din China

În tradiția chineză, focurile de artificii sunt folosite de mii de ani. Legenda spune că un monstru numit Nian cobora în fiecare ajun de An Nou pentru a distruge sate și a face ravagii. Oamenii au observat că fiara se temea de zgomot și de foc, așa că au început să ardă bambus uscat, care pocnea violent. Așa au apărut primele „petarde” din istorie.

Mai târziu, odată cu descoperirea prafului de pușcă, chinezii au perfecționat această metodă, transformând-o într-un adevărat ritual al Anului Nou. Zgomotul nu era doar spectacol, ci protecție: speria spiritele rele, alunga ghinionul și făcea loc norocului.

Cum a ajuns obiceiul și la noi

În România, tradiția zgomotului de Anul Nou s-a suprapus peste credințe vechi locale. Strigătele, pocnetele din bice, buhaiul, clopotele și împușcăturile ritualice aveau același scop: să gonească răul, iarna grea și duhurile rele ale anului trecut.

Odată cu apariția petardelor și a artificiilor moderne, obiceiul a prins o formă nouă. Ce înainte era un ritual simbolic a devenit, în timp, o adevărată competiție a zgomotului.

Astăzi, la miezul nopții, orașele românești seamănă cu un front de război festiv: pocnitori aruncate pe stradă, rachete lansate dintre blocuri, artificii trase haotic, alarme de mașini pornite în lanț.

Și totuși, în spatele haosului, se ascunde aceeași idee veche: „să fie zgomot, ca să plece răul”.

De ce nu ne putem opri din pocnit

Psihologii spun că zgomotul de Revelion oferă o descărcare emoțională colectivă. După un an greu, oamenii simt nevoia să marcheze ruptura dintre vechi și nou prin ceva puternic, spectaculos, zgomotos.

Exact ca în China antică, focul și bubuitul au devenit simboluri ale renașterii, ale speranței și ale norocului.

Diferența e că, în timp ce în cultura chineză există reguli stricte și momente precise pentru focuri, la noi tradiția a degenerat adesea într-un haos periculos, cu accidente, animale speriate și pagube.

De la ritual la exces

În China modernă, multe orașe au impus restricții severe asupra focurilor de artificii, din motive de siguranță și poluare. La fel se întâmplă și în Europa, unde tot mai multe țări limitează folosirea petardelor.

În România, însă, obiceiul rămâne încă puternic. Pentru mulți, Revelionul fără pocnitori „nu se simte”. Este, într-un fel, ultimul ritual colectiv care mai leagă prezentul de o credință arhaică: că zgomotul alungă răul și face loc binelui.

Petardele și artificiile nu sunt doar o distracție modernă, ci o moștenire veche de mii de ani, născută din frică, speranță și dorința de protecție. De la bambusul care pocnea în China antică până la rachetele din cartierele românești, ideea a rămas aceeași: Anul Nou trebuie întâmpinat cu zgomot, lumină și curaj.

Chiar dacă astăzi știm că spiritele rele nu se sperie de pocnitori, tradiția continuă. Poate nu pentru că mai credem în demoni, ci pentru că avem nevoie, măcar o dată pe an, să simțim că lăsăm în urmă tot ce a fost greu.

CITEȘTE ȘI: Este interzis să ai asta în casă, de Revelion. Tradiții și superstiții bizare pentru 31 decembrie 2025