Acasă » Știri » Câți lei a plătit Alex din București pentru un singur ardei, în Auchan Vitan: „Eu m-am blocat un pic, recunosc”

Câți lei a plătit Alex din București pentru un singur ardei, în Auchan Vitan: „Eu m-am blocat un pic, recunosc”

De: Alina Drăgan 03/04/2026 | 10:28
Câți lei a plătit Alex din București pentru un singur ardei, în Auchan Vitan: Eu m-am blocat un pic, recunosc
Câți lei a plătit Alex din București pentru un singur ardei, în Auchan Vitan /Foto: Facebook

În ultima perioadă, românii au fost nevoiți să suporte numeroase valuri de scumpiri, care le-au dat peste cap bugetele. De la alimentele de bază până la produsele aparent banale, prețurile au crescut semnificativ, iar banii par să nu mai ajungă de la o lună la alta. Câți lei a plătit Alex din București pentru un singur ardei, în Auchan Vitan?

Contextul economic complicat, războaiele, inflația ridicată și criza din energie se resimt din plin și în coșul zilnic de cumpărături. Tot mai mulți consumatori observă că trebuie să scoată din buzunar sume mai mari pentru fiecare produs, iar unele etichete de la raft ajung să îi sperie.

Câți lei a plătit Alex din București pentru un singur ardei

Chiar și legumele sau fructele, considerate până nu de mult accesibile, au ajuns să aibă acum prețuri neașteptate. Un bucureștean a avut parte de o surpriză neplăcută atunci când a mers într-un celebru supermarket din Capitală.

Mai exact, Alex a mers să își facă cumpărăturile în Auchan Vitan, iar printre altele a avut de cumpărat și un ardei. Bărbatul nu a făcut exces, a fost destul de econom și a cumpărat un singur ardei. Însă, chiar și așa, a avut parte de o surpriză atunci când a văzut prețul. Mai exact, pentru doar un ardei a trebuit să scoată din buzunar aproape 4 lei.

„Ardeiul din imagine costă trei lei și nouăzeci de bani. Nici mai mult, nici mai puțin. Vine de peste un ocean, e și război, e și criză mondială a petrolului, o fi normal, n-o fi normal, atât a ajuns să coste. Zici domne da ce-ți trebuie, ia mai redu, ia mai fă pilaf și fără ardei, că uite toți ne mai sacrificăm pe ici pe colo, mai mergem cu bicicleta. Sigur cineva o să-mi explice cum de fapt se poate face economie și la un ardei (că atât am luat, un ardei) sau că n-am luat de unde trebuie, sigur dincolo era mai ieftin.

Eu m-am blocat un pic, recunosc. Aveam o listă-n mână și calculatorul în cealaltă (așa fac eu piața, cu calculatorul în mână, adaug la centimă fiecare produsel-produsuț pe care-l cumpăr). Și ăsta, ardeiul ascuțit sud-american m-a cam descumpănit, ca să nu zic altfel. Pentru că aveam de luat câteva chestii și banii numărați, una sută ron. Și m-am gândit aoleo, bine că nu e weekend și că trebuie să iau de mâncare doar la doi copii nu la douăzeci. Zic dacă e, renunț la el. Ce să zic, până la urmă m-am încadrat. Dacă vă arăt lista leșinați de râs. Nu o arăt că oricum nu ăsta era subiectul discuției, și oricum m-am luat cu vorba. Dar hei, avem ce mânca azi și oarecum și mâine”, a scris bărbatul în mediul online.

Câți lei a plătit Alex din București pentru un singur ardei /Foto: Facebook @ Fifea Aristide Alex

La rândul lor, internauții s-au revoltat când au văzut cât a plătit Alex pe un sigur ardei. Mulți au fost cei care s-au arătat nemulțumiți de cât au ajuns să coste și cele mai banale produse și spun că banii nu le mai ajung de la o lună la alta.

 

CITEȘTE ȘI:

Roșiile românești, lux înainte de Paște. Cât plătesc românii în piețe și supermarketuri

Preț carburanți, 3 aprilie. Cât plătesc șoferii pentru motorină și cât costă un plin

 

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News