Florin Salam, „Regele manelelor”, este și un pasionat al automobilelor de lux, cu mulți cai viteză. CANCAN.RO l-a surprins pe artist când sosea acasă cu Mercedesul G class, în care își transporta familia în maximă siguranță. Ca de obicei, familia Regelui FS nu poate trece neobservată, iar atunci când au coborât din vehiculul de lux, totul s-a transformat într-o prezentar de modă, dar și într-un moment demn de admirație. Deși, Florin Salam are evenimente peste evenimente, iată că își face timp și pentru familie.
Deși este regele manelelor, a reușit să se mențină mereu în top-uri, dar dincolo de lumina reflectoarelor, Florin Salam este un familist convins. În haosul dintre evenimente, artistul alege să își petreacă timpul în sânul familiei și să iasă cu soția, Roxana Dobre și copiii lui. Chiar dacă au încercat să stea ascunși de privirile admiratorilor, totuși Florin Salam rămâne o prezență greu de trecut cu vederea, iar CANCAN.RO l-a surprins pe acesta imediat ce a ajuns acasă cu familia.

Florin Salam a muncit pentru tot ceea ce are și a trudit nopți întregi, departe de persoanele iubite, iar noi l-am surprins în timp ce a sosit acasă cu o mașină de lux, un Mercedes C 63 AMG. Dar pentru cântăreț niciodată nu au contat lucrurile materiale, ci doar familia pe care a pus-o pe un piedestal.
Regele României ne-a obișnuit deja cu stilul său vestimentar extrem de extravagant, iar pentru această ieșire a ales un outfit extrem de cool. O jachetă cu multe logo-uri, jeanși negrii, tricou ușor oversize închis la culoare și adidași, pentru a fi cât mai lejer. Nici frumoasa sa soție, Roxana nu s-a lăsat mai prejos. De data aceasta, bruneta a ales un stil sportish, lejer format din geacă oversize de piele, neagră și un trening gri, baggy. Una dintre fiicele cuplului a fost apariția zilei pentru că a ales un outfit sofisticat, cu o blăniță și Yeezy în picioare. Se vede că stilul se moștenește. Avem aici o familie extrem de frumoasă și care adoră moda.

Florin Salam părea puțin îngândurat, dar cu siguranță era doar obosit, probabil a fost prezent la multe evenimente în ultima perioadă, iar acest lucru nu este ușor. Regele nu a mai ținut cont de oboseală și a decis că este momentul să își scoată fetele în oraș, poate la o scurtă sesiune de cumpărături. S-au bucurat de lucruri simple și activități normale. Iar după ce ziua a fost petrecută cu succes, familia s-a reîntors acasă, departe de agitația orașului.
CITEȘTE ȘI:
Florin Salam, dezvăluiri despre copiii săi! Ce planuri are pentru fiecare dintre ei