Fotografii spectaculoase realizate de echipajul Artemis II au fost publicate marți, oferind imagini impresionante de pe partea nevăzută a Lunii și surprinzând, de asemenea, o eclipsă în spațiu.
O imagine publicată de NASA arată fenomenul numit „Earthset” (Apus de Pământ), momentul în care Pământul coboară în spatele Lunii. O parte a Pământului este acoperită de întuneric, în timp ce Australia și Oceania sunt vizibile la suprafața planetei. În prim-plan pot fi observate detalii ale suprafeței lunare.
Imaginea a fost surprinsă prin fereastra navei spațiale Orion luni seară, în timp ce echipajul Artemis II efectua un survol al Lunii, devenind primii oameni care au văzut cu ochiul liber anumite regiuni ale părții nevăzute a Lunii și care au călătorit mai departe de Pământ decât orice alți oameni din istorie, amintește CBS.
O altă fotografie spectaculoasă a surprins Luna eclipsând Soarele. Eclipsa nu a fost vizibilă de pe Pământ, ci doar pentru echipajul aflat la bordul navei, iar astronauții au fost nevoiți să poarte ochelari speciali pentru a-și proteja ochii până când Luna a acoperit complet Soarele.
„Din perspectiva echipajului, Luna pare suficient de mare pentru a bloca complet Soarele, creând aproape 54 de minute de totalitate și extinzând vizibilitatea mult dincolo de ceea ce este posibil de pe Pământ”, a transmis NASA despre această imagine.

Astronautul Victor Glover a declarat că Soarele a rămas vizibil și strălucitor în timpul eclipsei, creând „un fel de aureolă în jurul aproape întregii Luni”. El a spus că fotografiile eclipsei nu reușesc să redea pe deplin spectacolul.
„Pur și simplu pare ireal. Poți vedea suprafața Lunii iluminată de lumina reflectată a Pământului… Poți vedea, de fapt, o mare parte din Lună. Este cel mai ciudat lucru să poți observa atât de multe detalii ale suprafeței”, a spus el.
El a declarat pentru NASA că este „foarte bucuros” că misiunea a fost lansată la timp pentru a surprinde eclipsa, care a durat aproximativ o oră.
„Pentru că oamenii probabil nu au evoluat pentru a vedea ceea ce vedem noi. Este cu adevărat greu de descris. Este uimitor”, a spus acesta.
O altă fotografie distribuită de NASA marți dimineață arată craterele striate și umbrele de pe Lună, pe măsură ce anumite zone devin vizibile de-a lungul liniei care separă ziua de noaptea lunară, mai scrie sursa citată.
CITEȘTE ȘI: