Despărțirea dintre Andreea BLD și Emre Munir s-a transformat într-un scandal de proporții! După ce relația lor s-a încheiat, cei doi au ieșit public cu versiuni complet diferite despre ce s-ar fi întâmplat între ei. Andreea a lansat acuzații extrem de grave la adresa fostului partener, iar Emre a venit rapid cu propria variantă și a respins acuzațiile.
Andreea a explicat că despărțirea nu ar fi fost o decizie luată peste noapte. Potrivit spuselor ei, a încercat în repetate rânduri să încheie relația, însă reacțiile lui Emre ar fi făcut-o să amâne momentul.
„Omul ăsta era agresiv și de asta am luat decizia să ne despărțim. Și de mult luasem decizia să ne despărțim, dar pentru că de fiecare dată când încercam să mă despart de el, el începea să plângă. Și am stat, mai ales în ultima parte a relației, mai mult din milă. Și din frică, pentru că era și foarte agresiv, și cu prietenii mei, și cu mine. Mă înjura, mi-a spart peretele în casă, mi-a îndoit frigiderul”, a spus blondina.
Tiktokerița a continuat cu un alt subiect care a inflamat și mai mult conflictul: banii. Andreea susține că l-ar fi sprijinit financiar pe fostul partener și că inclusiv mașina cu care acesta lucrează în prezent ar fi fost cumpărată cu bani împrumutați de la ea.
„Chestiile astea nu mai contează acum. Tot ce vreau eu de la viața lui este să nu mai arunce cu noroi în mine și să spună că, domnule, ce am eu împotrivă că este el șofer la Uber. Cum să am eu ceva împotrivă că omul face Uber când eu i-am dat bani ca să-și ia mașina cu care astăzi face Uber? Yo l-am împrumutat cu banii. Și spunea: «Andreea, nu am». El nu a avut în relația cu mine niciun job, nicio ocupație, absolut nimic. Și eu din iubire am încercat să-l susțin și să-i fiu alături, și să fiu cea mai bună persoană alături de el și să-l încurajez, să-i spun: «Haide că o să fie bine, o să faci, o să dregi»”, a spus ea.

Andreea a mai spus că după despărțire conflictul nu s-ar fi oprit. Dimpotrivă, ea a afirmat că fostul partener ar încerca să-i afecteze imaginea în fața oamenilor apropiați.
„Și după toate chestiile astea, omul încearcă să-mi facă rău prin toate cunoștințele mele posibile. Că de asta toată lumea începe să arunce cu noroi în mine, din cauză că el vre… începe și bagă strâmbe să-mi facă rău, să mă vadă la pământ. Păi ce fel de om e ăsta, ce fel de Dumnezeu are când el încearcă să-mi facă rău în continuare și nu mă lasă în pace?”, a afirmat aceasta.
Vedeta a mai spus că, privind acum în urmă, își dă seama că ar fi acceptat lucruri pe care în trecut nu le-ar fi tolerat. Tiktokerița a mărturisit că Emre a manipulat-o emoțional încă de la începutul relației și că abia acum a realizat prin ce chinuri a trecut.
„Omul mă manipula foarte mult și acum realizez că eu din iubire am stat și am acceptat toate chestiile astea. Și că de frică n-am ieșit, nici până în ziua de azi, să vorbesc pe internet de frică, pentru că mie mi se pare că el e un pic așa… adică vă dați și voi seama că orice relație s-a sfârșit, eu n-am văzut la nimeni așa ceva pe internet. Adică vedeți și voi violența din vorbele lui și cum e el”, a mai spus Andreea BLD:
După declarațiile Andreei, Emre Munir a venit cu propria versiune și a respins acuzațiile. Fostul partener a spus că lucrurile ar fi stat cu totul altfel și că despărțirea ar fi avut alte cauze.
„Haideți să vă răspund și eu ultima oară despre acest subiect cu Andreea BLD. Și despre cât de agresor sunt eu și cât de cinstită și cuminte este ea ca femeie și cum ea s-a trezit acum cu toată lumea în cap. Este ultima oară când vorbesc de treaba asta. Dacă tu ai câștig de cauză pentru că ai mai mulți urmăritori și ție îți bubuie clipurile mai rău, hai să-ți spun următorul lucru:
În primul și în primul rând, m-ai atacat cu faptul că eu aș fi luat bani de la tine. Nu ai cum să spui tu în viața ta că eu aș fi luat vreun leu de la tine sau că m-ai întreținut tu. Și chestia asta ți-am și zis să o spui public. Și tu ai zis: «Nu, domnule, că o să dau eu altfel» și așa mai departe. Tu te-ai despărțit de mine din simplul fapt că noi ne băteam cap în cap și nu ne înțelegeam ca și comportament, unu la mână”, a spus Emre.
Emre a mers și mai departe și a lansat o acuzație legată de o presupusă plecare a Andreei la mare alături de un alt bărbat.
„Doi la mână: dacă tu vorbești de agresivitate, păi haideți să vorbim pe dovezi și pe chestii fondate, nu pe filme din capul tău, ăla că acum te-ai prins victimă și nu știi cum să o mai dai. De ce nu vorbești de subiectul că ai plecat cu altul la mare la Eforie după ce mi-ai spus mie pauză și m-ai mințit că te duci de fapt cu o fată, și ai avut treabă cu altul la mare și acum stai numai la el în casă de o săptămână? Tot eu sunt ăla vinovat?”, a mai mărturisit tânărul.
Conflictul a continuat cu noi acuzații din partea lui Emre, care a susținut că și Andreea ar fi avut reacții agresive în timpul relației.
„Oricum sunt destule situații în care eu n-am vrut să mă bag și prea bine, că sunt atâtea chestii pe care aș putea să ți le dau în vileag și n-am făcut-o. Și le-am luat pe cârca mea și tot ce am făcut a fost să ies să spun acea situație în ziua respectivă pentru ce mi-ai făcut tu mie cu mințenia. Ai înțeles?”, a mai spus Emre.
Tiktokerul a respins categoric imaginea de „agresor” prezentată de fosta iubită. El a spus că a suportat prea multe și că a venit momentul să arate tuturor cine este, de fapt, Andreea BLD.
„Am suportat prea mult în chestia asta și n-am vrut să vorbesc din relația noastră de chestiile astea, doar am vorbit de situația că tu ai plecat frate cu altul la mare și ai vrut tot tu să pari aia corectă și să arunci cu noroi în mine. Tu ești un om foarte periculos, tu ești un om foarte rău care acum se dă în victimă și vrea să facă fapte bune și să pozeze în omul bun, când tu ești cel mai ipocrit om care se gândește doar la el și din interes cu toată lumea”, a spus Emre.
VEZI ȘI: Cum o cheamă, de fapt, pe Andreea BLD și ce vârstă are. Detalii mai puțin știute despre vedetă
Emre e istorie! Andreea BLD se mărită cu Adam, după ce a fost acuzată de infidelitate