Totul a pornit dintr-o simplă curiozitate, fără ca Bia Khalifa să bănuiască măcar unde avea să ajungă. Vedeta a povestit, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, cum a făcut primii pași pe o platformă pentru adulți și care a fost momentul în care și-a dat seama că totul putea deveni mult mai mult decât un simplu experiment.
Vedeta consideră că succesul pe o astfel de platformă nu ține doar de aspectul fizic, ci presupune multă muncă, o personalitate și o identitate bine conturate, dar și o strategie de marketing bine pusă la punct. În opinia ei, multe fete pornesc cu succes datorită imaginii, însă, în timp, nu reușesc să mențină interesul publicului. În ceea ce privește percepția asupra acestei activități în România, Bia face diferența între conținutul oferit pe platformă și alte tipuri de servicii. Primește numeroase cereri pentru conținut personalizat și consideră că interacțiunea directă cu abonații reprezintă una dintre componentele importante ale acestei activități.
„Am descărcat aplicația doar ca să experimentez. Nu mă gândeam că voi face bani”
În același timp, Bia insistă că imaginea pe care publicul și-a format-o despre ea nu reflectă neapărat realitatea. Spune că oamenii o judecă frecvent înainte să o cunoască și că este surprinsă de reacțiile celor care descoperă că este educată și inteligentă.
:quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F04%2Flabiakhalifa-6.jpeg)
„Totul a pornit dintr-o simplă curiozitate”
CANCAN: Îți mai amintești cum a fost prima perioadă? Ai avut emoții sau ai intrat direct cu încredere?
Bia Khalifa: Îmi amintesc foarte bine cum a fost prima perioadă. Eu am descărcat aplicația OnlyFans pur și simplu cu intenția de a experimenta, să văd ce este și cum se folosește. Nu mă gândeam că o să fac vreodată bani sau că o să o folosesc și în ziua de astăzi. Nu am avut emoții, nu e vorba de emoții. La mine a fost pentru că nu e un stage, cu persoane acolo, mai ales online. Nu cred că există emoții când ești online. Emoții am, de exemplu, când sunt la emisiune și se transmite ceva live cu mine. Atunci da, am mereu emoții. Chiar dacă ar trebui să nu mai am după atâția ani de televiziune… Nu știu, am avut foarte multe experiențe cu multă lume care să mă asculte, să mă vadă. Dar încă am.
CANCAN: La început te gândeai că poate deveni o sursă serioasă de venit sau era mai mult un experiment?
Bia Khalifa: La început nu știam despre ce e vorba, sincer. Am descărcat aplicația doar pentru că am văzut o fată care folosea aplicația și, efectiv, era super mișto, o fată pe care chiar o urmăream foarte mult. Era o fată din America. În România nu era cunoscută platforma. Și nici în America nu era foarte cunoscută. Only nu era cunoscut aproape deloc. Și a fost ceva… Am descărcat-o, nu neapărat cu gândul: „Ok, hai să văd, poate o să vreau să fac OnlyFans.”Am descărcat aplicația și m-am înscris, punct.
CANCAN: Care a fost momentul în care ți-ai dat seama că platforma chiar poate produce bani foarte buni?
Bia Khalifa: Mi-am dat seama că platforma chiar poate produce foarte mulți bani când am văzut că lumea se abona la mine și eu încă nu postasem absolut nimic. Mă urmăreau peste tot, pe Instagram, pe toate rețelele de socializare, și de acolo veneau pe OnlyFans, la mine. Și încă nu aveam content.
CANCAN: Ai vorbit de-a lungul timpului despre sumele pe care le-ai câștigat. Care a fost cea mai bună lună a ta?
Bia Khalifa: Eu nu am vorbit în viața mea despre sumele pe care le-am câștigat și nu o să fac asta niciodată. Mi se pare de prost gust să spun cât câștig eu. Mult, puțin, nu contează.
„Am suportat foarte multe consecințe pe care nu le-am meritat”
CANCAN: Ce înseamnă, concret, să ai un cont de succes pe OnlyFans? Câtă muncă este în spatele lui?
Bia Khalifa: Deci, să ai un cont de OnlyFans înseamnă că sunt mai multe etape. Mai ales pentru fetele de acum, pentru că acum platforma este cunoscută. Prima etapă este dacă reușești să ai o popularitate anume la început. Aia este prima etapă, este etapa cea mai frumoasă și așa mai departe. A doua etapă este când deja trebuie să oferi altceva decât frumusețe, pentru că sunt foarte multe fete, vreau să mă înțelegi, frumoase. Sunt foarte multe fete frumoase, dar la început tuturor le merge bine și după aia, hop, altceva se întâmplă și nu mai merge. Asta pentru că nu au o schemă bună de a face bani, oarecum, sau probabil nu știu să folosească aplicația ori confundă OnlyFans cu orice alt domeniu, servicii și alte chestii. Este foarte multă muncă. Prima calitate pe care trebuie să o ai este să fii plăcută pentru ochi. Acum, bărbații sunt foarte diferiți. Unora le plac fetele blonde, altora brunete, roșcate, cu sâni mici sau mari. La fel și fundul: unii preferă fete slabe, alții fete mai plinuțe. Deci nu există „eu sunt frumoasă, tu ești mai puțin frumoasă”. Nu există. Eu sunt stilul meu și tu ești stilul tău. Prima calitate este să ai o personalitate, o identitate. Ai nevoie și de o schemă de marketing foarte bună sau să ai o agenție bună în spate. În România nu există agenții decât de videochat și mai fac și OnlyFans pe lângă. Ei iau toți banii, nu vorbește modelul cu abonații. Este o mafie, așa, de luat banii de la fete. Nu am văzut un contract care să nu fie abuziv. Eu am vrut să semnez cu cineva ca să mă ajute cu marketingul, cu lucrurile astea, dar să mă ocup eu singură de chatting și să am doar ajutor pe partea de marketing. Dar mă descurc și singură și nu am nevoie de nimeni să îmi strice mie calitatea și credibilitatea, atât ca model, cât și ca om.
:quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F04%2Flabiakhalifa-4.jpeg)
„Nu mă gândeam că o să fac vreodată bani”
CANCAN: Dacă ai putea să le explici oamenilor un singur lucru despre tine, pe care simți că l-au înțeles greșit, care ar fi acela?
Bia Khalifa: Lumea înțelege foarte multe lucruri greșite despre mine. E destul de nașpa, adică, de fiecare dată când vorbesc cu cineva, mai des decât orice, aud: „Wow, nu mă așteptam să fii deșteaptă”, „Wow, pari educată”, „Wow, nu știu ce…”. Mă gândeam că ești proastă, adică…Să judeci un om înainte să-l vezi și așa mai departe… Nu, e dureros. E dureros. Lumea nu a înțeles despre mine că eu… Nu știu, bro, cum să răspund la întrebarea asta. Sunt foarte multe chestii pe care… Adică, e foarte deep chestia asta. Lumea nu înțelege multe lucruri, mai ales din viața mea personală. Eu nu vorbesc mai niciodată despre viața mea personală. Foarte rar vorbesc eu despre viața mea personală. Lumea nu prea știe și își asumă multe chestii despre mine, scuze. Și, acum, dacă intrăm în detaliu, gen, trebuie să facem un mega-articol doar despre asta. Pentru că sunt prea multe chestii, că nici nu știu ce să spun.
Bia Khalifa, despre prejudecățile celor din jur: „Mă gândeam că ești proastă. Să judeci un om înainte să-l cunoști este dureros”
CANCAN: Bia, lumea te-a cunoscut mai ales prin imaginea ta foarte puternică și asumată. Există însă o parte a ta pe care oamenii nu au apucat să o vadă și pe care ai vrea să o cunoască?
Bia Khalifa: Eu nu fac OnlyFans pentru că nu știu să fac altceva sau pentru că vin dintr-o familie nevoiașă ori pentru că am avut probleme cu banii când eram mică. Ba din contră. Tata chiar are bani, vin dintr-o familie foarte bine înstărită. Nu asta a fost problema. Ceea ce m-a ajutat foarte mult în viață a fost că mi-am dat seama că banii nu aduc fericirea. De aia sunt fericită că știu să prețuiesc alte lucruri în viață. Prețuiesc foarte mult liniștea mea. Sunt liniștită, sunt fericită. Aș vrea ca lumea să înțeleagă că nu mereu ceea ce crezi despre o persoană este adevărat. Lumea nu știe prea multe despre mine, de fapt, aproape nimic. Ar fi fain să fie mai curioși în privința asta, să vrea să afle mai multe despre mine. Nu vreau să mă laud eu foarte mult, pentru că asta trebuie să vadă ei. Cel puțin, am un suflet bun. Nu am avut intenția să fac rău nimănui. Am suportat foarte multe consecințe pe care nu le-am meritat, mai ales în România. Media din România m-a distrus pe mine. De când sunt în Albania, sunt fericită. Lumea este mult mai faină. În Albania este fain să trăiești, mai ales dacă nu ai nimic de ascuns. În Albania este mai rău decât în România, în sensul că acolo lumea știe pe bune ceea ce faci, nu ca în România, unde inventează, bănuiește sau judecă. Nu. Aici lumea știe tot, pe bune. Eu sunt bine aici pentru că nu am nimic de ascuns. Dacă nu eram ok, atunci nu era bine nici în Albania, nici în Kosovo.