Românca rănită în atentatul terorist din Londra a murit!
Andreea Cristea, tânăra rănită grav în atacul din Londra, s-a stins din viaţă, ieri, în spitalul în care era internată, potrivit Daily Mail.
Andreea Cristea, tânăra rănită grav în atacul din Londra, s-a stins din viaţă, ieri, în spitalul în care era internată, potrivit Daily Mail.
Fiica Andreei Berecleanu, prezentatoarea Observatorului de la Antena 1, are o fire artistică şi înclinaţie către muzică şi dans. Mama ei o sprijină şi spera ca într-o zi să facă o carieră în televiziune dar...totul depinde de ea!
După ce s-a zvonit că Laura Cosoi a pierdut o sarcină, vedeta a postat o imagine pe o reţea de socializare.
Fiica de suflet a Ilenei Ciuculete, Codruţa, a vorbit, în lacrimi, despre relaţia excepţională pe care a avut-o cu artista. Cântăreaţa se ataşase mult de ea şi îi făcea mereu cadouri.
Mihai Onilă încearcă să-şi revină după pierderea fiicei, însă nimic nu mai e la fel. Artistul susţine că reuşeşte să comunice cu fiica lui, chiar dacă ea nu mai e printre noi.
Cristi Borcea are deja şapte copii, ultimul are zece luni iar dinamovistul şi ultima lui iubită, Valentina Pelinel, nici n-au apucat să-l boteze pentru că tăticul nu poate părăsi închisoarea. Iată că în afară de moştenitorii deja ştiuţi ai lui Borcea, ar mai exista unul!
Televiziunea de stat siriană a calificat vineri dimineaţa ca "agresiune" loviturile americane contra unei baze aeriene a regimului, potrivit stirirpesurse.ro.
Statele Unite au lansat, joi noapte, rachete de croazieră contra unei baze aeriene din Siria, ca răspuns la atacul chimic pentru care Washingtonul învinuieşte forţele preşedintelui sirian Bashar al-Assad. Statele Unite au mai lansat lovituri aeriene asupra Siriei, încă din septembrie 2014, în timpul preşedintelui Barack Obama. Atacurile de atunci au fost cu SUA ca şi parte a coaliţiei anti-ISIS şi până acum ţintiseră numai grupările teroriste, nu şi forţele guvernamentale siriene. Atacul a avut loc la ora 3:40, ora Siriei.
Brigitte Sfăt şi Ilie Năstase s-au despărţit, iar cale de împăcare nu pare să mai existe. Asta mai ales după ce fostul tenismen i-a tras o palmă soţiei sale şi a tras-o de păr în văzul tuturor, pe durata unui eveniment (vezi detalii).
Vremea se va menţine în general instabilă şi rece pentru această dată. Vor fi înnorări temporar accentuate şi va ploua, mai ales sub formă de aversă, în majoritatea regiunilor.
Iulia Albu şi Andreea Mantea au reuşit să şocheze pe toată lumea după ce au apărut în această seară îmbrăcate, coafate şi machiate de parcă erau mai degrabă surori gemene!
În această noapte, proaspăta mămică Mădălina Ghenea s-a externat din clinica privată din Capitală în care a adus-o pe lume pe fetiţa ei şi a lui Matei Stratan.
Alexandra Stoian a fost una dintre cele mai sexy prezenţe de la pupitrul ştirilor PROTV însă, în urmă cu aproape doi ani de zile, frumoasa blondină a fost concediată. Cu toate acestea, Alexandra nu pare să ducă acum dorul apariţiilor pe "sticlă", mai ales că viaţa i s-a schimbat complet din toate punctele de vedere! (Toate noutăţile pe PARFUMERIA.RO, oficial site-ul nr. 1 de shopping al vedetelor)
Cu o vastă pregătire în domeniul ştiinţelor spirituale şi cu peste 8 ani experienţă în consilierea personală a oamenilor, Barbara Băcăuanu este formator şi astrolog autorizat, numerolog, autor de carte, redactor la mai multe reviste de specialitate, consultant Feng Shui, membră a Asociaţiei Astrologilor din România şi fondatoarea Şcolii de Ştiinte Spirituale din Bucureşti. (Citeşte aici informaţii complete despre Barbara Băcăuanu, autoarea zodiacului CANCAN.ro).
Loredana Chivu este mândra posesoare a unui garaj impresionant (imagini – AICI şi AICI), care include şi un bolid cu număr personalizat, aşa cum îi stă bine unei fete de oraş, însă toate atuurile ei fizice, lucrate la cabinetul medicului estetician, nu i-au fost de folos atunci când a gafat în trafic! CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, a fotografiat-o pe blondină în timp ce discuta cu un agent motociclist de la Brigada Rutieră, care a urmărit-o după ce Loredana a trecut pe roşu şi a oprit-o în zona Perla, lăsând-o fără carnetul de conducere! (Toate noutăţile pe PARFUMERIA.RO, oficial site-ul nr. 1 de shopping al vedetelor)
Rami Ghaziri, supranumit şi „Regele puilor“ pentru că multă vreme s-a aflat la cârma afacerii „Avicola“ Crevedia, a încercat recent să „fugă“ din închisoare, iar CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România, a aflat toate detaliile. (Toate noutăţile pe PARFUMERIA.RO, oficial site-ul nr. 1 de shopping al vedetelor)
Gabi Enache este îndrăgostit lulea de Lena, femeia pentru care şi-a părăsit soţia şi fetiţa. Chiar dacă divorţul nu s-a pronunţat, relaţia stelistului cu amanta este din ce în ce mai serioasă. După ce CANCAN.ro a dezvăluit că Lena este însărcinată ( Vezi AICI ), fotbalistul are mare grijă de ea, îi face toate poftele şi o răsfaţă cu cadourile…soţiei.
Adam Nemec a aflat în dimineaţa partidei cu CFR Cluj că unchiul său a decedat. Atacantul a insistat, totuşi, să joace împotriva ardelenilor şi a marcat un gol. Nu s-a bucurat şi a ieşit de pe teren cu ochii în lacrimi. Cancan.ro, site-ul nr. 1 din România, l-a filmat pe slovac cu doar câteva ore înainte să afle de tragedia care s-a abătut asupra familiei sale. Nemec lua masa în oraş, alături de alt "câine", Luka Maric. Era vesel, jovial şi admira frumuseţiile autohtone. Nu anticipa durerea carea avea să-l cuprindă peste puţin timp. (Toate noutăţile pe PARFUMERIA.RO, oficial site-ul nr. 1 de shopping al vedetelor)
Căsnicia dintre Brigitte şi Ilie Năstase, care era deja un butoi cu pulbere, aşa cum am dezvăluit AICI, continuă să se degradeze pe zi ce trece. Bruneta s-a mutat din casa fostului tenismen, iar CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă dezvăluie cu cine locuieşte acum doamna Năstase. (Toate noutăţile pe PARFUMERIA.RO, oficial site-ul nr. 1 de shopping al vedetelor)
Deşi toată lumea ştia de existenţa celor doi fii ai artistei, Mugurel şi Cristi, se pare că Ileana Ciuculete avea şi o "fată de suflet", pe nume Codruţa. Tânăra, acum adolescentă în toată firea a cunoscut-o pe Ileana atunci când era micuţă iar de atunci cele două au dezvoltat o relaţie extrem de apropiată, la fel ca o mamă cu fiica ei. Codruţa a decis să rupă tăcerea şi a făcut o serie de mărturisiri tulburătoare, în direct, la nici o lună de la trecerea în nefiinţă a îndrăgitei cântăreţe.
Bianca Drăguşanu le-a arătat, în această joi, prietenilor ei de pe reţelele sociale că a plecat din România şi se află la cumpărături pentru botezul micuţei Sofia.
Necazurile par să se ţină lanţ de Laura Cosoi, iar din câte se pare, vedeta ar fi suferit o nouă pierdere. De această dată ar fi vorba despre un bebeluş pe care actriţa ar fi trebuit să îl aducă pe lume.
Cinci persoane care se aflau într-un autoturism cu numere de Bulgaria au fost rănite, joi seară, după ce automobilul s-a ciocnit cu un autocar cu 28 de pasageri români care călătoreau spre Spania. Accidentul a avut loc în judeţul Arad, între localităţile Bătuţa şi Căpruţa, pe DN7. Mai multe ambulanţe s-au deplasat, de urgenţă, la faţa locului.
Corina Bud a reuşit din nou să le atragă atenţia fanilor săi, după ce a făcut publice pe contul ei de Instagram, mai multe imagini în care apare fără pic de machiaj.
Andreea Berecleanu se consideră o femeie împlinită, vedeta se bucură de o carieră de succes, dar şi de familia ei. De la căsătoria cu celebrul dr. Constantin Stan, esteticianul cel mai bine cotat din România, Andreea pare schimbată în totalitate.
Într-o discuţie cu fanii pe contul său de socializare, Mihai Bendeac a dezvăluit motivul real pentru care preferă să rămână burlac.Într-o discuţie cu fanii pe contul său de socializare, Mihai Bendeac a dezvăluit motivul real pentru care preferă să rămână burlac. "Eu de căsătorit nu mă căsătoresc fiindcă nu văd sensul. Cu atât mai mult într-o biserică. Aş vomita pe altar. Iar dacă aş avea un copil, nu-l botez în niciun fel. Când va avea 18 ani şi va citi cărţi de istoria umanităţii, istoria religiilor, filosofie şi fizică, va alege el dacă se botează sau nu. Punct", a scris Bendeac (vezi care este femeia care l-a cucerit pe Bendeac).
Caddy de la B.U.G Mafia este genul de bărbat pe care rar îl vezi zâmbind. Cu toate acestea, rapperul a demonstrat, în repetate rânduri, că este un tată exemplar şi un soţ model, dar şi un ginere de pus ”la rană”. Zilele trecute, Caddy, pe numele lui din buletin Dragoş Vlad Neagu, a trecut prin momente de panică. (Toate noutăţile pe PARFUMERIA.RO, oficial site-ul nr. 1 de shopping al vedetelor)
Sara Chafak a devenit celebră după ce a devenit Miss Finlanda în 2012, pentru ca apoi să-şi reprezinte ţara la concursul Miss Univers în acelaşi an, pe când avea doar 22 de ani.
Bianca Drăguşanu vrea să fie o mamă model şi să asigure fiicei sale tot ce are nevoie. Iar micuţa Sofia este, cu siguranţă, norocoasă că are un astfel de părinte. Asta dacă ţinem cont că hăinuţele pe care le poartă sunt achiziţionate doar din străinătate. Atunci când timpul îi permite, blonda pleacă din România şi cumpără pentru fetiţa sa ce este necesar (vezi imagini cu Sofia, fiica Biancăi).
În această joi, pe 6 aprilie 2017, a continuat seria extragerilor efectuate de către Loteria Română, la categoriile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 dar şi Super Noroc.
Ilie Năstase şi Brigitte Sfăt s-au despărţit din cauza unor certuri care durau de mai multe săptămâni. Cel mai probabil, în următoarele zile, vom asista la un schimburi dure de replici între cele două părţi. Fostul sportiv a început deja scandalul şi i-a tras o palmă soţiei sale în văzul tuturor, fără să îl intereseze că existau mai multe persoane în zonă. Scena a avut loc la lansarea magazinului de brand-uri al brunetei, unde Năstase şi Sfăt s-au certat grav.
Denisa Nechifor a vorbit, miercuri seara, despre viitorul ei soţ. Fotomodelul a spus că acesta a surprins-o cu un frumos buchet de trandafiri, iar a transmis un mesaj public.
Anamaria Prodan se poate considera o femeie norocoasă, atât pe plan profesional, unde are o carieră de succes, cât şi personal. Vedeta a primit de ‘’Iepuraş’’ un cadou de milioane, la care orice femeie visează. Soţul ei i-a dăruit o bijuterie cu multe pietre strălucitoare.
Gabriela Cristea şi-a pus o rochie maxi, iar prietenii au dat-o de gol! Apropiaţii vedetei au dezvăluit că aceasta apelează la această strategie pentru a ascunde o sarcină.
Delia este una dintre cele mai iubite şi apreciate artiste din România. Vedeta a muncit foarte mult ca să ajungă aici, ca melodiile sale să fie în topuri şi se pare că a reuşit acest lucru.
Gina Maican este în al nouălea cer! Fostul model urmează să devină mămică, iar vestea a fost dată chiar de viitorul tătic.
Cătălin Moroşanu tună şi fulgeră după ce a apărut în emisiunea lui Cătălin Măruţă! Sportivul susţine că ceea ce i-a cerut realizatorul TV să facă întrece limita bunului simţ.
Nicoleta Luciu a renunţat la televiziune pentru a se dedica celor patru copilaşi ai ei. Sora mai mică a brunetei, Iuliana, şi-a încheiat şi ea socotelile cu TV-ul pentru a pleca în America. După mai bine de un an de când a plecat de la ”Acces direct”, Iuliana Luciu revine pe sticlă alături de sora ei.
Îmbrăcaţi scump, accesorizaţi ca la carte şi cu telefoanele mobile de ultimă generaţie comutate pe Insta şi Cancan.ro -siteul nr. 1 din România, băieţii din lumea bună a Capitalei au răspuns prezent, miercuri seară, la deschiderea celei mai fente cafenele de pe Radu Beller, din Dorobanţi: Nuba Cafe.
Cântăreaţa americană Britney Spears a reuşit să dea peste cap alegerile din Isreael, din pricina unui concert pe care aceasta trebuie să îl susţină în această vară, în luna iulie.
Ai imagini, o filmare sau o informație de senzație? Trimite-ne pontul — poate ajunge pe prima pagină.