A slăbit 40 de kg şi s-a trezit că-i cade părul! Adina Bourceanu a vorbit despre faţa nevăzută a operaţiei de micşorare a stomacului

• Poze

Adina Bourceanu este extrem de fericită pentru că a reuşit să scape de 40 de kg şi acum se poate mândri cu o siluetă de invidiat. Soţia lui Alex Bourceanu a spus însă că operaţia de micşorare a stomacului şi-a lăsat semne pe trupul ei.

Blonda a fost nevoită să se supună apoi unor operaţii pentru a îndepărta surplusul de piele din zona abdomenului, mâinilor şi picioarelor. Aceasta a mărturisit că a avut probleme şi cu părul care a început să-i cadă, însă a scăpat repede de problemă.
”Da, am slăbit 40 de kg. Nu a fost o intervenţie estetică, ci a fost o operaţie de micşorare a stomacului pentru că aveam nevoie, căci aveam obezitate de gradul 1 spre 2. Am mâncat, mult şi necontrolat. La prima sarcină am luat 30 de kg, pe care nu am putut să le dau în totalitate jos. Apoi a venit şi cea de-a doua sarcină şi s-au mai adunat şi acolo kilograme pentru că nu aveam o alimetaţie corectă. Am încercat dietă, am încercat sport, dar nu reuşeam să le duc la bun sfârşit. Abdomen, braţe picioare – mi-am scos surplusul de piele. Rămăsesem cu un surplus foarte mare de piele şi am preferat cicatricele care sunt mai puţin deranjante decât surplusul de piele. Da, dacă ar trebui să fac asta din nou, aş face-o. A meritat tot! După intervenţia chirurgicală am avut ceva probleme cu părul. Mi-a căzut destul de mult, nu am chelit, dar s-a rărit. Am luat însă ceva suplimente şi şi-a revenit”, a declarat Adina Bourceanu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!