Accident grav la granita României! Cel putin 12 persoane au fost rănite şi 5 şi-au pierdut viata

• Știri

UPDATE 12:45 Bilantul victimelor accidentului produs, miercuri dimineata, in Ungaria, in care a fost implicat si un autocar romanesc, a ajuns la cinci persoane decedate si 12 ranite, anunta Departamentul pentru Situatii de Urgenta (DSU).

MAE a anuntat ca printre persoanele decedate in urma accidentului se afla si un cetatean roman. Potrivit directorului medical al Serviciului Judetean de Ambulanta Arad, Mircea Merea, una dintre persoanele care au murit in accident era pasager in autocarul care mergea spre Bucuresti, iar celelalte trei victime decedate au fost gasite in autovehiculele care au fost implicate in accidentul in lant. Sase cetateni romani raniti au fost transportati la unitatile sanitare din Szeged si Mako.

UPDATE 11:02 Secretarul de stat Raed Arafat a declarat ca autoritatile romane au trimis ajutoare in Ungaria.

In baza unui acord de colaborare transfrontaliera, autoritatile ungare au solicitat sprijin la Arad, iar ISU a trimis un echipaj SMURD de terapie intensiva, doua echipaje SMURD de prim-ajutor, in timp ce Serviciul Judetean de Ambulanta a trimis patru ambulante.

„Interventia este in curs, noi cum am aflat am trimis echipe de interventie de la Arad si de la Timisoara. Este in drum si poate ca au ajuns deja inspectorul sef de la ISU Arad impreuna cu medicul sef de la UPU Arad, care o sa ne dea mai multe informatii dupa ce ajung acolo. Decizia, unde vor fi duse victimele sau pacientii raniti o sa fie luata de comun acord cu colegii din Ungaria, decizia este a lor, accidentul fiind pe teritoriul lor. Nu suntem inca siguri daca cetatenia celor care au fost in autocarul romanesc este cetatenie romana sau sunt cetateni din alte tari, asta este o informatie la care o sa revenim dupa ce o sa primim informatii complete de la partea maghiara”,  a declarat Raed Arafat la Pro TV.

UPDATE 10:20 Cel puţin 4 persoane şi-au pierdut viaţa în urma impactului şi 10 ar fi fost rănite, potrivit Digi24.

Un autocar cu 25 de pasageri a intrat în coliziune cu mai multe autoturisme, miercuri dimineaţa, în apropiere de Nădlac, pe teritoriul Ungariei.

Potrivit primelor informaţii, la bordul autocarului s-ar fi aflat 25 de persoane. Deocamdată, reprezentantul ISU Arad confirmă un singur deces.

Accidentul s-a produs la aproximativ doi kilometri de granita cu Romania, mai multe echipaje de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Arad intervenind la fata locului.

Conform purtatorului de cuvant la ISU Arad, George Plesca, un autocar inmatriculat in Romania, care circula pe ruta Hamburg – Bucuresti, a fost implicat intr-un accident in lant pe Autostrada Paneuropeana, in Ungaria, la aproximativ doi kilometri de Vama Nadlac II.

In accident au fost implicate mai multe autovehicule, precum camioane, microbuze si autoturisme.

In baza unui acord de colaborare transfrontaliera, autoritatile ungare au solicitat sprijin la Arad, iar ISU a trimis un echipaj SMURD de terapie intensiva, doua echipaje SMURD de prim-ajutor, in timp ce Serviciul Judetean de Ambulanta a trimis patru ambulante.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!