Accidente incredibile pe E85: o maşină a răsturnat o ambulanţă şi un tir a intrat într-o coloană

• Știri

Mai întâi o maşină a intrat într-o ambulanţă, răsturnând-o. După accident s-a format o coloană de maşini, iar, la 5 minute distanţă, un tir a intrat în respectiva coloană şi a avariat 4 autoturisme.

5 oameni au fost transportaţi la spital după ce tirul a intrat în maşinile din coloană, unul singur având răni ceva mai grave.

Şoferul care a răsturnat ambulanţa consumase alcool

Primul accident s-a înregistrat la ora 13.03. O ambulanţă de la Rădăuţi venea spre Spitalul Judeţean Suceava, fără pacient, însă nu a mai ajuns, relatează Monitorul de Suceava. Maşina Serviciului de Ambulanţă Rădăuţi a fost lovită de un autoturism care circula dinspre Suceava şi care a pătruns pe contrasens.

Viorel Cazac, şoferul de pe ambulanţă, a relatat, în timp ce se afla la Spitalul Judeţean: „Eu veneam dinspre Rădăuţi spre Suceava să iau un pacient şi să-l duc la Rădăuţi. Domnul care a intrat în mine venea de pe contrasens, unul din faţa lui a pus o frână, iar el a frânat şi a intrat în tangaj. Maşina a trecut peste linia continuă şi a intrat direct în mine, iar după impact m-am răsturnat”.

Şoferul autoturismului care a pătruns pe sens opus, Mugurel Tcaciuc, din Dănila, era foarte confuz, iniţial declarând că circula în faţa ambulanţei. În urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat că acesta avea o alcoolemie de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. O alcoolemie care se află sub limita penală, însă decisive vor fi rezultatele probelor biologice de sânge.

Şoferul tirului spune că a văzut târziu coloana din cauza ceţii

Al doilea accident, cel în care un tir a intrat în coloană, s-a produs la 5 minute după prima coliziune. Şoferul susţine că a văzut târziu coloana de maşini din pricina ceţii.

„Circulam spre Rădăuţi, iar în faţa mea era coloană. Din cauză că era ceaţă am văzut târziu coloana şi nu am mai putut să opresc. I-am dat un şut primei maşini, după care a rezultat un carambol”, a declarat Adrian Robu, şoferul tirului.

Unul dintre şoferii implicaţi în coliziune a relatat evenimentul: „A venit din spate un domn cu un tir, a intrat peste noi, nici nu ne-am dat seama ce se întâmplă”

La faţa locului au sosit mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava. Victimele au fost evaluate, iar 5 au fost duse la Spitalul Judeţean Suceava.

Cel mai mult a avut de suferit şoferul primului autoturism lovit de tir, care are mai multe leziuni, ceilalţi 4 neavând nevoie de internare.

În afară de şoferul care a intrat în ambulanţă şi care a provocat aceste coliziuni în lanţ, niciunul dintre ceilalţi şoferi nu consumase alcool.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!