În urmă cu puţin timp, în această miercuri, autorităţile au anunţat că circulaţia pe Transalpina a fost închisă pentru autovehiculele care nu sunt echipate corespunzător pentru iarnă, iar din cauza ninsorii şi a viscolului, zăpada care s-a depus pe carosabil a ajuns la cinci centimetri.
Circulaţia pe Transalpina, pe sectorul de drum cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului, a fost închisă, miercuri, pentru autovehiculele care nu sunt echipate corespunzător pentru iarnă, din cauza ninsorilor şi a viscolului, zăpada depusă pe carosabil ajungând la cinci centimetri.
Circulaţia rutieră pe DN 67C, care leagă judeţele Alba, Vâlcea, Hunedoara şi Gorj pe traseul montan, a fost închisă, miercuri, din cauza condiţiilor de iarnă, scrie Mediafax.
„Pe DN 67 C, între Rânca şi Obârşia Lotrului, se restricţionează circulaţia pentru autovehiculele care nu sunt echipate corespunzător pentru iarnă, respectiv nu au cauciucuri antiderapante sau lanţuri care să fie montate pentru a se putea deplasa. Sunt echipaje de Poliţie care fac verificări şi ne sprijină. Noi acţionăm, însă bate vântul rău, viscolul e foarte puternic, dar este anunţat pentru câteva ore. Nu a nins mult, dar e viscol şi vizibilitate redusă, iar zăpada se depune pe carosabil. Este de aproximativ 3-5 centimetri“, a declarat Ion Tudor, directorul Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu.
Potrivit acestuia, două echipaje din Gorj şi două din Vâlcea intervin, chiar dacă vântul este foarte puternic.
„Mai am pregătite la secţie încă trei utilaje. Până la Rânca se circulă fără probleme“, a mai adăugat directorul Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, cei care vor încălca măsura şi vor fi depistaţi circulând pe Transalpina fără să aibă maşinile dotate corespunzător vor primi sancţiuni cuprinse între 9 şi 20 de puncte de penalizare, fiind reţinute şi certificatele de înmatriculare.
Până pe 6 octombrie, la ora 23.00, în judeţul Gorj sunr anunţate ploi însemnate cantitativ, răcire accentuată, intensificări ale vântului şi ninsori la munte.