Alegeri prezidențiale 2019. Calendar complet al votului din noiembrie

Autor: Alina S.
Publicat: 16/09/2019 | 07:55

Alegeri prezidențiale 2019 calendar. Anul acesta, românii votează președintele țării pentru următorii cinci ani. Află ce noutăți sunt în privința votul și care este calendarul complet pentru alegeri președinție 2019

Potrivit calendar alegeri prezidențiale 2019, primul tur de vot pentru președinție are loc pe 10 noiembrie, iar al doilea tur, în cazul niciunul dintre candidații la prezidențiale 2019 nu obține 50% +1 dintre voturi, va fi pe 24 noiembrie. De asemenea, ca o noutate este faptul că românii din diaspora pot vota, în primul tur al prezidențialelor, în zilele de 8, 9 și 10 noiembrie, iar în al doilea tur al alegerilor prezidențiale 2019, pe 22, 23 și 24 noiembrie.

Alegeri prezindețiale 2019. Cine are drept de vot și cine nu

Potrivit legii electorale din România, au dreptul să voteze cetăţenii români care au 18 ani împliniți până în ziua alegerilor inclusiv.

La alegerile pentru președinție nu au dreptul de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre judecătorească definitivă

Alegeri prezidențiale 2019 calendar

  • până la 2 septembrie s-au putut depune la Biroul Electoral Central protocoalele de constituire a unei alianțe electorale
  • până la 11 septembrie românii din Diaspora s-au putut înregistra în Registrul Electoral ca alegători în străinătate, respectiv ca alegători prin corespondență
  •  până la 22 septembrie, ora 24:00, se pot depune candidaturile și informa BEC despre semnele electorale.
  • la 12 octombrie începe oficial campania electorală
  • 8 noiembrie e prima zi de vot în străinătate, între orele 12:00-21:00
  • la 9 noiembrie ora 7:00 se încheie campania electorală în țară. E a doua zi de vot în străinătate, între orele 7:00-21:00
  • la 10 se votează în țară și e a treia zi de vot în străinătate, între 7:00 și 21:00.

Față de anii precedenți, noutatea o reprezintă și faptul că alegătorii, care la ora 21:00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare, pot să-și exercite dreptul de vot până la ora 23:59.

Alegeri prezidențiale 2019 calendar. Cum se votează prin corespondență

Votul prin corespondență a fost introdus pentru alegeri prezidențiale 2019, tocmai pentru a evita situațiile în care românii din diaspora nu reușesc să voteze la secțiile de votare la care sunt arondați.

Cine poate vota prin corespondență la prezidențiale 2019

Cetățenii români care în ziua alegerilor se află în străinătate indiferent de motivul prezenței acestora pe teritoriul străin – domiciliați, rezidenți sau turiști.

Cum se poate vota prin corespondență pentru președinție 2019

Votul prin corespondență este posibil numai dacă alegătorul s-a înregistrat pe portalul votstrainatate.ro cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă.

Verificarea înregistrării pentru votul prin corespondență

După cinci zile de la primirea e-mailului de confirmare a înscrierii în Registrul electoral cu opțiunea votului prin corespondență, înregistrarea se poate verifica online, accesând www.registrulelectoral.ro. Introducând datele personale, veți afla dacă ați fost înscris cu opțiunea pentru votul prin corespondență.

Alegeri prezidențiale 2019 calendar. Cum este ales președintele

Mandatul Președintelui României este de 5 ani. Preşedintele României se alege prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile prezentei legi.

Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente. În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit majoritatea de voturi se organizează al doilea tur de scrutin în data de 24 noiembrie 2019, la care participă numai primii 2 candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.

Citește și: RAMONA IOANA BRUYNSEELS, LA CUMPĂRĂTURI ALĂTURI DE FETIȚELE EI. CUM S-A ÎMBRĂCAT LA SHOPPING CANDIDATA LA ALEGERILE PREZIDENȚIALE

VIORICA DĂNCILĂ NU SE TEME SĂ CANDIDEZE LA PREZIDENȚIALE: ”SUNT MAI PUTERNICĂ DECÂT TOȚI ACEȘTI BĂRBAȚI CARE NU FAC ALTCEVA DECÂT SĂ ȚIPE DE PE MARGINE”

Citește și...