Alexandra Stan, apariție incendiară pe rețelele de socializare! Cântăreața a lăsat la vedere tot | FOTO

Alexandra Stan a lansat albumul „Rainbows” și le răspunde celor care au criticat-o: „Oamenii o să judece și dacă te îmbraci în călugăriță!” / (Foto: Instagram @alexandrastan)

Alexandra Stan, una dintre cele mai cunoscute românce la nivel internațional, datorită hiturilor pe care le-a lansat de-a lungul timpului, a încins tot internetul! Cunoscută pentru stilul său excentric, artista s-a fotografiat fără inhibiții și a postat imaginile pe rețelele de socializare. Fanii au înnebunit!

Alexandra Stan (34 de ani) este una dintre cele mai apreciate și îndrăgite cântărețe din România. Artista a ajuns cunoscută pe plan mondial datorită hitului „Mr. Saxobeat”, care s-a vândut într-un milion de exemplare în mai puțin de un an, ajungând în top 5 în peste 20 de țări, cum ar fi Noua Zeelandă și Marea Britanie.

Artista a ajuns rapid la inimile publicului. În mediul online, Alexandra Stan a strâns o comunitate de peste 562 de mii de persoane care îi urmăresc postările zilnic. De-a lungul timpului, artista s-a lăsat fotografiată în ipostaze de-a dreptul fierbinți.

Recent, blondina a captat, din nou, atenția fanilor după ce a postat câteva fotografii care sunt interzise cardiacilor.

Alexandra Stan a lăsat la vedere tot! Imaginile pe care le-a postat  au stârnit imaginația bărbaților

Alexandra Stan a demonstrat încă o dată că nu se teme să-și exprime liber personalitatea și să-și exploreze feminitatea într-un mod cât mai provocator. Cântăreața a postat câteva fotografii în care apare complet goală, silueta fiindu-i integrată în cadrul unui peisaj încântător de la malul mării.

Cu siguranță, imaginile pe care le-a postat fără inhibiții au stârnit imaginația bărbaților, însă nu este pentru prima dată când artista își etalează trupul nud. În ultima perioadă, artista a încins tot internetul cu imaginile în care a lăsat la vedere tot ce are mai bun.

 

Alexandra Stan s-a fotografiat fără inhibiții / foto: Instagram

CITEȘTE ȘI: Alexandra Stan nu a ascuns nimic, într-un super-interviu pentru CANCAN.RO! Și-a tăiat iubitul de pe listă!

Alexandra Stan, adevărul despre relația cu fotbalistul turc Altay Bayındır, de la Fenerbahce

Chiar dacă nu a avut prea mult noroc în dragoste, multă lume s-a bucurat când a aflat că artista s-ar iubi cu un celebru fotbalist. Cu toate acestea, chiar dacă cei doi au făcut „click”, Alexandra Stan susține că îi leagă doar o relație de prietenie și nimic mai mult.

„El stă în Turcia. Am vorbit de câteva ori pe Instagram. Anul trecut mi-a scris el când eram în Turcia. Dar el e genul de băiat foarte serios, care nu iese niciodată, nu are relații. Muncește foarte mult, e tânăr și trage tare. Am ieșit o singură dată, dar într-un grup de prieteni, anul trecut. După ziua mea, ne-am văzut în Barcelona. În Turcia nu ne-am întâlnit niciodată. Mai vorbesc cu el. Dar, de dimineața până seara are antrenamente. Nu are prietenă”, a declarat Alexandra Stan,  în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

VEZI ȘI: Alexandra Stan, show incendiar cu fundulețul de braziliancă! Crapă rochia pe ea!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...