Am pătruns în ”fabrica de flori”!

Publicat: 27/02/2019 | 23:18

Este forfotă mare în serele de flori din judeţul Dolj. Se fac ultimele pregătiri pentru clienţii care deja au comandat florile pentru 1 Martie. Producătorii spun că se anunţă un sezon cu profit pentru că au primit foarte multe comenzi. Cele mai căutate sunt primulele şi zambilele. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, a intrat în culisele afacerii cu florile de primăvară. (CITEȘTE ȘI: POVESTEA MĂCEȘELOR CARE SALVEAZĂ PĂDURILE DIN OLTENIA)

Rodica Cernea are cinci sere cu flori special pregătite pentru 1 şi 8 Martie. Le-a plantat încă din toamnă, peste cinci mii de ghivece, pentru a fi gata la timp. Şi acum comenzile au început să curgă.

Primulele parfumate, noua tendință de 1 Martie

Doamna Rodica a renunțat la meseria de contabil pentru a se ocupa de flori

A înfiinţat serele în urmă cu cinci ani, când a renunţat la profesia de contabil pentru a se ocupa mai mult de flori. Le iubeşte şi nu ar renunţa acum niciodată la acestea. Pentru ea, acest sezon este cel mai profitabil. (VEZI AICI: A MOŞTENIT DE LA BUNICA TAINELE GĂTITULUI… EA ESTE ”DOAMNA CU CĂMARA”)

„- Le recomandăm flori la ghiveci. De 1 Martie, primulele sunt vedeta, genul acesta de primule mai speciale cu floarea bătută şi foarte parfumate.
– Vin clienţii în această perioadă?
– Ne ştiu de ani de zile s-au obişnuit, noi zicem că le place să vină la noi, îi aşteptăm cu mare drag. Până pe 25, 26 februarie luăm comenzi de la clienţi, toţi clienţii care vin an de an, şi atunci când doresc pe 27, 28, vin şi îşi ridică florile”, spune Rodica Cernea pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA. (NU RATA, AICI: UN FERMIER DIN VÂLCEA CULTIVĂ ”DOVLECI-GIGANȚI”! N-AI MAI VĂZUT ASEMENEA IMAGINI…)

Clasica zambilă, pregătită încă din octombrie

Zambila, regina zilei de 1 Martie

Unii dintre producători au mers deja în piaţă cu florile şi se pare că au succes.

„Zambila e cea mai căutată. Începe de acum pentru sărbătorile care vin, adică 1 Martie şi Ziua Femeii, ziua doamnelor care …cred că vor fi mulţi cumpărători, zicem noi”, spune Aurel Eremia, producător. Pentru 1 şi 8 Martie, bărbatul a început pregătirile încă de anul trecut. În solariile din Satu Nou a cultivat peste 3.000 de zambile.

„La zambilă se pune bulbul prin octombrie, se ţine la rece, iar acum e de vânzare”, explică producătorul. Pentru ca mărţişorul floral să fie şi mai atractiv, domnii pot opta pentru un aranjament. (VEZI ȘI: LA 21 DE ANI, O OLTEANCĂ SCOATE BANI DIN… AGRICULTURĂ SUB ZĂPADĂ)

Cât ajung să coste florile

De la producător până la cumpărător preţul se schimbă însă semnificativ. O zambilă ajunge să coste de la 5 lei până la 10 lei, iar un buchet porneşte de la 15 lei. Pentru un aranjament clienţii plătesc cel puţin 100 de lei. (NU RATA: FABRICA DE AGRICULTORI)